Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sărbătorit


Alexandru-Radu Săvulescu

27.03.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De curând mi-am dat seama de ceva: bunicii mei nu-şi serbau zilele de naştere. Nici pe cele onomastice, dar asta este până la un punct explicabil, fiindcă Mamaia n-avea nume de sfânt, iar Tataia nu era deloc religios.

Rămân zilele de naştere.

Despre ziua mea de naştere îmi amintesc o mulţime de lucruri, de ale lor însă, nimic.

De ziua mea invitam o mulţime de copii, colegi de clasă, prieteni din vecini. Bunicii pregăteau atunci pentru noi tot felul de bunătăţi, uneori prea multe. Şi astăzi îmi amintesc de ziua în care una din prietenele mele bune din copilărie, mai plinuţă, şi tare pofticioasă, a mâncat până n-a mai putut, după care a vomitat în mijlocul casei, chiar pe covorul de Smira, roz-verzui, din hol, de pe care se luase pentru această ocazie pânza care-l ferea de praf şi murdărie în zilele obişnuite.

Dar nu despre ziua mea vreau să vorbesc acum, ci despre ale bunicilor. Zilele lor de naştere mi-au fost complet necunoscute până târziu, după ce au murit. Pentru că ei nu şi le sărbătoreau deloc. De ce? Nu ştiu. Altminteri se ţineau diverse sărbători în casă. De Paşte şi de Crăciun aveam chiar mulţi musafiri, se strângeau cam toate rudele, fie ele mai apropiate sau mai îndepărtate - unchi, mătuşi, veri, verişoare, dintre care pe unii nici nu-i mai revedeam până la următoarea mare întâlnire de familie. Erau atât de mulţi încât uriaşa masă din sufragerie, de douăsprezece persoane, trebuia extinsă, şi chiar şi aşa se stătea înghesuit. În sufragerie nu mai rămânea loc nici să arunci un ac, aşa că pentru noi, copiii, se punea în hol un katzentisch, o masă mică, cu taburete.

Printre aceste două mari sărbători ale anului, Paştele şi Crăciunul, celelalte, zilele de naştere ale bunicilor mei, treceau fără ca măcar să bănuiesc că aşa ceva există.

De unde provenea această discreţie extremă a bunicilor, de ce nu-şi serbau ei zilele de naştere?

N-am ştiut-o, şi probabil nici n-o s-o ştiu vreodată. Oricum, e prea târziu să-i mai întreb.

Încep însă să înţeleg.

Până de curând şi mie-mi plăcea să invit mulţi prieteni, să le pregătesc multe feluri de mâncare, să le ofer tot felul de băuturi, să ascultăm muzică. Acum, pe măsură ce mă apropii de vârsta bunicilor, încep însă să mă bucur tot mai mult de linişte. Cel mult câţiva musafiri foarte apropiaţi, ceva uşor de mâncare, un pahar de vin spumant.

Sau, în lipsa musafirilor, doar o carte bună, şi un pahar cu vin.

(Bucureşti, martie 2018)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer