Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Povestiri minimaliste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Învierea de weekend


Manu Anghelescu

03.04.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Zborurile astea de dimineaţă mă activează de obicei. Cu cât mai devreme, cu atât mai intens. Am o misiune care se cere îndeplinită şi mă adun repede. De data asta sunt uşor fără chef. Am de stat o săptămână la Paris pentru un curs de yoga pentru copii. Mă costă ceva aventura asta şi nu-mi convine prea tare că mă duc singură. Aşa că mă iau cu burduşitul bagaj de mână şi mă târăsc către aeroportul-pitic din Timişoara care are o conexiune directă cu sătucul din apropierea Parisului. De data asta sunt cam plictisită, ca şi cum cineva mi-ar fi impus să fac asta. Mă simt bizar pusă în faţa unui plan gândit sută la sută de mine, prin voinţa mea. Şi de data asta chiar aveam timp. Cursul începea abia vineri. Am timp să mă plimb, să respir aerul acela hype, să mă bălăcesc în arta contemporană din Centre Pompidou, să citesc, să desenez. După mult, mult timp, sunt doar eu, ca într-un centru de meditaţie mobil. Şi cred că am nevoie de asta după un an nebun, cu multă lume şi forfotă de toate felurile. Copiii sunt bine, lucrurile aşezate. Când trăiesc iluzia siguranţei, e sănătos să-mi amintesc de acel annica care înseamnă că "şi asta va trece". Şi parcă tocmai vorba asta mă scoate din minţi: impermanenţa. La naiba şi cu învăţatul ăsta de prea multe chestii, din prea multe domenii. Parcă te tâmpeşte şi mai mult de cap. Ajungi să te supra-analizezi, să te învinovăţeşti că simţi ceva dubios şi să o cataloghezi rapid ca fiind o "tâmpenie copilărească". Noi, oamenii mari nu ne permitem să fim nici tâmpiţi, nici copii.

Cu gândul ăsta mă urc în avionul de Paris, cu tot cu o carte "deşteaptă" la bord: Sagesse des contes Bouddhistes (exercises philosophiques). E o carte cumpărată acum doi ani chiar de la autori, după un curs de o săptămână în casa unui mare filosof practician, tot lângă Paris. Nu numai că are un titlu arogant de deştept pentru o cursă Timişoara-Beauvois, dar mai e şi în franceză. Şi numai eu ştiu cum am învăţat franceza în şcoală când în loc de ore mergeam să belim ochii la copaci în parc. Nu numai eu, ci toată clasa, cu tot cu profă. Că de ce aveam noi, muzicienii şi balerinii nevoie de franceză? Părea o limbă prăfuită pentru o societate post-comunistă care bălea intens la gândul unui vis californian. Deci cum decolează avionul, după două-trei pagini, adorm buştean, cu tot cu poveştile alea franco-budiste în braţe. Probabil par interesantă pentru pasagerii de lângă mine care citesc revista agenţiei şi un roman poliţist. Somnul printre norii europeni trage cortina peste mintea defocusată cu pretenţii de transcendenţă. Noapte bună, impermanenţă!

Na, aşa cu ajunsul ăsta la Paris din Beauvois. Mă dau jos din coşmelia zburătoare şi mă duc ţintă la autobuzul de capitală. Plecăm aproape instantaneu. Stau lângă o doamnă care începe o conversaţie pe FaceTime, după ce telefonul îi sună în ritm de manelele. Ascund cartea budistă şi închid ochii. Mă fac că dorm şi mă fentez chiar şi pe mine însămi. Iar adorm lemn. Ce-i cu somnolenţa asta? Bun. Ajung şi la acel capăt de chic numit Porte Maillot. Încă e prea devreme să mă pun pe căutat linii de metro. Intru, ca la Paris, în prima cafenea selectă, un Starbucks ticsit cu lume în tranzit. Deşi început de primăvară, nimeni nu o arde pe afară deocamdată. Am nimerit bine în Paris: telefonul zice că real feel e de -8 grade Celsius. Şi încă nici nu ştiu exact unde trebuie să ajung. Trimit mesajul prietenei pariziene a unei prietene elveţiene care mi-a făcut lipeala ca să pot sta o săptămână gratis, în casa mamei franţuzoaicei. Nu e complicat. Doar pare. Probabil că nu voi ajunge niciodată să salut cum trebuie acest gest incredibil. Să ţii un necunoscut în casă timp de o săptămână, în actualul context european, fără să ştii mai nimic despre el, mi se pare la classe. Încă se merge pe încredere. Şi asta îmi dă încredere în umanitate. Întotdeauna.

Şi uite aşa am stat eu o săptămână, aproape de capul meu, într-un apartament cu salle de bains şi privelişte deasupra unui oraş ca o poveste de dragoste într-un roman poliţist. Şi pe deasupra a mai apărut şi Benjamin: plin de paiete, cu colanţi aurii şi cu un zâmbet cât turnul din Montparnasse. Un american la Paris, îndrăgostit pe vecie şi căsătorit cu un parizian. Love is all you need. Şi aşa încep toate poveştile: cu nişte gânduri ca nişte paiete colorate presărate peste postere înnegrite cu Je suis Charlie.

Lângă cimitirul Père-Lachaise dimineaţa e linişte. Păşesc către studioul improvizat pe jos de data asta. Vreo cinci staţii de metrou. După trei zile mi se par parfum. J'adore. Boulangeriile sunt singurele căsuţe luminate. "Il est cinq heures, Paris s'éveille". Clasic. La fel ca cimitirul tăcut şi încă închis turiştilor. Ca şi cum eternitatea însăşi ar dormi acolo de milenii. Şi târând imaginea asta cultă după mine, intru în studioul ca un cavou. Acolo începe nebunia. Într-un spaţiu minuscul alergăm şi râdem ca nişte spirite ale pădurii. Într-o coregrafie dementă, învăţăm să ne lăsăm aroganţele la uşă. Şi aşa facem. Toţi. Nu rămâne urmă de adult în sală. Suntem toţi nişte toddleri de trei ani, alergând spre braţele primitoare ale mamei universale. Conexiunea e cu sute de liniuţe şi măreşte fizic sala în ochii dilataţi de serotonină. Sunt un copil fericit: mă dau în meditaţie cu covoraşul magic, fac basejuming într-o lucrare de Kandinsky şi mănânc câte pain au chocolat pot intra într-un stomac cosmic. Sunt la mine acasă. În cap s-a cuibărit un copil puternic, frumos şi fericit, generos şi curajos. Reinventam istoria. Şi funcţiona. Învierea asta de weekend îmi dădea aripi şi taurina de Paris mă punea iar pe picioare. Aveam o misiune de îndeplinit şi o idee de împărtăşit, veche de când lumea. Toujours l'amour.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Am fost la Bohemian Rhapsody (5.0/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La mer (4.8/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Înainte de furtună (Herculane Climbing Open 2017, The Valley Uprising) (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Fenomenul escaladă (Câmpuşel Climbing Festival, 25-27 august 2017, Uricani) (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Consumatorii de utopii (Samsara Festival, 2017) (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer