Cu gândul ăsta mă urc în avionul de Paris, cu tot cu o carte "deşteaptă" la bord: Sagesse des contes Bouddhistes (exercises philosophiques). E o carte cumpărată acum doi ani chiar de la autori, după un curs de o săptămână în casa unui mare filosof practician, tot lângă Paris. Nu numai că are un titlu arogant de deştept pentru o cursă Timişoara-Beauvois, dar mai e şi în franceză. Şi numai eu ştiu cum am învăţat franceza în şcoală când în loc de ore mergeam să belim ochii la copaci în parc. Nu numai eu, ci toată clasa, cu tot cu profă. Că de ce aveam noi, muzicienii şi balerinii nevoie de franceză? Părea o limbă prăfuită pentru o societate post-comunistă care bălea intens la gândul unui vis californian. Deci cum decolează avionul, după două-trei pagini, adorm buştean, cu tot cu poveştile alea franco-budiste în braţe. Probabil par interesantă pentru pasagerii de lângă mine care citesc revista agenţiei şi un roman poliţist. Somnul printre norii europeni trage cortina peste mintea defocusată cu pretenţii de transcendenţă. Noapte bună, impermanenţă!
Na, aşa cu ajunsul ăsta la Paris din Beauvois. Mă dau jos din coşmelia zburătoare şi mă duc ţintă la autobuzul de capitală. Plecăm aproape instantaneu. Stau lângă o doamnă care începe o conversaţie pe FaceTime, după ce telefonul îi sună în ritm de manelele. Ascund cartea budistă şi închid ochii. Mă fac că dorm şi mă fentez chiar şi pe mine însămi. Iar adorm lemn. Ce-i cu somnolenţa asta? Bun. Ajung şi la acel capăt de chic numit Porte Maillot. Încă e prea devreme să mă pun pe căutat linii de metro. Intru, ca la Paris, în prima cafenea selectă, un Starbucks ticsit cu lume în tranzit. Deşi început de primăvară, nimeni nu o arde pe afară deocamdată. Am nimerit bine în Paris: telefonul zice că real feel e de -8 grade Celsius. Şi încă nici nu ştiu exact unde trebuie să ajung. Trimit mesajul prietenei pariziene a unei prietene elveţiene care mi-a făcut lipeala ca să pot sta o săptămână gratis, în casa mamei franţuzoaicei. Nu e complicat. Doar pare. Probabil că nu voi ajunge niciodată să salut cum trebuie acest gest incredibil. Să ţii un necunoscut în casă timp de o săptămână, în actualul context european, fără să ştii mai nimic despre el, mi se pare la classe. Încă se merge pe încredere. Şi asta îmi dă încredere în umanitate. Întotdeauna.
Şi uite aşa am stat eu o săptămână, aproape de capul meu, într-un apartament cu salle de bains şi privelişte deasupra unui oraş ca o poveste de dragoste într-un roman poliţist. Şi pe deasupra a mai apărut şi Benjamin: plin de paiete, cu colanţi aurii şi cu un zâmbet cât turnul din Montparnasse. Un american la Paris, îndrăgostit pe vecie şi căsătorit cu un parizian. Love is all you need. Şi aşa încep toate poveştile: cu nişte gânduri ca nişte paiete colorate presărate peste postere înnegrite cu Je suis Charlie.
Lângă cimitirul Père-Lachaise dimineaţa e linişte. Păşesc către studioul improvizat pe jos de data asta. Vreo cinci staţii de metrou. După trei zile mi se par parfum. J'adore. Boulangeriile sunt singurele căsuţe luminate. "Il est cinq heures, Paris s'éveille". Clasic. La fel ca cimitirul tăcut şi încă închis turiştilor. Ca şi cum eternitatea însăşi ar dormi acolo de milenii. Şi târând imaginea asta cultă după mine, intru în studioul ca un cavou. Acolo începe nebunia. Într-un spaţiu minuscul alergăm şi râdem ca nişte spirite ale pădurii. Într-o coregrafie dementă, învăţăm să ne lăsăm aroganţele la uşă. Şi aşa facem. Toţi. Nu rămâne urmă de adult în sală. Suntem toţi nişte toddleri de trei ani, alergând spre braţele primitoare ale mamei universale. Conexiunea e cu sute de liniuţe şi măreşte fizic sala în ochii dilataţi de serotonină. Sunt un copil fericit: mă dau în meditaţie cu covoraşul magic, fac basejuming într-o lucrare de Kandinsky şi mănânc câte pain au chocolat pot intra într-un stomac cosmic. Sunt la mine acasă. În cap s-a cuibărit un copil puternic, frumos şi fericit, generos şi curajos. Reinventam istoria. Şi funcţiona. Învierea asta de weekend îmi dădea aripi şi taurina de Paris mă punea iar pe picioare. Aveam o misiune de îndeplinit şi o idee de împărtăşit, veche de când lumea. Toujours l'amour.
