Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pască cu smântână


Alexandru-Radu Săvulescu

10.04.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Privesc casa bunicilor. Noii locatari au înlocuit ţiglele de pe acoperiş, au schimbat ferestrele de lemn cu unele de plastic, au demontat storurile exterioare.

În grădină, trandafirii nobili s-au sălbăticit. Lalelele au degenerat. Regina nopţii a dispărut cu totul. Şi frumosul gard de lemn care despărţea curtea de cea a vecinilor a fost înlocuit cu un altul, urât, de tablă, care se încinge îngrozitor vara, şi de care trandafirii agăţători nu se mai pot prinde. În fundul curţii, pe locul micuţelor case de cărămidă a apărut un hidos garaj de tablă cu acoperiş ondulat de azbociment. Alături, un depozit plin cu tot felul de piese ruginite, şi butoaie cu ulei uzat.

Bignonia, planta agăţătoare care străjuia intrarea principală, a fost tăiată la nivelul primului etaj. A rămas din ea doar un ciot contorsionat de lemn uscat, fără frunze, fără flori. Trompetele portocalii, veşnic pline de furnici (din cauza lor a şi fost tăiată, cred) mai există doar în amintirea mea. Iedera care îmbrăca clădirea a dispărut şi ea.

Trec mai departe, trist.

*
Sunt din nou copil. Marica, mâna dreaptă a Mamaiei, mă întâmpină la intrarea din dos. E cu şorţul plin de făină, şi obrajii îmbujoraţi. Tocmai a urcat puţin ca să se mai răcorească, fiindcă în bucătărie maşina de gătit s-a încins peste poate. Mirosul de pască şi cozonaci a năvălit pe scări, ajungând până afară. Urc câteva trepte, trec de oficiu, intru în sufragerie, aducând cu mine aroma de aluat proaspăt copt. Mamaia şi Mamanina îmi zâmbesc, fără să se oprească din pusul mesei. Amândouă sunt îmbrăcate în capoatele lor verzi, de casă. Mamanina poartă tichiuţa ei verde-gri, de care nu se desparte niciodată. Seara se vor schimba, îşi vor pune taioare elegante, pălării, pardesie, şi mă vor lua cu ele la biserică, la slujba de Înviere, pentru care au pregătit din vreme lumânări şi rotocoale de hârtie care să ne ferească de picăturile de ceară. Marica va rămâne la slujba din biserică până dimineaţa, când va reveni cu anafura de Paşte, din care vom mânca câte puţin în fiecare dimineaţă din Săptămâna Luminată, pe burta goală. Singurul care va rămâne acasă e Tataia - nu vrea să mimeze ceva în care nu crede, singura lui credinţă a fost şi rămâne doar ştiinţa. Pentru moment, Tataia destupă două sticle de vin, una albă, alta roşie, pe care Mamaia le toarnă de sus, ca să se oxigeneze, în două carafe.

*
Aproape tot ce se mânca pe vremuri de Paşte la bunici am regăsit şi în alte locuri, mai târziu: ouă roşii, caş proaspăt cu ceapă verde şi ridichi, salată verde, borş de miel, drob şi friptură de miel, stufat, cozonac.

Singurul lucru pe care însă nu l-am mai văzut la nimeni a fost formidabila pască cu smântână, jumătate cozonac, jumătate cremă, cum ceva mai bun nu cred că există. Am mâncat în multe locuri pască, dar cu brânză de vaci, care nu se compară cu cea cu smântână, singura căreia îi zic eu pască.

După un timp, fiindcă nu concep masa de Paşte fără pască, am încercat s-o fac eu, deşi nu sunt foarte priceput la dulciuri. Fireşte, la început nu mi-a ieşit cum trebuie. Apoi, încet-încet a început să-mi iasă. Mi-am adus aminte de mici detalii pe care le auzisem de la Mamaia: cum se aleg numai ingrediente de cea mai bună calitate (observaţie valabilă cam pentru orice) - ouă proaspete, smântână cât mai grasă, făină cât mai albă, de cozonac, care trebuie neapărat cernută înainte de utilizare - cum se înmoaie din vreme stafidele în rom, cum sunt apoi date prin făină, ca să nu cadă la fundul umpluturii, cum se secţionează în lung păstaia de vanilie, scoţându-i bobiţele cu latul cuţitului, etc. Şi bineînţeles, cum nu trebuie uitată răzătura de coajă de lămâie.

Am respectat reţeta cât am putut mai bine, făcând doar două mici schimbări, cu care sunt sigur că Mamaia ar fi fost de acord: am pus zahăr brun în loc de alb, şi maia în loc de drojdie.

(Bucureşti, aprilie 2017)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer