Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Consideraţii despre gropi


Alberto Păduraru

21.04.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
E doar o groapă, bine?! Bine. Mă bucur că am clarificat asta.

Zilele trecute am primit prin poştă o groapă. Obişnuită - suficient de adâncă şi cu diametrul unei roţi de camionetă - dar care mai târziu a căpătat calitatea să-mi înghită paşii cu totul. Una din aia fără instrucţiuni. Doar cu ceva pietricele auxiliare de asfalt pe margine. Şi o sticluţă plină cu smoală. Am presupus că avea rolul să lege mai bine toate părţile componente. Îmi era suficient să cred asta atunci. Era brodată cu amintirea juliturilor în genunchi. Primele, poate. Şi continuam să o privesc nesigur, în vreme ce mintea mea pendula între cicatrici. Simţeam că începe să îmi bubuie capul. Şi încă tare de tot.

Mi-am făcut curaj şi am luat-o în palme. În palmele în care obişnuiam să îmi ţin sufletul, pe vremea când chiar aşteptam să răsară câte ceva la răstimpuri în cutia mea poştală. Acum, când nu am absolut nicio aşteptare, cineva se gândeşte la mine. E intrigant să nu mai ceri Universului nimic niciodată. Dar dacă ar fi vrut să îmi amintesc de el, aşa cum trebuie, vreau să spun, ar fi ales ceva palpabil. Cineva se gândeşte să umple un gol cu... alt gol? De ce acum? De ce în felul ăsta? Toate întrebările astea anoste conduceau către siguranţa unei greşeli de livrare. De ce mie?

Totuşi, mă intriga consistenţa extrem de asemănătoare cu ceva din mine - de parcă sufletul meu ar fi avut şi el propriile pietricele auxiliare. Smoala începea să se prelingă încet, până către vârfurile pantofilor. Capul meu se apleca, robotic, până când privirea întâlnea neantul. Mi-era îngrozitor de frică, mă temeam de faptul că acolo - acolo unde picăturile de ploaie stagnau încă - aş fi dat peste lucrurile de care mi-am dorit mereu să mă despart.

Se întâmplă lucruri destul de stranii peste tot pe unde sunt eu să le văd. Nu prea multe, dar de-a dreptul notabile. Coletul ăsta neobişnuit, de pildă, m-a făcut să mă gândesc la mine crescând. Poate că ăsta e diametrul sufletului meu de acum, nu? Cât al unei roţi de camionetă.

Nu sunt sigur de sens, dar copilăria mea trecea mai repede decât dubiţa aceea albă. De pe bancheta din spate, mă concentram să disting cifrele kilometrajului, care se amestecau tulburător în toată ceaţa de până atunci. Mă distrăgea totuşi - formal - acul roşu, care urca lin înspre viteza luminii. Prima dată i-am remarcat culoarea. Nuanţa aducea foarte mult cu cea a juliturilor în genunchi. Tata conducea liniştit mai departe, fără să mă privească. Aruncam cuvinte doar ca să ne umplem timpul, iar de fiecare dată când îl întrebam cât e ceasul, răspunsul era acoperit de ţipătul grav al maică-mii.

E doar o groapă, bine?! Bine. Mă bucur că am clarificat asta.

Dubiţa ne-a depăşit, iar eu am răsuflat uşurat. Tata a condus dricuri toată viaţa. Ştiu că nu e un lucru de lăudat. Totuşi, fiindcă eram prea mic să înţeleg ceva din repercusiunile pe care ţi le lasă pe suflet aşa o meserie, el găsea întotdeauna un mod să o facă mai uşor de digerat pentru mine. De pildă, la trecerile de pietoni scotea capul pe geam şi striga că îi trece viaţa prin faţa ochilor. Să nu mai amintesc de replicile de tipul "Morţii tăi de groapă!" - la care râdeam întotdeauna. Nu cunoscusem moartea până atunci.

Am fost un copil prostuţ. Norocul meu a fost că şi-a luat o camionetă în clipa în care a considerat că e destul. A vândut cealaltă maşină şi a scos bani frumoşi. Am făcut şi eu un compromis şi am lăsat în urmă amintirea dăţilor în care mă jucam, nevinovat, în maşină cât tata nu era la lucru. Dar de atunci a început să crească în mine ceva cu totul nou. Şi acum ştiu în sfârşit ce e. Groapa asta - asta pe care am primit-o prin poştă acum câteva zile. Şi copilăria mea a plecat - nedrept - pe ultimul drum...

Urma inevitabil ca mama să se ţină strâns de mânerul de deasupra geamului. Nu o să mint - şi eu m-am simţit puţin zdruncinat. Mai demult, tata ar fi râs de situaţie. Acum, tot ce făcea era să se uite înainte - liniar şi rece. Menţinea constante viteza luminii şi atemporalul de care începusem să mă plictisesc. Şi creşteam aşa - întâlnind tot mai puţine gropi, totul cu preţul unui peisaj denaturat. Copaci deveniţi inflexiuni de copaci, păsările metamorfozându-se în simple puncte pe cerul zilei.

Pe cerul zilei în care am deschis cutia poştală şi am găsit... Mda, poate că trebuia să-mi ridic ochii acum mai mult timp şi să nu mă întind atât, nu? Strâng din nou în pumni groapa, cu satisfacţia că smoala urma să îmi invadeze papucii în totalitate. În sfârşit mi-am dat seama ce trebuie să fac. Alerg până afară, să o "plantez" în faţa blocului, în mijlocul străzii. Îmi vine să ţip de bucurie!

Văd copacii înălţându-se, văd păsările descriind orizonturi în faţa pleoapelor mele. Mi-au rămas câteva pietricele de asfalt în palmă. Clipesc. Fiecare ac roşu coboară de la viteza luminii către viteza sufletului. Cel puţin aici, pe strada asta. Poate doar acum, la început. Unii înjură, incapabili să se desprindă de reflexul vitezei. Unii înţeleg, încetinesc şi dau alt contur lumii din jur. Eu îmi arunc privirea dincolo de intersecţie...

Un dric apare de după colţ - fără cortegiu. Tipul de la volan zâmbeşte şi îl mângâie pe creştet pe băieţelul blond din dreapta. Are ochelari rotunzi şi o jucărie soldăţel. Puştiul nu cunoaşte moartea. Îl întreabă pe tip dacă e posibil vreodată să aibă şi ei o camionetă. El oftează sonor, de parcă ar fi cunoscut povestea întru totul.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Maestru, Sanda Golopenţia
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Să apelăm la bunăvoinţa cititorilor noştri, Mihaela Pascu-Oglindă (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Milena, Argentina Firuță (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Un muzeu, trei contemplări - o plimbare prin Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu, Doina Giurgiu (5.0/5 - 10 voturi)
Sageata Geamantane , Sanda Golopenţia (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer