În viaţă e ca la masă

Fără îndoială suntem un popor de gurmanzi. Ne place să mâncăm şi ne cam place să şi bem. Si una şi alta de multe ori în exces. Si nu mă refer doar la zilele de sărbătoare sau alegeri în care jurnalele de ştiri la televizor încep invariabil cu reportaje despre cum ajung românii la secţiile de urgenţă ale spitalelor pentru că au consumat peste puterile lor... Deci la cantitate stăm "bine", uite un clasament în care suntem în topul Europei, la mâncare alături de italieni şi spanioli şi la băutură printre polonezi, ruşi şi nordici. Dar cum e când vorbim despre calitate?

Mici, bere, grătare, sarmale, salata "de boeuf" (pe care, fie vorba între noi, toţi o facem cu pui, nu cu vită), piftii, pizza, ciorbă de burtă, hamburgeri, tochitură, vin şi tărie sunt la ordinea zilei în patria noastră dragă. Au explodat restaurantele şi bodegile ieftine cu mâncare "ca la mama acasă", găsim festivaluri de mâncare şi grătarele sfârâie în toate bâlciurile, oboarele şi târgurile în aer liber. Fast food-urile sunt pline peste tot, iar firmele de distribuit mâncare acasă sau la birou prosperă. Mâncarea şi băutura sunt ca mersul la biserică şi numărul de credincioşi într-ale gustatului creşte continuu. Şi ţi se spune mereu că plăteşti puţin şi primeşti mult.

Pe de altă parte avem site-uri care clasifică restaurante, sondaje şi reclame, cetăţeni care ne spun ce e bun sau nu prin cârciumi (după criterii doar de ei ştiute) şi cărţi despre gătit, mâncat şi băut. Avem şi medici care atrag atenţia la obezitate, în special cea infantilă, la diabet şi hipertensiune, avem nutriţionişti care ne trimit la păscut de verdeţuri şi la cântar, avem reţete şi suplimente, - culmea, tot alimentare! - minune în care slăbim ca Făt Frumos, 15 kilograme în "doar 10 zile". Avem şi mulţi compatrioţi care aleargă, merg cu bicicleta, fac sport şi beau doar apă plată cu lămâie. Dar peste toate astea, mâncăm noi cu adevărat bine? Nu mult, nu neapărat foarte sănătos, ci bine? Ştim ce să alegem?

Unii spun că treaba cu "ce şi cum" mâncăm ţine şi de vârstă. Că ne-am rafina gusturile odată cu trecerea anilor. La început ne plac hamburgerii, apoi trecem în etapa friptură cu cartofi prăjiţi, iar mai târziu "descoperim" mâncarea gătită, în care gusturile şi aromele se combină în alt fel. Chestia cu găina matură care face ciorba bună are mult mai multe înţelesuri la noi decât pare la prima vedere, alegere, atingere sau gustare... Alţii spun că tradiţia bate stelele Michelin şi bunica, mama, mătuşa de la ţară sau vecina de la "cinci" e mai pricepută într-ale gătitului decât orice "chef" franţuzit.

Uite cum apar întrebări acolo unde totul părea limpede cândva: bucătărie tradiţională, internaţională, vegană, moleculară? Diete, cântar, centimetru sau plăcerea vinovată a mâncatului "ca la noi"? Bodegă ieftină, în picioare sau restaurant cu pretenţii? Sigur, fiecare alege şi se bucură în felul lui. Conştient sper de alegerea sa şi tot ce implică povestea asta cu mâncatul, de la exces până la regim prescris de doctor şi preţul plătit.

Dar o întrebare pe care eu o consider justificată, cea privitoare la calitatea mâncării, de la ingredientele din piaţă sau supermarket până la felul în care e gătită... nu se prea pune. Mai apar pe la televizor câteodată mici isterii despre faptul că la noi în raft sunt produse mai slabe calitativ decât în vest şi că ăia ne bagă prostii pe gât. Nimeni nu zice despre importatorii care aleg ce importă; nu am auzit să fii obligat să cumperi o anumită marfă şi mai ales de ce nu o testezi înainte? De ce nu citim noi, cumpărătorii, cu atenţie, eticheta? De ce reclama pe produs e mare şi conţinutul e scris cu litere microscopice? De ce? Pentru că şmecherii, de aici sau de aiurea, ştiu că românul înghite cam orice. Aici este de fapt întrebarea... Şi nu e neapărat doar despre mâncare. Înghite românul chiar orice? Până când?

Sunt lucruri în viaţă pe care "doctorul" sau "suplimentele" de orice fel ar fi ele nu le pot compensa. Nu orice "regim" se corectează prin dietă. Şi mai ales nu orice "pâine şi circ" satură mulţimea. Şi nici nu e sănătos. Mai ales când totul e stropit cu o poşircă de doi lei, vândută "gratis"...

Nu "cumpărăm" sau consumăm, noi românii, oare prea "pe încredere" orice ni se pune pe tavă, cu reclama şi promisiunile aferente? Gurmanzi sau ce?