Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

SS Sindone din Torino (I)


Augustin Ioan

01.05.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Capela lui Guarino Guarini a fost proiectată spre a conţine şi celebra aşa-zisul giulgiu al lui Hristos, scăpat neatins dintr-un incendiu în 1997. Pelerinii veneau aici nu pentru a admira un exemplu oarecare de arhitectură barocă. Ei admirau "urma fizică supremă a elementului central al credinţei creştine". Iată de ce critica pe care o aduc modului în care a fost proiectată capela porneşte tocmai de la statutul acesteia.

Cu o vorbă a lui Venturi, capela este o "raţă moartă". Prin această sintagmă, Venturi denumeşte acele obiecte de arhitectură care forţează limitele limbajului arhitectural, manipulându-l pe acesta în încercarea de a exprima mai mult decât el o permite, sau de a exprima mesaje care nu sunt proprii acestui limbaj. În loc să se limiteze a fi o alegorie a semnificaţiei relicvei pe care o adăposteşte, stând cu umilitate împrejurul acesteia, în planul ei secund, spaţiul proiectat de Guarini tinde şi el să exprime transfigurarea lui Hristos, dublând / parazitând semnificaţia giulgiului însuşi. Care, din această pricină, nu se poate vedea în clipa în care intri în capelă. Odată aflat înlăuntru, orice este mai important de văzut decât giulgiul. Acesta este doar punctul de plecare al axei verticale care arată către cupolă, încât putea lipsi prea bine fără că spaţiul să fie privat de semnificaţie.

Este ca şi când aura de conotaţii a giulgiului ar fi explodat, proiectându-se pe pereţi. Coroana, imitând curgerea, care împodobeşte domul, face aluzie la giulgiu. Ornamentele spaţiului interior sunt abundente, excedând percepţia. Ele sunt redundante, adeseori contradictorii, devreme ce amalgamează simboluri cu puternică încărcătură individuală: triunghiul (Treimea) cu luminile circulare de pe conturul domului, steaua cu douăsprezece vârfuri, porumbelul (Sfântul Duh). Simbolismul este adeseori intersectat de "efecte speciale" destul de grosiere, dacă le comparăm bunăoară cu cele ale unui Bernini în a sa extatică Sf. Tereza D'Avila.

Ornamentica devine astfel principala atracţie a capelei, în locul giulgiului. Dacă astăzi admirăm excelenţa arhitecturală (discutabilă), în epocă se venea aici pentru cu totul alte raţiuni. Inadecvarea mijloacelor folosite la scopul propus ar fi aşadar principalul reproş de adus capelei.

Creştinismul vestic tinde să învăluie relicvele în corpuri arhitecturale care transcend, orgolioase, rolul lor de relicvariu. Aceste relicvarii exprimă mai degrabă puterea comanditarului, talentul individual al autorului, decât umilitatea înaintea sfintelor moaşte. Lucrul este propriu arhitecturii occidentale, care celebrează pe Iisus-Rege al regilor, vârf al unei severe ierarhii lumeşti, mai degrabă decât pe Iisus-Fiul omului, Cela ce a acceptat să fie născut de femeie, Cel luând prin răstignire asupra Sa păcatul lumii, Acela pe care îl invocă, sfioase, bisericuţele răsăritului ortodox.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer