Scriitor ieri şi azi (rînduri de scris)

Scriitor ieri şi azi
(rînduri de scris)
 
Dacă n-ar fi fost revoluţie, aş fi fost scriitor. Deci a fost revoluţie.
 
Comunismul era numai bun pentru a fi (în el, cu el, contra lui) scriitor: aveai locul asigurat: pro sau contra, înăuntru sus sau înăuntru la margine.
 
Dacă comunismul (românesc) aşa cum începuse şi ajunsese ar fi continuat, aş fi fost - rămas, devenit - şi eu scriitor.
 
De ce nu m-am făcut (şi eu) scriitor. Sau de ce n-am vrut să rămîn/devin. Pentru pentru că eu chiar mi-am aplicat revoluţia, şi continui să o aplic: moral, revoluţia politică nu poate fi trăită decît pe propria piele - subiect-obiect, naşterea reflexivităţii în act. Sînt un copil al revoluţiei, chiar dacă nu am luat parte la cea politică - devreme ce nu voiam putere, nu urmăream răsturnarea puterii, în braţele mele şi pe umerii mei.
 
Azi, scrisul nu mai face imagine, imagine publică. Doar imaginea face astăzi imagine, publică.
 
Scriitorul nu îşi poate crea o imagine în noile condiţii ale deplasării epocale, "istoriale" dinspre cuvînt spre imagine (şi chiar către semn - doar: deplasare urmată şi însoţită-agravată de regresie) decît devenind conştient de specificul şi atuurile scrisului: a întîrzia şi a amîna. În epoca simultaneităţii, scrisul ca amînare şi întîrziere, ca "rezistenţă a materialelor", ca lene şi ca producţie de timp, în epoca dematerializării a devenit singura resursă de rezistenţă - şi chiar de perspectivă şi de dorinţă de revoluţie. Regresie contra regresie: împotriva regresiei populiste, puriste, rasiste cu ajutorul tehnologiei, regresia radical-structurală pe scara medialităţii (a "suportului" material: materia care întotdeauna ne suportă şi ne susţine supus, pînă ce ni se pare că ne stă în cale şi ni se pare că putem s-o evacuăm): revenirea la scris ca practică şi ca etică, ca experienţă şi ca atitudine.
 
Dacă vrea să-şi re-creeze o imagine publică în aceste condiţii dominate de imaginea-semn şi impuls, scriitorul trebuie să opună expunerii narcisice expunerea riscantă la adevăr: să se expună adevărului. Să practice, altfel spus, "curajul adevărului", cum spune Foucault, îndreptîndu-l însă dinspre alţii ("hate speech") spre sine.   
 
Trebuie să devenim scriitori (nu să rămînem). Ne face epoca.