Mai 68 - începutul şi sfîrşitul (unui text)

Mai 68, devenit "Mai 68" (simbol), a fost, dar nimeni nu ştie ce a fost - şi, mai ales, ce devine, ce poate (ameninţă, riscă, promite) să devină: revoltă, revoluţie, revoluţie politică, revoluţie politică progresistă, revoluţie politică conservatoare, revoluţie culturală, precedent periculos, mişcare anti-capitalistă sau intra-capitalistă etc.?
 
N-a existat, nu există şi nu va exista consens sau măcar convergenţă în această privinţă. Din ce în ce mai puţin. Pentru că la început, imediat după Mai 68, acesta a însemnat, politic antagonic, speranţă sau spaimă. Unii au vrut să-l continue, alţii, să-l facă uitat. La fel ca în cazul Revoluţiei Franceze, dar radical altfel.
 
Or, Mai 68 a continuat, a devenit "semnificantul liber" (sau "flotant") "Mai 68", bun de invocat una-două, şi s-a transformat într-un imens rezervor, într-o imensă arhivă vie de lozinci şi de atitudini, de convergenţă politico-estetică de o extraordinară creativitate, absolut nouă pentru acel moment şi rămasă nouă, pînă una-alta, pentru vecie. Niciodată ca pînă în Mai 68 revolta, politica şi arta nu se aliniaseră, nu încheiaseră o alianţă mai spontană, devenită între timp, dar fantasmat, habitus: cultural vorbind, ca revoluţie culturală, "Mai 68" a învins, s-a făcut epocă, trăim în Epoca "Mai 68". Toate visele avangardelor istorice sau transistorice, în special ale suprarealiştilor - al căror teren era, tocmai, Parisul - şi, apoi, chiar atunci, ale situaţioniştilor, au părut că s-au realizat, că au devenit existenţă atunci. Şi, de atunci încoace, această alianţă, această indistincţie artă-politică-existenţă, manifestată atunci popular, (aproape) în masă, a devenit simbol şi paradigmă. Pe care capitalismul a ştiut să-l transforme în propria lui paradigmă, mitul creativităţii devenind motorul noilor dematerializări, pînă la totala semiotizare tehnologico-financiară de astăzi.
 
Pentru asta, în această calitate, Mai 68 a fost acuzat, de către detractorii săi de stînga, de a fi devenit "Mai 68": revoluţie individualistă a elitelor. Marele cuvînt de ordine: Dorinţa. Marx devenit Marcuse - pantă fatală.
 
[...]
 
Multă vreme "Mai 68" va continua să fie pandantul, dacă nu chiar substitutul, proteza de suportabilitate a Revoluţiei.
 
Ca eveniment irealizabil - dar fiind că, estetico-afectiv, autocentrat - şi inconsumabil, "Mai 68" are viitorul asigurat.