Viaţa ca moarte: RGPD sau triumful absenteismului

Cu toţii ştim - sau ni se pare că ştim - ce se ascunde, zilele acestea de sfîrşit de frumos-instabilă lună mai 2018, sub acronimul RGPD (adică Regulamentul General de Protecţia Datelor, acronim pe care aproape absolut toată lumea, inclusiv - tocmai! - eu, într-o primă versiune a acestui text - pe care înţeleg, prin urmare, s-o amendez acum -, l-a transcris, automat-englezeşte, GDPR, ignorînd enorma originalitate istorică a Uniunii Europene, care, cel puţin constituţional-teoretic, nu îşi traduce ulterior actele şi mesajele după un prim original redactat într-o limbă dominantă, ci şi le exprimă originar şi original, din prima, în toate cele douăzeci şi patru de limbi oficiale ale ei). Tuturor ne-au fost invadate în ultima perioadă căsuţele de poştă electronică cu mesaje de regularizare aparent contractuală a minei nesecate de date pe care o produce nonstop simpla noastră "viaţă nudă", dar atît de capabilă să umple buzunarele altora prin simplul fapt de a fi - adevărat triumf suprem al capitalismului: nu trebuie să faci nimic special, e de-ajuns să exişti în cadrele noastre, în mod algoritmic.
 
De fapt, mai exact: nu e de-ajuns să te speteşti, să exişti precar, chinuit, stresant, instabil (viaţă-meteo), să fii exploatat în timpul orelor de muncă - sau de şomaj; nici timpul liber nu mai e de ajuns, pentru a produce, pasiv, simplă audienţă televizuală, ca pînă mai adineauri, ca pe vremea bunicilor încă activi; trebuie să dai simple, banale, elementare semne de viaţă, creative dar fără nimic creator, să produci, derridian, urme (adică să scrii chiar şi analfabet fiind), căci abia acelea vor produce adevărata plusvaloare contemporană. Electrocardiogramatologie.
 
Toate acestea vor trebui, însă, dezvoltate, aprofundate, nuanţate.
 
Două nouătăţi, însă, cu această ocazie: 1) faptul că ne-am trezit că ne scriu unii despre care habar n-aveam că ne posedă şi ne explotează datele, sub formă de date (our data-being), viaţa-dată şi meta-dată, adică luată, (n)entităţi pe care noile reglementări le-au scos ca pe şobolani din cotloane; şi mai ales 2) şmecheria cum, (meta-)dată fiind economia supraaglomerată a atenţiei noastre nu doar finite, ci de mult abuzate şi terminate, că nu trebuie să facem nimic, că non-acţiunea, ne-răspunsul activ, afirmativ, explicit - adică ne-fiinţa noastră - echivalează cu a ne da acordul, ceea ce nu face decît să confirme triumful actual al absenteismului pe toate planurile, inclusiv, aparent în ciuda hiperindvidualismului actual, împotriva nouă înşine.
 
Acţiunea şi nonacţiunea, viaţa şi moartea au devenit indistincte, viaţa trebuie să fie tot mai nudă (citeşte: elementară) pentru a produce capital net, adică să se apropie tot mai mult, dar mai insensibil, de moarte, de vegetativ, de chimic (precum deja ne analizează şi neoscientismul neuroştiinţelor). Morţii produc mai mult decît viii. Sau e mai bine să producem şi ca vii, şi ca morţi, mai mult (ca) morţi decît (ca) vii. Ceea ce e corect şi adevărat: adevărata viaţă ar trebui să însemne reacţie (morală, nu doar chimică: alchimică) şi împotrivire. De aceea sîntem elogiaţi ca morţi, ca "medii de cultură" pasteurizate, singura postură-resursă producătoare a vieţii.  
 
Dumnezeu e algoritmul suprem.
 
Dar toate acestea abia urmează a fi dezvoltate, aprofundate, nuanţate.
 
 
CUVINTE-CHEIE: electrocardiogramatologie, capitalism chimic, Pasteur, economia atenţiei