Luminile traducerii. Rezistenţa prin traducere

În momentele cînd scriu aceste cuvinte mă aflu, încă, la Sighişoara, unde am participat la o întîlnire a PEN România cu tema "Literatura în vremurile propagandei" (atenţie: vremurile, căci cînd nu e vremea propagandei, redundant-inutile, ca în totalitarisme, sau soft, dar poate cu atît mai insidios-periculoase, în condiţii de libertate, înţeleasă de mulţi, dacă nu de cei mai mulţi, ca libertate pentru dar mai ales împotriva celorlalţi?), al cărui ultim punct din program a fost o intervenţie sau cvasi-conferinţă a mea despre traducere mai ales din perspectiva valorilor şi a principiilor de libertate de expresie promovate de PEN, intervenţie care nu a avut propriu-zis un titlu, dar care mi-a dat ideea unui titlu şi a unei dezvoltări pe care nu mă grăbesc s-o efectuez aici, dar pe care o programez, o promit pentru la toamnă, de Ziua Internaţională a Traducătorilor: Luminile traducerii.
 
Căci de Lumini, în sens luminist, este vorba, acum, cînd regresia creşte în jur, şi trebuie să dezgropăm, asemenea vechilor pistolari-justiţiari din filme, vechile arme intelectual-filosofice şi să trecem din nou la luptă.
 
Traducerea ne ajută să "de-coincidem" cu/faţă de noi înşine, să amenajăm în noi înşine spaţii de primire şi ospitalitate, să ne creăm pe noi înşine ca intervale de azil şi refugiu, să "de-coincidem" deci aşa cum spunea foarte recent filosoful-sinolog-traducător François Jullien, să ne "înstrăinăm" cognitiv-creator de noi înşine ca să ne putem apropia, transforma în punţi către ceilalţi (din obstacole în calea lor). Auto-reificare, dar doar ca punte şi spaţiu de ospitalitate, ca deschidere protejată.
 
Pe scurt, este vorba de ceea ce numesc deja atitudine de traducere ca rezistenţă: rezistenţă la tirania identităţilor impuse şi obligatorii, a identităţilor-condamnare (în sensul de assigné à résidence sau à domicile: identitate obligatorie sau obligaţia de identitate, de mono-identitate).
 
Rezistenţa prin traducere, rezistenţa ca traducere.
 
Traducerea ca principiu civilizator.
 
Căci dacă, aşa cum se spune, adevărul e "undeva la mijloc", înseamnă că adevărul e în traducere, că adevărul este traducere.
 
Pentru că traducerea este între mine şi tine, punte din mine către tine. Eu-punte. Punte peste punte, dar, cesiune din partea fiecăruia către fiecare, pentru că punţile sunt fragile şi toţi vor să le arunce în aer. Şi atunci trebuie să adăugăm punţii punte.
 
Asupra tuturor acestor lucruri vor reveni. Căci nu credeam că vom fi din nou obligaţi, somaţi să alegem între Naţiune şi Raţiune, între bezna închiderilor care ridică la loc, dinăuntru însă, ziduri, şi luminile raţiunii.