Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rabat 2018


Augustin Ioan

29.05.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Deja a patra oară la UIR Rabat, şcoala de arhitectură, pentru o săptămână a patrimoniului de secol al XX-lea. O secţiune importantă din oraşul nou, oraşul vechi (al madina) şi partea lui fortificată (casbah) sunt patrimoniu mondial, dimpreună cu Chellah, ruinele fostului oraş roman Sala, în care, ulterior, au fost adăpostite necropole regale arabe, oraşul viu mutându-se întâi peste răul Bouregreg, la Sale, apoi înapoi, la Rabat. Pe scurt, o poveste fastuoasă, un palimpsest cu straturi şi ştersături şi scrieri peste. Este chiar una dintre metaforele propuse de colegul de săptămână şi proaspătul tătic Luigi Bartolomei, de la Universitatea din Bologna. Evident, studenţii unei facultăţi de arhitectură de acolo nu pot fi insensibili la această poveste, iar stratul (pen)ultim, căci ultimul se scrie în chiar timpul vorbirii, mai ales la nivelul infrastructurii rutiere a ţării, trebuie şi el cunoscut şi studiat. Deşi este sabotat de faptul că, în majoritate, e patrimoniu controversat, colonial adică. Dar acestui moment de protectorat francez îi datorăm o arhitectură art-deco excepţională şi chiar câteva lucrări, cele ale lui J.F. Zevaco, de absolută contemporaneitate modernistă de anii şaizeci-şaptezeci. Spre ruşinea mea, mărturisesc că nu ştiam nimic despre acest excepţional arhitect până să mă duc în Maroc. Mi-am corectat eroarea, inclusiv în această săptămână, investigând împreună cu studenţii mei sediul băncii Credit Agricole.

Studenţii mei au fost ca studenţii de oriunde: candizi, stângaci la început, gălăgioşi şi, până la capăt, dând semne vagi de interes în subiect, mai mult îndemnaţi de mine decât din proprie iniţiativă. Dacă un străin îţi atrage atenţia asupra propriei moşteniri, parcă şi asta devine mai interesantă decât era înainte. Născuţi într-un mediu edificat, el pare dat, pare nivelul zero de discuţie, în raport cu care există plus şi minus; or, le atrag atenţia studenţilor noştri mai cu seamă, nu e tot acelaşi nivel zero cu cel al studenţilor în arhitectură de la Venezia, Bologna sau Roma.

La Rabat, ca şi la noi, se duce o luptă destul de inegală între interesele imobiliare, stat şi cei ce vor să protejeze patrimoniul, iar o parte din săptămână a fost dedicată discuţiilor cu privire la construirea unei noi şi ample gări, care să aproape-înghită pe cea art deco, în peisajul urban protejat UNESCO, a celui mai înalt turn din Africa în proximitatea (şi în detrimentul) Turnului Hassan, un element emblematic al oraşului istoric, dar şi a teatrului naţional, făcut de Zaha Hadid. Într-o ţară unde regele are o putere semnificativă de decizie şi în acest domeniu, lupta între tradiţionalişti şi progresişti este şi pentru atragerea de partea fiecăreia dintre tabere a regelui însuşi. Or, acesta dă semne că ar dori să se păstreze un echilibru între cele două tendinţe: pe de o parte, autostrăzi între toate oraşele mari ale ţării, TGV de la Tanger la Casablanca şi, apoi, Agadir, aeroporturi şi Tanger Med, cel mai mare port de la Mediterana (cu fabrică Dacia, a doua în Maroc, cu tot şi a doua în imediata proximitate a locului de export, după Casablanca!). Pe de altă parte, un muzeu de artă modernă drapat în decoraţii tradiţionale, dar şi Zaha Hadid. E echilibru sau indecizie? Mărturisesc că nu ştiu să decid între cele două perspective. Dar în Maroc îmi place să merg, o fac din 2006 încoace măcar o dată pe an şi am fost, de departe, un martor al unei creşteri fabuloase, pe care i-o doresc şi patriei mele, deşi ştiu că nu o poate avea, din pricina absenţei unei minţi vizionare şi limpezi, cu autoritate, în fruntea ei, aşa cum are Maroc pe regele său...

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer