Să apelăm la bunăvoinţa cititorilor noştri

Au existat câteva lucruri care să mă facă să vreau să mă întorc în Brăila. Blocurile cenuşii, întotdeauna triste, din ce în ce mai lipsite de speranţă de la an la an. Număram câte apartamente şi-au mai decorat de acest Crăciun ferestrele. Foarte puţine. Nici spiritul sărbătorilor n-a mai reuşit să pătrundă pe ferestrele deschise, singura gură de libertate care le-a rămas celor din cartierele mărginaşe. Parcurile golaşe, restrânse, pustii, sunt semne ale unor încercări nereuşite. Am zvâcnit, ca naţie, de câteva ori, dar atât. Acele mici smucituri n-au făcut să apară cu adevărat un soare mare, orbitor, care să şteargă întreaga mizerie. Am sperat că voi putea deschide o bibliotecă sau o librărie aici. Să aduc ceva ce s-a pierdut, să creez o comunitate, să îi fac pe oameni să îşi dorească să intre în biblioteca-librărie indiferent de zi sau de oră. Să plece de la serviciu şi să vină să ia o carte. Să păşească dinspre griul mohorât şi noroios înspre căldura aurie şi aromată a librăriei. Să îndrăznească. Să viseze la Ferrante, la Murakami, la Pessoa, la autori nou descoperiţi, dar să viseze. Să vadă frumuseţea de dincolo de vitrină, de dincolo de copertă. Să-şi trimită copiii să ia cărţi şi pentru ei. Să aduc aici scriitori români, să le fac cunoştinţă cu acest public. Să-i încânt, să-i fac să râdă, să le stârnesc curiozitatea, să-i fac să citească pe nerăsuflate. Să nu plece nimeni din librărie fără o carte. Ca într-o poveste cu magie, să devină acesta un loc fermecat pe care nu poţi să-l părăseşti fără să iei o carte. Să ţi se pară firesc, să nu faci asta cu inima strânsă. Şi toţi să prefere să îşi cumpere o carte în loc de orice altceva, să se mulţumească poate cu o cină frugală, dar cu o carte excepţională. Aşa cum am citit că se făcea cândva. Acum mall-urile sunt pline şi totuşi oamenii se plâng că la noi cărţile sunt scumpe. Aşa că am venit aici unde mall-urile nu au ocupat încă spaţiile verzi, unde cele câteva parcuri s-ar putea umple oricând de cititori. Îi şi văd: bunici şi nepoţi, părinţi şi copii. Cetăţeni respectabili, cu câte o carte la subraţ. Copiii cu cărţi pentru copii citind în leagăne, citind pe bănci, citind pe trotuare. Gospodinele citind la fereastra deschisă a bucătăriei. Femei care se întorc de la serviciu şi care citesc o oră înainte de a adormi. Femei care se trezesc pentru a merge la serviciu şi care citesc o oră înainte de a ieşi pe uşă. Oameni care citesc în tramvaie, oameni care citesc în ghişee. Oameni care uită să-ţi expedieze documentele fiindcă au dat peste o carte care bate filmul. Întotdeauna cartea bate filmul. Oameni care văd că totul e dintr-o dată mult, mult mai colorat şi cu cât citesc mai mult, cu atât totul devine mai nuanţat, mai bogat în culori pe care curcubeul nu le poate cuprinde. Acum se îmbulzesc la uşa librăriei, seară de seară se fac cozi, trebuie să dăm cărţile din mână în mână, să emitem bilete de ordine, să apelăm la bunăvoinţa cititorilor noştri, să avem grijă ca bătrânii, femeile însărcinate şi copiii să aibă prioritate. Să anunţăm din timp lansările de carte, să facem înscrieri, să nu dăm prea multe invitaţii, să facem întotdeauna rost de mai multe scaune. În anotimpul cald, ne extindem şi pe trotuare şi, ultima oară, când a fost invitat cel mai cunoscut scriitor român, a trebuit să obţinem un aviz de la primărie pentru a întrerupe circulaţia pe acea stradă. A fost o seară de pomină. Toţi au plecat acasă cu o carte cu autograf, toţi s-au mândrit a doua zi că citeau aceeaşi carte cu aceeaşi copertă de acelaşi autor. Şi toţi au simţit că fac parte dintr-o comunitate. O lună de zile s-a vorbit numai despre acele pagini, iar cele câteva chioşcuri de ziare au încercat să ofere cartea la reduceri semnificative de preţ întârziaţilor care ar fi dorit să fie în rând cu lumea. Nu au avut cui să o vândă, toţi îşi cumpăraseră cartea la momentul lansării, la preţul întreg, fiindcă nimeni nu voia să rămână în urmă sau, şi mai rău, să fie zărit dimineaţa devreme sau pe înserate cumpărând cartea cu preţ redus de la chioşcul de ziare. Din punctul unora de vedere, chiar şi al nostru, nu mai era aceeaşi carte. Acum suntem într-o minivacanţă, în curând se va deschide o nouă librărie peste drum de noi. Vestea nu poate decât să ne bucure, singurele griji pe care ni le facem sunt cu privire la situaţia în care amândouă librăriile vor avea invitaţi de seamă şi-atunci va trebui să întrerupem din nou circulaţia, să împărţim strada şi cititorii.