(Re)vine Sudul! (P)re-istoria (re-curs)

Din Sud şi din Est vin refugiaţii şi migranţii - dar vine şi deşertul! "Invazia" refugiaţilor şi a migranţilor nu poate masca, nu poate nici măcar amîna invazia deşertului. Acelora dintre noi care vor să reia ceea ce mulţi dintre ne chinuim să eradicăm din noi înşine va trebui să le facem pe plac şi să-i ajutăm să îşi împlinească visul reflex: să-i închidem în propriile "identităţi", să-i izolăm în propriile "esenţe", să-şi cultive "originile" în voie la umbra propriile ziduri şi prin plasa şi zăbrelele propriilor garduri şi graniţe. Viitorul e Altul (sau, logic, nu e).
 
Originile nu sînt, nici "natural", nici "cultural", nici monocromatice, nici acromatice. Originile sînt colorate: negre, galbene, roşii etc. Nu albe: albul a rezultat prin de-pigmentare sub soarele palid, chemînd la muncă şi cucerire (la dominaţie extensivă şi intensivă), al Nordului verde. Asta dacă tot e să (re-)scriem Istoria! După care originile, "esenţele" identitare, încep să se amestece, şi rezultă ceva ca o vomă, desigur, dar nimic alb, pur, curat, angelic, ideal-ideatic (identicul ca simptom al ideaticului). De unde originile şi "puritatea" lor, apelul la origini şi la "rase pure" ca apel nevrotic, psihotic etc., numai sănătos nu, la transparenţa şi, de fapt, la abstracţiunea şi la de-sangvinitatea visului, a originii şi identităţii visate. Invocarea "originilor sănătoase" e semn de boală. Dar o boală constitutivă. Nu există sînge pur. Sîngele înseamnă impuritatea, amestecul însuşi (ironic-neputincioasă, gramatica!).
 
După care vine construirea (practico şi chiar pragmatico-cinică) a identităţilor, ca religie-politică, religia politică ca fabricare a unui "sînge" cultural "pur" în eprubeta minţii. Dar şi de data aceasta, oribila materialitate a "Naturii" (care tocmai de aceea trebuie, şi ea, re-născută, re-constituită ca idee fără sînge, golită de sînge, supusă golirii de sînge şi de materie: exterminării speculativ-conceptuale) (re)vine şi amestecă, murdăreşte totul. Nimic nu rămîne curat! Pentru că nici n-a fost vreodată. Naşterea, creaţia şi procreaţia sînt murdărire, originea e amestec, de care tot încercăm, grav bolnavi, cronic, constitutiv, dar de altă boală, să ne tot vindecăm, timp de o întreagă istorie - cam asta şi fiind ceea ce ne numim, în mare, Istorie: povestea, inevitabil nereuşită, adică nesfîrşită, infinită, de a ne curăţa, de a ne spăla de amestecul, de murdăria venirii la viaţă, a intrării în oribila, odioasa materie, obscen suport al Fiinţei.
 
Şi dă-i, apoi (alt simptom al încercării de vindecare, de curăţare prin speculaţie şi abstractizare), cu "Sfînta Familie" ca "Sfîntă Treime", superb truc în încercarea de a reduce la o unitate inexistentă şi imposibilă scandalul metafizic al pluralităţii, promiscuitatea colectivităţii originilor.
 
Deci eternii banali de azi care invocă, din nou - fosil - puritatea identităţilor şi a originilor, esenţele veşnice, trebuie să precizeze - dar tocmai asta nu vor face vreodată, tocmai asta caută să facă uitat - pînă unde avem voie să mergem cu invocarea originii unice şi pure. Politicul alb imaculat creştinesc e foarte tîrziu, cum spuneam, originile sînt nu doar colorate, ci amestecate. Altfel nici nu ar fi origini.
 
Azi ni se reaminteşte totul, şi de-aia se înteţeşte lupta pentru uitare, pentru stabilirea cît mai tîrziu şi mai precis în istorie a "gradului zero" al originilor identitare. Hegelian, începutul identităţii e Statul. Care se construieşte întotdeauna împotriva unora şi se conservă, se susţine pe alţii.
 
Vine (din nou) Sudul! Sudul (din nou) avansează! Şi asta este insuportabil, e o adevărată revoluţie, şi tocmai de aceea Nord-Occidentul dezgroapă vechile arme-fosile, concepte, idei, teorii carburant pentru mobilizarea motorizată, industrială, a afectelor şi credinţelor "biomasei" umane.
 
"Deşertul înaintează" şi ameninţă Occidentul-fortăreaţă, chiar dacă nu în sensul lui Nietzsche, dar multiplicat, la mai multe niveluri, pe mai multe paliere, sinergic, front transversal. Enormă presiune a adevăratelor, adică a celor mai vechi atestabile origini umane, adică a Sudului sărac, rămas (ca tărîm al originilor ce este) în urmă, pe loc, ars, calcinat - solar. Trăim - şi tocmai de aceea trebuie s-o înţelegem cum se cuvine, adică macro-istoric, dacă nu chiar holistoric (holistic-istoric) - o enormă "revenire a refulatului", o incalculabilă presiune a originilor acoperite, ocultate, colonizate cu origini ulterioare, construite şi devenite politic: Sudul avansează, şi degeaba ne baricadăm şi re-înalţăm ziduri şi garduri, nu mai ţine, căci de data aceasta venirea în valuri a refugiaţilor şi migranţilor (fie şi - scandal! - "economici", de parcă abandonarea în sărăcie şi corupţie a Sudului nu ar ţine tot de colonizarea lui de către Nord, nu ar fi tot o faptă "în formă continuată" a Occidentului!) e însoţită, dar tot ca o "externalitate negativă" a Nordului, de deşertificarea Europei, presiunea evenimentelor politico-economice fiind agravată irezistibil de nivelul antropocenic provocat de dezvoltarea intensivă, pe baze fosile, a aceluiaşi Nord.
 
Din Sud (şi din Est) vin refugiaţii (goniţi de aranjamentele coloniale ale Nordului) şi migranţii - dar vine, iată, şi deşertul! Unii vin repede, imediat, acum, şi ni se pare că putem să le punem în cale ziduri (a construi, a înălţa = ziduri, garduri, baricade: originea arhitecturii), dar deşertul (şi restul) vin încet şi ireversibil, şi tocmai de aceea le mascăm, acoperind arhi-arhi-tectonicul cu politicul ca pretins rezolvabil, "soluţionabil" (imediat, adică "final"). "Invazia" refugiaţilor şi a migranţilor, politici sau economici (ca şi cum economicul n-ar fi tot politic, dar nu pretinde tocmai ideologia economicist-neoliberală, "neoclasică", că economicul e "natural"?), nu poate masca, nu poate înlocui (nici măcar ca pharmakos-pharmakon), nu poate nici măcar amîna invazia deşertului, derivată din aceeaşi gîndire dualist-metafizic-industrială (Heidegger: metafizică = tehnică = dominaţie), potrivit căreia, neputînd elimina ruşinoasa, jignitoarea materie, trebuie s-o supunem, s-o punem să ne suporte şi să ne susţină.
 
Să-i rugăm deci pe Trump sau pe Orban - simple nume de cod, ne-nume, căci sînt Legiune, o Legiune de "State Unite" ale represiunii - să imagineze şi ziduri, garduri, bariere, taxe şi protecţionisme climatice, împotriva efectelor negative ale modernităţii fosile şi fosilizate!
 
Însă aceştia, unii ca ăştia, se baricadează (cognitiv) tocmai în faţa evenimentelor globale, neinteresîndu-i decît orbirea "raţională" a termenului scurt şi a orizonturilor controlabile, din toate punctele de vedere, specifice teritoriilor limitate (ale limitării ca teritoriu). Baricadarea şi închiderea lor este, şi ea, tot la toate nivelurile: faţă de străini, ca problemă politico-economică globală, dar şi faţă de globalul planetar ca atare şi faţă de considerarea planetei ca un Glob. Deci faţă de viitor. Fundamental, aşadar, ca închidere metafizică, ca închidere în metafizică.
 
Căci Nord-Occidentul nu şi-ar fi baricadat metafizic gîndirea dacă el însuşi, istm-fund(amental) de sac, nu s-ar fi creat ca închidere, dublînd (reproducînd, instituţionalizînd, con-sacrînd, adică copiind) limitarea, finitudinea, terminarea fizică, geografică, cu graniţe filosofice (categoriale, conceptuale) şi politice asimetrice şi asimetrizante: "noi" îi putem invada şi ocupa pe ei, de fapt, îi putem separa, disocia de propriile resurse (de propriile forţe, cf. Deleuze-Nietzsche-Spinoza), dar "ei" nu au voie să intre, să vină înapoi după propriile resurse. Occidentul este continentul închiderii şi al baricadării, al dezvoltării ca înarmare intensivă în vederea colonizării planetei.
 
Şi azi redevine, se re-arată (lui însuşi, în primul rînd) ca baricadare, iar gardurile şi zidurile lui identitare reprezintă însăşi închiderea, teritorializarea gîndirii şi a simţirii ca metafizică.
 
Omul a fost (ca azi) un vagabond gonit de foame şi sărăcie, un om pe drumuri, a venit din Sud şi din Est, şi a ajuns în Vest-Nord, unde s-a oprit, s-a stabilit, s-a suprapus, s-a "arheologizat" masacrîndu-se şi încruscrindu-se tribal, clanic, statal, descoperind beciurile şi podurile, înălţimea şi profunzimea corelate, legate, "arhitecturate" şi "gramaticalizate", revărsîndu-se apoi asupra întregii lumi. Lume care, acum, îi vine înapoi, ameninţă să re-înghită insula (continentul auto-insularizat faţă de Lume) nu doar ca sărmani şi mizerabili refugiaţi şi migranţi, ci şi climatic, antropocenic, ca fenomene ale adevăratei naturi, "ne-naturate" (sau prea intens "naturate"), şi, poate mai ales, ca noi centre de putere, tot atîtea contra-Europe.
 
E pregătită Europa, e pregătit Nordul, e pregătit Occidentul să se confrunte nu doar cu alteritatea slabă, supusă, oprimată, ci şi cu alteritatea ca putere, adică cu ea însăşi în oglindă? Nu. Pentru că prea s-a obişnuit să se uite în oglindă doar ca să se admire şi să se proslăvească, speculîndu-se specular.      
 
Baricadarea, închiderea, ca politică şi ca gest reflex, ca habitus occidental, nu mai ţin. Şi nu au ţinut, de fapt, niciodată, dar tocmai pentru că au funcţionat în primul rînd ca închidere, ca auto-zidire, ca orbire faţă de viitor. (Altfel spus, dacă în ziduri-graniţe, ca inventare prin delimitare a interiorităţii-teritorialitate, constă construcţia, e normal ca istoria să revină ca de-construcţie.)
 
Viitorul e Altul. Istoria e în sine apocaliptică, sărind din apocalipsă în apocalipsă, provocăndu-le. Metempsihoza e mundană şi intra-istorică.
 
Dacă tot ne plac, aici, pe continentul metafizic(ii), unitatea, gîndirea în unităţi simple, să fim cinstiţi şi să constatăm că Planeta îşi caută, la tot mai multe niveluri, Unitatea, caracterul de Lume de care tocmai noi, noi ăştia, marii constructori de Ziduri şi Graniţe, am despărţit-o, la toate nivelurile.
 
Acelora dintre noi, nordicii, care vor să reia, să continue ceea ce mulţi dintre noi, nordicii, ne chinuim, atît cît se poate, să eradicăm, ca habitusuri, ca "natură", din "noi înşine" (ca identităţi construite), acelora, deci, dintre noi care vor să reia, să continue lucrurile (idei, practici, politici etc.) de care noi vrem, în sfîrşit, să ne despărţim, va trebui să le facem pe plac şi să-i ajutăm să îşi împlinească visul reflex: să-i închidem în propriile "identităţi", să-i izolăm în propriile "esenţe", să-şi cultive "originile" în voie la umbra propriile ziduri şi prin plasa şi zăbrelele propriilor garduri şi graniţe.
 
Iar noi, ăştia, să ne facem Lume.