Miliarde de oameni se uită într-acolo, sute de mii de turişti şi suporteri merg acolo, se bucură, suferă şi cheltuiesc intens. Campionatul Mondial de Fotbal este probabil cel mai puternic brand din lume, concurat poate doar de Olimpiadă. În 2018, Rusia ia potul cel mare. Bine organizaţi, cu stadioane mari şi moderne, cu infrastructura adaptată şi cu ştiinţa de a face lucruri mari, ruşii îşi fac numărul la scenă deschisă.
Dincolo de faptul că italienii stau la televizor (după 60 de ani) şi olandezii la fel, echipele calificate joacă şi se luptă sub steagul lor naţional şi sub privirile milioanelor de suporteri de acasă. Ce vedem în teren? Glorii trecute care aproape nu mai pot, echipe cu pretenţii care capotează lamentabil în faţa unor nou veniţi în lumea bună a fotbalului, entuziasmul outsiderilor dornici de victorie, multe lovituri de la 11 metri şi acest VAR, sistemul video de ajutor şi clarificare în ajutorul arbitrilor. Brazilia scapă cu un egal în faţa Elveţiei, Germania ia bătaie ca în curtea şcolii de la mexicani pentru ca apoi să tremure până in minutul 94 cu Suedia şi Argentina se face de râs în faţa Islandei şi apoi se scufundă năucită de golurile Croaţiei. Nu mai există echipe mari şi echipe mici. Messi e o umbră şi "bavarezul" Boateng conduce în teren maşina de fotbal a nemţilor. Singur, Ronaldo îi pune la punct pe spanioli exact în ziua în care un tribunal spaniol îl condamna la Madrid...
Este evident că acum fotbalul mondial de top se întâmplă la cluburi şi nu la echipele reprezentative ale ţărilor de pe mapomond. Dar drapelul, ţara de acasă şi mândria naţională sunt ingrediente pe care nici o echipă de club nu le poate contrapune unei echipe naţionale.
Campionatul Mondial este încă în faza grupelor, motoarele se turează din ce în ce mai tare, iar mizele şi patimile cresc. Doar este o competiţie mondială. Dar dincolo de ce se întâmplă în teren, eu cred că spectacolul fabulos al acestui Campionat Mondial se întâmplă în tribune. Este fascinant să vezi zeci de mii de oameni care la fiecare meci cântă, tremură, plâng sau exultă într-un concert de culoare şi emoţie rar întâlnite în altă parte. Sunt civilizaţi, nu se bat, nu dau foc şi nu fluieră imnul adversarului. Mulţi au venit de departe şi aduc cu ei în tribune spiritul popoarelor lor. Şi bucuria jocului. Şi respectul pentru ceilalţi competitori. Cu siguranţă există un spectacol fascinant al suporterilor şi între meciuri, în afara stadioanelor, dar TVR-ul nostru ruginit nu ştie de astea. În schimb ne tot zice despre o altă paranghelie de câteva milioane de euro cu siguranţă, un Cerb de aur pe care îl vor împăia la vară, definitiv, cu câlţii "succesului" de la Eurovision.
Campionatul Mondial de fotbal adună cea mai diversă lume la un loc, sparge bariere, accelerează pulsul, răceşte berea şi lasă politica, războiul şi mizeria la o parte. Bucuria jocului învinge de fiecare dată, iar în această perioadă se întâmplă de fapt două campionate mondiale... Unul pe teren şi altul în tribune. Dincolo de rezultate, ambele sunt încântătoare de-a dreptul. Şi toată lumea câştigă. Pentru că, de fapt, jocul e doar pretextul....
Ce frumos ar fi fost să fim şi noi acolo.
