Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre mentorat


Augustin Ioan

26.06.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am mai scris aici despre mentorii mei şi nu vreau să reiau acest aspect al biografiei personale. Aş vrea să îndemn, însă, pe tinerii mei colegi, dacă mă va fi citind vreunul, să ia în seamă cuvintele de mai jos.

La noi nu există instituţia mentoratului, aşa cum există în şcolile şi universităţile americane. Probabil dirigintele este singurul personaj care se apropie cât de cât de mentor, dar nu suficient. În facultate, este imperios necesar să te alipeşti, încă din primii ani, de cineva, un cadru didactic cu experienţă, nu neapărat în pragul pensiei, faţă de care să ai un minimum de afinitate profesională şi umană. Poate îl admiri pentru lucrările sale, scrisa şi / sau, la noi, construite. Poate ai urmat unul dintre cursuri şi ţi-a plăcut mai mult decât celelalte. Poate ştiai deja despre el câte ceva şi nu îl vei avea profesor decât în anii mai mari, dar ai vrea să lucrezi deja cu el şi îl contactezi dincolo de buchea cărţii, sau a programului orar impus de facultate. Toate acestea pentru că vrei să ştii mai mult decât ritmul dictat de şcoală, sau mai repede, sau altceva, altfel. Un mentor potrivit se iveşte şi pentru că tu îl pui în condiţia mentoratului, fără ca el să ţi-o fi solicitat; uneori, lucrarea mentorului asupra ucenicului, tocmai fiindcă este aşezată cumva separat de rigorile regulamentului, a deferenţei impuse de diferenţa de vârstă şi de statut didactic, este mult mai vie decât dacă laşi doar în seama universităţii rostul unic al traiectoriei tale prin profesie, dar şi prin viaţă. El devine, în timp, un prieten mai vârstnic, un frate sau o soră mai mari, care te duc de mână într-un ritm mai intens şi mai ferit de obstacole inerente. În timp, acolo unde relaţia funcţionează, el rămâne doar prieten, pentru că partea de învăţătură se va fi consumat deja. Un pedagog spunea că fericit este maestrul al cărui învăţăcel l-a întrecut deja, devenind un profesionist mai bun decât el, sau, poate, o fiinţă umană mai bună decât el. Există o literatură întreagă dedicată acestei relaţii, dar şi despărţirii de maestrul pe care ţi l-ai ales ca model, asta în cazurile cu adevărat remarcabile; rareori, ca în cazul relaţiei dintre Platon şi maestrul său, Socrate, ştim despre mentor doar fiindcă ucenicul i-a consemnat opera, exclusiv orală. Rare mai sunt aceste cazuri altfel, dar, păstrând proporţiile, pot da şi eu mărturie, şi am făcut-o în scris, despre rolul, de câteva ori esenţial, pe care l-au jucat în propria mea traiectorie profesională şi publică, oameni pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor, în momente de cumpănă, şi care au avut generozitatea să răspundă întrebărilor mele, să îmi arate traiectorii de urmat, să mă trimită spre bibliografii care, altfel, mi-ar fi rămas necunoscute, sau neînţelese deplin.

Scriu lucrurile astea pentru că încerc să fiu, la rândul meu, mentor celor care vin explicit să mă întrebe câte ceva, în plus, sau pe care întâmplarea mi-i scoate dinainte, sau care vin să lucreze direct cu mine, mai cu seamă la doctorat. Uneori, exced cadrul relaţiei instituţionale seci şi îi cercetez şi atunci când au probleme personale şi pare că nimeni nu îi ascultă: dacă vor să îi ajut, o fac cu drag, pentru că este singura formă prin care pot răsplăti generozitatea celor care au avut acest bob zăbavă în relaţia lor cu mine şi m-au sprijinit când aveam nevoie, sau când căutam un ghid profesional, sau spiritual. Cu câţiva foşti învăţăcei am rămas prieteni, nu cu foarte mulţi, căci îi iau şi pe ei valurile şi înoată mai departe, în larg. Câteodată îşi amintesc, ne întâlnim, mai povestim, îi rog să facă şi ei acelaşi lucru cu alţi ucenici, dacă şi când li se ivesc în cale.

Evident, ar fi bine să instituţionalizăm mentoratul, încă de la începutul facultăţii măcar. Dar cine o va face, căci generozitatea e drămuită, vremurile sunt stricate şi contemplarea propriului buric e mai importantă decât privitul în zare?...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer