Mentorat: măiestrie

Ajuns aici, voi povesti o mică anecdotă personală: am parcurs gradele didactice repede şi, la o discuţie în trei, cel de care depindea avansul meu la titlul de profesor universitar şi-a exprimat temerea că mă voi demotiva după aceea, nemaiavând scară socială de urcat. La care celălalt a spus: abia are timp mai mult să ajungă învăţător. Pe moment nu am înţeles ce vrea să zică, eram tensionat la rândul meu de miza momentului. Mai apoi am priceput, mai ales că sunt copil de cadre didactice şi încă, după mulţi ani de la moartea ultimului dintre ei, tata, primesc, de fiecare dată când merg acasă, semnale de la foştii lor elevi, care nu se sfiesc să ne povestească rolul jucat de ei în formarea proprie.

A fi învăţător e taină mare. Oricum, e o fază după măiestria personală: am atins massa critică de lucruri aprehendate, trăite, înţelese, deci abia acum sunt în măsură şi am disponibilitatea împărtăşirii cu eventualii emuli. A avea dispoziţia pentru a primi discipoli este simetrică urgenţei de a deveni discipol, de a te pune în situaţia de porozitate, de ascultare. Mai am o mică povestioară. Acum câţiva am fost la Timişoara, cu treburi universitare. Nu ştiam că maestrul Nicolae Stoian cel care m-a iniţiat într-o metodă de meditaţie eficace, s-a mutat acolo. Unde m-a primit în apartamentul pe care îl ocupa, m-a omenit, am meditat împreună o oră întreagă şi am discutat, ca de când lumea. Şi, tot aşa, m-a întrebat de ce îi spun maestru? I-am explicat că nu este doar decizia dânsului asupra raportului stabilit între noi, prin iniţiere, ci este şi decizia mea. Ce vreau să spun este că, deşi nu mă văzusem cu maestrul Stoian de măcar doi ani, legătura mea cu dânsul nu s-a modificat cu nicio câtime, ba chiar dimpotrivă. De fiecare dată când meditez, îi simt prezenţa alături. Aş mai adăuga ceva aici: am descoperit două lucruri. Nu că nu se ştiau dinainte. Dar pentru mine este important că am ajuns să le pătrund singur. Primul, acela că ritualul conţine în sine, condensat, ceea ce este de ştiut; aşadar, practicând ritualul, înveţi să... dezarhivezi nuca de înţelepciune simbolică din text, din gestică, din circumstanţe, din ambianţă. Al doilea lucru este că, înaintând, nu există staţii ci doar procesul, pe care trebuie să îl parcurgi cu ochiul fixat permanent pe ţintă. Dacă ţinta e joasă, procesul se termină repede, în sensul în care majoritatea leşină pe plajele unde au desantat spre a obţine grade, funcţii sau medalii. Dacă ţinta este înaltă, îndepărtată şi, mai ales, nepământeană (deşi în noi), mai avem de parcurs. Ochii pe ţintă, deci, ochii pe ţintă!

Cred că am povestit altădată cum a decurs iniţierea mea cu maestrul Nicolae Stoian. A avut loc exact în acelaşi timp când tatăl meu se stingea pe un pat de spital, în apropiere: mergeam dimineaţa să meditez cu maestrul Stoian care nu a omis vreodată să mă întrebe ce face tata şi să mă consoleze şi apoi mergeam să înfrunt realitatea nerostită: că tata murea sub ochii mei.

Poate şi acest fapt a contat în relaţia mea cu maestrul Stoian, altfel nedusă până la consecinţe mai profunde, mai ataşante. Îmi amintesc, de asemenea, aici ajuns cu confesiunile (care cum ştii, când le convoci, vin cu tot tribul lor...), îmi amintesc de stupefacţia, anunţată periodic la câte o întâlnire simpozională de către profesorul Cezar Radu, care mi-a fost, de asemenea, vreme de doisprezece ani ghid în profesiune. Colocviul grecesc însemna, cum ştii, că un număr de minimum doi oameni deştepţi se întâlnesc, discută lucruri deştepte şi beau vin. Aşa că, la fiece nou colocviu, când agenda academică se isprăvea, proful se minuna: ce-oţi fi găsit voi la mine, de vă tot ţineţi scai de sufletul meu? Îi explicam de fiecare dată, lucru care îl îmbărbăta, dar ceva suspiciune mai rămânea, măcar pentru încă un colocviu... De aceste scene mi-am amintit de fiecare dată când am citit şi răscitit spusele dlui Andrei Pleşu, cum că un ucenic poate să îşi inventeze maestrul. Da, câţiva dintre noi l-am inventat pe Cezar Radu şi l-am sus-ţinut în acest statut magistral pentru care nu a fost deloc nepregătit, dimpotrivă.