Români din Paris

Dacă o singură imagine face cât o mie de cuvinte, atunci cum am putea preţui un album de colecţie în care fiecare portret inedit e însoţit de o cuprinzătoare notiţă bio-bibliografică?

Albumul Români din Paris, apărut iniţial în limba franceză, la Éditions Michel de Maule din Paris, în 2017, e rezultatul unei fericite colaborări între două personalităţi deopotrivă marcate de transdisciplinaritate şi de convingerea fermă că literatura - arta, în general - nu are frontiere: un francez, Louis Monier, şi un român, Basarab Nicolescu.

Louis Monier a realizat, timp de un sfert de secol, portrete ale unora dintre cei mai cunoscuţi scriitori: Samuel Beckett, Louis Aragon, André Malraux, Marguerite Yourcenar, Nina Berberova, Romain Gary, Marguerite Duras, Dino Buzatti, Michel Tournier, Robert Pinget, Louis Calaferte. Ce lipseşte din această listă impresionantă? Chiar numele, unele dintre ele nu mai puţin impresionante, pe care le vom regăsi în acest album. Este vorba, mai precis, de 43 de creatori români care au locuit, fie şi pentru puţină vreme, la Paris, şi pe care Monier i-a fotografiat.

Demersului fotografic i se mai adaugă unul, complementar. Fiecare fotografie este însoţită de scurte şi relevante informaţii despre viaţa şi activitatea persoanei respective, fragmentele fiind realizate de Basarab Nicolescu, fizician teoretician la CNRS, profesor la Facultatea de Studii Europene, doctor în ştiinţe fizice al Universităţii Pierre şi Marie Curie şi membru de onoare al Academiei Române.

Albumul este organizat în două secţiuni: Monştrii Sacri (cuprinzând numele "cu greutate" ale românilor din Paris - Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugène Ionesco, Stéphane Lupasco, Vintilă Horia, Horia Damian, Constantin Virgil Gheorghiu, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca) şi Personalităţi contemporane (secţiune care nu pretinde în niciun caz să epuizeze lista celor care ar merita să fie incluşi, şi care conţine nume precum Paul Goma, Anina Ciuciu, Axia Marinescu, Radu Mihaileanu, Bujor Nedelcovici, Matei Vişniec, Petre Răileanu, Virgil Tănase, Dumitru Ţepeneag, Petrika Ionesco, Nicolae Breban).

Multe lucruri fac din acest album o piesă demnă de a face parte din orice bibliotecă - însă dintre toate, am menţiona anume o poză legendară, făcută de Monier în 1977, în Piaţa Fürstenberg, care îi înfăţişează pe cei trei "mari": Eliade, Cioran, Ionesco.

În încheiere, vom lăsa cuvântul chiar unuia dintre autori, lui Basarab Nicolescu, care în prefaţa acestui album remarca: "Românii nu au fost niciodată cu adevărat străini în Franţa, cel puţin nu în plan cultural şi spiritual. S-au integrat în mod natural, contribuind la construirea culturii şi ştiinţei franceze moderne. [...] Această carte este un dialog între privire şi cuvânt, în dorinţa de a demonstra continuitatea tradiţiei unei puternice relaţii culturale şi spirituale între Franţa şi România."


Este cu siguranţă una dintre cele mai importante personalităţi ale secolului al XX-lea. Opera sa este imensă şi novatoare. Fondator al istoriei moderne a religiilor, el este, de asemenea, un romancier remarcabil. Cărţile lui traduse în toate limbile pământului şi articolele sale ar umple o întreagă bibliotecă. Cunoştea limbile română, franceză, engleză, germană, italiană, ebraică, persană şi sanscrită. Majoritatea lucrărilor sale ştiinţifice sunt scrise în engleză şi franceză. A rezervat româna pentru romanele sale.

Mircea Eliade a elaborat o viziune comparativă a religiilor, stabilind relaţii de proximitate între diferite culturi şi momente istorice. El considera noţiunea de homo religiosus ca fiind descoperirea sa majoră în domeniul ştiinţific. În centrul operei sale se regăseşte noţiunea de "sacru": "Sacrul nu înseamnă credinţa în Dumnezeu, în zei sau spirite - scrie Eliade. Este (...) experienţa unei realităţi şi sursa conştiinţei de a exista în lume".

Potrivit lui Eliade, sacrul nu este o etapă istorică a cunoaşterii, ci o parte constitutivă a conştiinţei umane. Noţiunile de hierofanie şi transistorie sunt, de asemenea, fundamentale în abordarea sa.

A urmat studii la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti începând cu 1925, profesorul său preferat fiind Nae Ionescu (1890-1940), profesor de logică şi filosofie, care a exercitat o influenţă puternică asupra lui Eliade. După ce a obţinut diploma de licenţă în filosofie în 1928, cu o teză despre Campanella şi Giordano Bruno, a plecat în India la 21 de ani. A petrecut trei ani în Calcutta, unde îşi pregăteşte doctoratul sub conducerea lui Surendranath Dasgupta (1882-1952), pe care Eliade l-a venerat întotdeauna ca pe un adevărat maestru. India şi-a lăsat amprenta pentru totdeauna asupra fiinţei sale şi a muncii lui. Dar, în 1930, Eliade se îndrăgosteşte de Maitreyi, fiica lui Dasgupta (Eliade locuia în casa lui Dasgupta), iar profesorul este nevoit să întrerupă relaţiile cu Eliade.

În India, Eliade reuşeşte să diferenţieze clar religia de religiozitate. Pentru el, religiozitatea este universală şi adesea se găseşte în conflict cu religia. Cu siguranţă că în India ajunge Eliade la convingerea că orice revoluţie este spirituală. Eliade este puternic impresionat de Gandhi şi de mişcarea sa de nesupunere civilă, despre care crede că va deschide o nouă etapă în istorie. Voluntarismul spiritual şi antipolitic al acestei mişcări îl fascinează.

Revine în România în 1931, unde începe să scrie teza despre yoga, care va deveni Yoga, nemurire şi libertate (Le Yoga, immortalité et liberté). În 1933 îşi termină doctoratul în filosofie cu titlul Yoga. Psihologia meditaţiei indiene (Le Yoga. La psychologie de la méditation indienne).

În acelaşi timp, începe o carieră de succes ca scriitor. Romanul său Maitreyi (tradus în franceză ca La nuit bengali - Noaptea bengaleză) îi aduce celebritatea. Eliade se afirmă rapid ca lider al generaţiei sale prin activitatea în cadrul Asociaţiei "Criterion", vârful de lance al tinerilor intelectuali români, care va declanşa ostilitatea cercurilor naţionaliste şi antisemite.

În 1933, Nae Ionescu îi oferă funcţia de asistent la catedra sa de logică şi metafizică de la Facultatea de Litere şi Filosofie. Din 1933 până în 1940, predă filosofia indiană la Universitatea din Bucureşti.

Atras de ideile de extremă dreaptă ale Gărzii de Fier, publică, din ianuarie 1937 şi până în februarie 1938, şapte articole în favoarea acestei mişcări, despre care credea că prevesteşte o revoluţie creştină şi spirituală. Această scurtă rătăcire a aruncat o umbră asupra întregii sale vieţi. Cum a fost posibil ca un tânăr atât de strălucit, atât de inteligent, atât de informat şi care avea în faţa lui o cale deja deschisă, nu numai la nivel naţional, ci şi pe plan internaţional, să cadă în capcana fascinaţiei pentru o mişcare de extremă dreaptă, doar la câteva luni după ce denunţase "rasismul nazist şi comunist ca forme moderne de idolatrie şi intoleranţă"? Cum a fost posibil ca un mare intelectual, atât de suspicios faţă de politicianism, faţă de orice dezlănţuire de violenţă şi orice înregimentare, să dea crezare şefului Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938)? Influenţa mentorului său Nae Ionescu a fost cu siguranţă importantă, dar nu poate fi singura explicaţie pentru conversia lui Eliade. Influenţa primei sale soţii Nina Mareş, activistă a Gărzii de Fier, este de asemenea importantă, dar nu decisivă. Argumentul esenţial trebuie căutat în altă parte, în special în experienţa sa din India. Prin ce transfer misterios, la nivelul subconştientului, Eliade a putut identifica pe Codreanu cu Gandhi şi India cu România? În orice caz, pentru imaginaţia fertilă a scriitorului Eliade, Codreanu a putut să apară ca un Gandhi român. Multora dintre camarazii lui din Garda de Fier, Eliade le părea un extraterestru. Un ideolog al legionarilor, Mihail Polihroniade, se întreabă într-un articol publicat în 1933 "dacă domnul Mircea Eliade crede că se găseşte încă într-o mănăstire din Himalaya. [...] Primatul spiritualului, pe care noi nu-l acceptăm, nu exclude o atitudine politică."

Eliade s-a înşelat, chiar foarte mult, în angajamentul său din tinereţe. Nici înger, nici demon, Eliade a fost o fiinţă umană ca noi toţi, cu multiplele noastre contradicţii. În orice caz, este clar pentru orice cercetător obiectiv că influenţa trecerii lui Eliade prin Garda de Fier nu a lăsat nicio urmă în opera sa ştiinţifică.

În 1940, cu ajutorul prietenului său, marele lingvist Alexandru Rosetti, Eliade este numit ataşat cultural al regimului generalului Ion Antonescu la Legaţia României din Londra. A îndeplinit aceeaşi funcţie, din ianuarie 1941 până la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, la Ambasada României la Lisabona. În 1942, Eliade face ultima sa călătorie în România. În septembrie 1944 este rechemat la Bucureşti, dar refuză să dea curs solicitării. La 1 noiembrie 1944, Mircea Eliade este demis din funcţia de la Lisabona.

În toamna anului 1945 se mută la Paris şi Georges Dumézil îl invită la secţiunea a cincea la École Pratique des Hautes Études pentru a prezenta primele capitole din ceea ce va deveni mai târziu, în 1949, Tratatul de istorie a religiilor, publicat cu o prefaţă de Georges Dumézil. Cărţile sale Mitul eternei reîntoarceri (1949) şi, mai ales, Sacrul şi profanul (1956) îl fac cunoscut în Franţa. Franţa îi acordă viză permanentă de şedere. În această perioadă participă în mod regulat la celebrele reuniuni "Eranos" din Ascona, în Elveţia.

Mircea Eliade intenţionează să facă o carieră în Franţa. Dar, ca urmare a unei campanii a autorităţilor române, prin intermediul ambasadorului român în Franţa, matematicianul Simion Stoilow, care îl prezintă pe Eliade ca "ideolog al fascismului", cererea sa de a intra la Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică (CNRS), drept cercetător asociat, eşuează.

În mai 1957, Universitatea din Chicago îi încredinţează titlul de profesor titular la Catedra de Istoria Religiilor. În 1958, devine şef de departament. Obţine cetăţenia americană în 1970. Din martie 1983, se pensionează cu funcţia de profesor emerit al Universităţii din Chicago. În 1985, a fost înfiinţată o catedră de istorie a religiilor "Mircea Eliade". la Facultatea de Teologie a Universităţii din Chicago

Mircea Eliade a fost redactor-şef al celebrei lucrări Enciclopedia Religiilor (Macmillan Publishing Company, New York) - 16 volume, peste 2.750 de articole, peste 1.500 de contribuitori.

Îşi păstrează relaţiile cu Franţa şi cumpără un apartament în Paris, în Piaţa Charles-Dullin.

Pe 14 februarie 1976, lui Mircea Eliade îi este decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Paris-Sorbonne, în acelaşi timp cu Yehudi Menuhin.

Vizitele sale în Franţa sunt numeroase. În special, citeşte din opera sa literară în limba română, de obicei la fiecare şase luni, la Cenaclul de la Neuilly condus de scriitorul L.M. Arcade (1921-2001). Mircea Eliade participă la multe evenimente ale exilului românesc din Paris.

Mircea Eliade a murit pe 22 aprilie 1986 la Chicago şi a fost incinerat.

În 1990, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. În aprilie 2007, Academia Română a organizat o sesiune solemnă pentru celebrarea centenarului naşterii lui Mircea Eliade.

În 1988, Nicolas Klotz a realizat filmul Maitreyi (The Benghali Night), cu Hugh Grant în rolul principal. Un alt film, Youth without Youth (2007), este regizat de Francis Ford Coppola. Acest film este bazat pe cartea În curte la Dionis, de Mircea Eliade, cu Alexandra Maria Lara, Tim Roth şi Bruno Ganz în rolurile principale. A fost filmat în România între 2005 şi 2006.

Opera ştiinţifică (selecţie): Yoga, essai sur les origines de la mystique indienne, Bucarest-Paris, P. Geuthner, Fundaţia pentru literatură, "Bibliothèque de philosophie roumaine", 1936; Technique du Yoga, Gallimard, 1948; Le Mythe de l'éternel retour. Archétypes et répétition, traducere din română de Jean Gouillard şi Jacques Soucasse, Gallimard, "Les Essais", 1949, ediţie nouă revăzută şi adăugită, "Idées", 1969; Traité d'histoire des religions, prefaţă de Georges Dumézil, traducere din română de Doamna Carciu, Jean Gouillard, Alphonse Juilland, Mihai Şora şi Jacques Soucasse, ediţie revăzută şi modificată de Georges Dumézil, Payot, "Bibliothèque scientifique", 1949, "Petite bibliothèque Payot, 1977; Le chamanisme et les techniques archaïques de l'extase, Payot, "Bibliothèque scientifique", 1950 , "Payo¬thèque", 1978; Images et symboles. Essais sur le symbolisme magico-religieux, Gallimard, "Les Essais", 1952, "Tel", cuvânt înainte de Georges Dumézil, 1980; Le Yoga. Immortalité et liberté, Payot, "Bibliothèque scientifique", 1954, "Payothèque" 1972; "Petite bibliothèque Payot", 1991; Forgerons et alchimistes, Flammarion, "Homo Sapiens", 1956, ediţie nouă modificată şi adăugită "Champs", 1977; Mythes, rêves et mystères, Gallimard, "Les Essais", 1957, reeditare "Idées", 1972; Naissances mystiques. Essai sur quelques types d'initiation, Gallimard, 1959; Techniques du yoga, Gallimard, "Les Essais", 1959, ediţie nouă revăzută şi adăugită "Idées", 1975; Méphistophélès et l'androgyne, Gallimard, "Les Essais", 1962; "Idées", 1981; Patanjali et le yoga, Seuil, "Maîtres spirituels", 1962; Aspects du mythe, Gallimard, "Idées", 1963, reeditare "Folio essais", 1988; Le Sacré et le profane, traducere din germană a Das Heilige und das Profane, Gallimard, "Idées", 1965, reeditare "Folio essais", 1987; De Zalmoxis à Gengis-Khan. Études comparatives sur les religions et le folklore de la Dacie et de l'Europe orientale, Payot, "Bibliothèque historique", 1970; La Nostalgie des origines. Méthodologie et histoire des religions (The Quest, Meaning and History in Religion), traducere de Henry Pernet şi Jean Gouillard, Gallimard, "Les Essais", 1971, reeditare "Idées", 1978; Religions primitives, t. 1. Religions australiennes (History of Religions), traducere din engleză de Laurent Jospin, Payot, "Petite bibliothèque Payot", 1972; De l'Âge de la pierre aux mystères d'Eleusis. Histoire des croyances et des idées religieuses, t. 1, Payot, "Bibliothèque historique", 1976; Initiation, rites, sociétés secrètes, naissances mystiques. Essai sur quelques types d'initiation, Gallimard, "Idées", 1976; De Gautama Bouddha au triomphe du christianisme. Histoire des croyances et des idées religieuses, t. 2, Payot, "Bibliothèque historique", 1978; Occultisme, sorcellerie et modes culturelles, traducere din engleză (Occultism, Witchcraft and Cultural Fashions) de Jean Malaquais, Gallimard, "Les Essais", 1978; De Mahomet à l'âge des Réformes. Histoire des croyances et des idées religieuses, t. 3, Payot, "Bibliothèque historique", 1983; Briser le toit de la maison. La créativité et ses symboles, parţial tradusă din engleză şi română, Gallimard, "Les Essais", 1986; redactor-şef al The Encyclopedia of Religion, New York, Macmillan, 1987; Mircea Eliade (coordonare), Dictionnaire des religions, Plon, 1990; Cosmologie et Alchimie babyloniennes, Gallimard, colecţia «Arcades», 1991.

Opera literară (selecţie): Forêt interdite, traducere din română de Alain Guillermou, Gallimard, "Du monde entier", 1955; Minuit à Serampore, urmat de Le Secret du Docteur Honigberger, tradus de Albert-Marie Schmidt, revăzut de autor, Stock, 1956; Le Vieil homme et l'Officier, tradus din română de Alain Guillermou, Gallimard, "Du monde entier", 1977, reeditare "L'Imaginaire", 1981; Mademoiselle Christina, tradus din română de Claude B. Levenson, L'Herne, 1978; La nuit bengali, tradus din română de Alain Guillermou, Gallimard, "Folio", 1979, reeditare 1989; Le serpent sau Andronic et le serpent, tradus din română de Claude B. Levenson, L'Herne, 1979; Noces au paradis, tradus din română de Marcel Ferrand, L'Herne, 1981; Le Temps d'un centenaire, urmat de Dayan, tradus din română de Alain Paruit, Gallimard, "Du monde entier", 1981; Uniformes de général, nuvele, tradus din română de Alain Paruit, Gallimard, "Du monde entier", 1981; Les dix-neuf Roses, tradus din română de Alain Paruit, Gallimard, "Du monde entier", 1982; Les Trois grâces, nuvele, tradus din română de Marie-France Ionesco şi Alain Paruit, Gallimard, "Du monde entier", 1984; Les Hooligans, tradus din română de Alain Paruit, L'Herne, 1987; Le Roman de l'adolescent myope, tradus de Irina Mavrodin, Actes Sud, 1992; Isabelle et les eaux du diable, L'Herne/Fayard, Paris, 1999.

Memorii, amintiri, interviuri (selecţie): Fragments d'un journal I (1945-1969), tradus din română de Luc Badesco, Gallimard, "Du monde entier", 1973; L'Épreuve du labyrinthe. Entretiens avec Claude-Henri Rocquet, Pierre Belfond, "Entretiens", 1978; Les Promesses de l'équinoxe (1907-1937). Mémoire I, tradus după manuscrisul românesc de Constantin N. Grigoresco, Gallimard, "Du monde entier", 1980; Fragments d'un journal II (1970-1978), tradus după manuscrisul românesc de C. Grigoresco, Gallimard, "Du monde entier", 1981; Journal des Indes, tradus din română de Alain Paruit, L'Herne, 1988; L'Inde, tradus din română de Alain Paruit, L'Herne, 1988; Les Moissons du solstice (1937-1960). Mémoire II, tradus după manuscrisul românesc de Alain Paruit, Gallimard, "Du monde entier", 1988; Fragmentarium, tradus după manuscrisul românesc de Alain Paruit, L'Herne, 1989; Océanographie, tradus după manuscrisul românesc de Alain Paruit, L'Herne, 1993; Les Routes de l'Inde, Paris, 2013.

Bibliografie:
Florin Turcanu, Mircea Eliade, le prisonnier de l'histoire, Paris, La Découverte, 2003.
Eugen Simion, Mircea Eliade, romancier, Paris, Oxus/Piktos, colecţia "Les Roumains de Paris", 2004, traducere din română de Marily Le Nir.
Bryan Rennie (coordonator), Changing Religious Worlds - The Meaning and End of Mircea Eliade, State University of New York (SUNY) Press, Albany, 2001.