Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Douăzeci şi şase


Alexandru-Radu Săvulescu

03.07.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu voi şti probabil niciodată cum cânta Mama, nu există înregistrări cu ea. Sau, dacă există, nu le-am găsit. Am stat de vorbă cu muzicieni cu care a colaborat, cu oameni care au ascultat-o. Îşi aduc bine aminte de ea: "semăna cu Lucia Bosè", "era cea mai frumoasă fată din Braşov", "făcea minuni la pian". Există câteva fotografii, dar nimeni nu are vreo înregistrare de atunci. Şi, curios, nimeni nu mi-a vorbit de vocea ei.

Era sfârşitul anilor 1950, războiul se terminase de curând. Viaţa continua târâş-grăpiş după ce comuniştii răsturnaseră societatea cu fundul în sus. Ca şi cum n-ar fi fost destul că rămăsese orfană de ambii părinţi, Mama s-a trezit şi cu casa confiscată - denumirea oficială a fost de "naţionalizare". Ajunsese să locuiască într-o cameră cu chirie. Fără să vrea, devenise un autentic proletar. Doar că nu muncea ca asistent medical, deşi terminase liceul sanitar. După ce s-a măritat cu Tata, a fost insensibilă şi la propunerea lui Tataia de a studia Medicina. Tataia îi promisese că o va susţine în facultate. "Ca să fii independentă financiar, să poţi face ce vrei. Dacă nu pentru tine, pentru copilul tău." Dar nu, ea voia să cânte, nimic altceva. Visa să devină cântăreaţă de muzică uşoară. Aşa că participa la festivaluri, mergea vara pe litoral cu diverse formaţii. În luna cât mergeam şi eu vara la mare, la mătuşa mea, cu Mamaia, se interesa cum o duc, dar nu venea să mă vadă, "ca să nu sufăr la despărţire", zicea ea. E ceva adevăr aici, eram într-adevăr mic, şi foarte uşor impresionabil. Nici acum nu m-am schimbat mult.

Sunt curios ce repertoriu avea. Erau vremuri apăsătoare, ţara întreagă devenise un lagăr, legăturile cu Occidentul fuseseră întrerupte. În anii aceia, numai ce venea dinspre Uniunea Sovietică era bun. Dar ea asculta la radio, atât cât se putea distinge printre paraziţii bruiajului, The Voice of America, şi încerca să reţină ritmurile de jazz şi rock'n roll pe care le auzea acolo. Le exersa apoi la pian. Se pare că se descurca bine. Nu ştiu însă cum se potrivea muzica americană cu proletcultismul din epocă. Îmi închipui că prost. De asta probabil că nici n-a durat. Totul s-a încheiat brusc într-o sumbră zi de noiembrie. Nu avea decât douăzeci şi şase de ani.

(Bucureşti, iulie 2018)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer