Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Florile Sfântului Francisc


Francisc din Assisi, traducere de Florina Nicolae

18.07.2018
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Francisc din Assisi
Florile Sfântului Francisc
Editura Vremea, 2018

traducere şi note de Florina Nicolae


Citiţi prefaţa acestei cărţi.

*****
Fragment. Capitolul I
Despre primii doisprezece însoţitori ai sfântului Francisc

Mai întâi se cuvine să ştim că slăvitul messer sfântul Francisc a urmat întocmai, în toate faptele vieţii sale, pe Iisus Binecuvântatul: astfel, după cum Mântuitorul, când şi-a început predicile Sale, şi-a ales doisprezece Apostoli care să părăsească orice era lumesc şi să-I urmeze Lui în sărăcie şi în celelalte virtuţi, la fel şi sfântul Francisc a adunat, la întemeierea Ordinului său, doisprezece însoţitori, trăitori în deplină sărăcie.

Şi aşa cum unul dintre cei doisprezece apostoli, care se chema Iuda Iscarioteanul, lepădându-se de apostolat şi vânzându-L pe Domnul Hristos, în cele din urmă s-a spânzurat, tot la fel unul dintre cei doisprezece însoţitori ai sfântului Francisc, pre numele său Giovanni della Cappella, lepădându-şi credinţa, după aceea singur s-a omorât prin spânzurare. Pentru cei aleşi, aceasta este o pildă măreaţă şi un motiv de smerenie şi de spaimă, socotind că nimeni nu este sigur că poate fi până la capăt statornic în harul lui Dumnezeu.

Şi precum acei sfinţi Apostoli au fost pentru toată lumea pilde vii de evlavie şi umilinţă, plini de Duh Sfânt, la fel aceşti prea smeriţi însoţitori ai sfântului Francisc au fost bărbaţi de o aşa mare sfinţenie, că din vremea Apostolilor încoace nici că a mai avut lumea oameni atât de desăvârşiţi şi de minunaţi: bunăoară, unul dintre ei a fost răpit până la al treilea cer, precum sfântul Pavel, iar acesta a fost fratele Egidio; altuia dintre ei, adică fratelui Filippo Longo, i-au fost atinse de către înger buzele cu cărbune de foc, întocmai ca profetului Isaia; altul, adică fratele Silvestro, vorbea cu Dumnezeu cum ai vorbi cu un prieten, întocmai ca Moise; un altul - prin ascuţimea minţii, asemenea vulturului, adică Ioan Evanghelistul, zbura până la lumina dumnezeieştii înţelepciuni - anume fratele Bernardo, prea smeritul, cel care cu multă adâncime tâlcuia Sfânta Scriptură; iar altul a fost sfinţit de Dumnezeu şi canonizat în ceruri, fiind încă în viaţă aici pe pământ, iar acesta a fost fratele Rufino, nobil bărbat din Assisi.

Şi astfel cu toţii au fost însemnaţi cu pecetea sfinţeniei, aşa cum se va arăta în cele ce urmează.

Capitolul II
Despre fratele Bernardo da Quintavalle, primul însoţitor al sfântului Francisc

Întâiul ucenic al sfântului Francisc a fost fratele Bernardo d'Assisi, care s-a convertit astfel: la început, sfântul Francisc purta încă haină de pustnic, cu toate că părăsise lumea şi umbla întru totul umil şi plin de pocăinţă , încât era socotit de mulţi cam nerod şi era batjocorit ca un nebun, iar de rude şi de străini era alungat cu pietre şi cu noroi, în vreme ce el se smerea fără să se împotrivească niciunei ocări şi batjocuri, de parcă ar fi fost surd şi mut; messer Bernardo d'Assisi, unul dintre cei mai nobili, bogaţi şi înţelepţi oameni din cetate, începu cu multă cumpănire să chibzuiască la dispreţul fără margini arătat de către sfântul Francisc pentru cele ale lumii, precum şi la deplina lui stăpânire de sine în faţa ocărilor; ba, mai mult, cu toate că era de mai bine de doi ani înjosit şi batjocorit de toţi, părea din ce în ce mai statornic şi mai răbdător; Bernard, aşadar, începu să gândească şi să zică în sinea lui: "Nu se poate ca acest Francisc să nu aibă un mare har de la Dumnezeu". Şi îl chemă într-o seară la cină, dându-i şi găzduire peste noapte; iar sfântul Francisc primi să mănânce şi să doarmă la el.

Atunci messer Bernardo se gândi să ia seama la sfinţenia aceluia; drept urmare ceru să i se facă sfântului patul chiar în camera lui, unde noaptea era întotdeauna aprinsă candela. Iar sfântul Francisc, pentru a nu-şi da în vileag sfinţenia, de îndată ce intră în încăpere se aruncă în pat şi se prefăcu numaidecât că doarme. Messer Bernardo, tot la fel, după câtăva vreme se întinse şi începu să sforăie ca şi cum ar fi dormit foarte adânc. Iar sfântul Francisc, crezând că într-adevăr messer Bernardo dormea, în toiul nopţii se ridică din pat şi îngenunche, înălţând mâinile şi ochii spre cer, cu mare evlavie şi înflăcărare spunând: "Dumnezeul meu! Dumnezeul meu!"; şi tot astfel zicând şi lăcrimând amarnic stătu până la revărsatul zorilor, repetând într-una "Dumnezeul meu! Dumnezeul meu" şi nimic altceva. Şi spunea acestea contemplând şi admirând strălucirea slavei dumnezeieşti care se îndura să pogoare în lumea pieritoare pentru ca, prin sărăcuţul Francisc, să trimită tămăduire pentru sănătatea sufletului său şi al altora; şi încă luminat de duhul profeţiei, întrezărind neasemuitele fapte pe care Dumnezeu avea să le facă prin mijlocirea lui şi a Ordinului său şi socotindu-se nevrednic şi lipsit de har, îl chema în ajutor şi se ruga la Dumnezeu, ca prin mila şi atotputernicia Lui, fără de care nimic nu-i este cu putinţă plăpândului om, să întregească, să ajute şi să împlinească ceea ce el de la sine nu izbândea. Văzând messer Bernardo, la lumina candelei, marea evlavie a sfântului Francisc şi cumpănind cu temei cuvintele pe care acesta le rostea, fu atins şi pătruns de Duhul Sfânt ca să-şi schimbe viaţa.

După care, făcându-se dimineaţă, chemă pe oaspete şi-i grăi astfel: "Frate Francisc, eu am socotit în inima mea să las lumea şi să te urmez pe tine în tot ce-mi vei porunci". Auzind acestea, sfântul Francisc se veseli în sufletul său şi răspunse: "Messer Bernardo, ceea ce domnia ta spui este o faptă atât de mare şi de anevoioasă, încât pentru ea trebuie să cerem povaţă de la Domnul nostru Iisus Hristos, rugându-L să se îndure şi să arate care este vrerea Lui întru acestea şi să ne îndrume cum să o ducem mai bine la îndeplinire. Să mergem aşadar împreună la episcopat, unde se află un preot de toată isprava, să-i spunem să facă liturghia şi să stăm în rugăciune până la ceasul al treilea; apoi, deschizând noi de trei ori Cartea sfântă, să-I cerem lui Dumnezeu să ne arate calea ce-i place Lui să ne-o alegem". Răspunse messer Bernardo că acestea mult îi erau pe plac. Atunci se ridicară şi plecară la episcopat. Astfel, după ce ascultară sfânta slujbă şi după ce rămaseră în rugăciune până la ceasul al treilea, la rugăminţile sfântului Francisc, preotul luă Liturghierul şi, făcând semnul crucii deasupra, îl deschise, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, de trei ori: la prima deschidere se arătă acel cuvânt pe care Iisus îl spune în Evanghelie tânărului despre calea mântuirii: dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea vino şi urmează-Mi. La a doua deschidere dădură de acel cuvânt al lui Hristos către Apostoli, când i-a trimis să predice: Nu luaţi nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici încălţări, nici bani; voind prin aceasta să-i înveţe că toată nădejdea lor de viaţă trebuie s-o pună în Dumnezeu şi cu toată râvna să predice Sfânta învăţătură. La a treia deschidere a Liturghierului se arătă acel cuvânt rostit de Hristos: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Spuse atunci sfântul Francisc lui messer Bernardo: "Iată îndemnul pe care ni-l dă Mântuitorul: mergi, aşadar, şi fă întocmai precum ai auzit şi fie binecuvântat Domnul nostru Iisus Hristos care a binevoit să ne arate calea Sa evanghelică!". Auzind acestea, plecă messer Bernardo şi vându tot ce avea (pentru că era foarte bogat) şi cu mare bucurie împărţi săracilor, văduvelor, orfanilor, pelerinilor, dar şi pe la mănăstiri şi la spitale; şi, în orice făcea, sfântul Francisc îl ajuta cu râvnă şi devotament.

Văzând unul, cu numele de messer Silvestro, că sfântul Francisc dădea atâţia bani săracilor şi-i făcea şi pe alţii să dea, îmboldit de lăcomie îi zise: "Tu nu mi-ai plătit toate pietrele acelea pe care le-ai cumpărat de la mine ca să repari bisericile; acum, dacă ai bani, plăteşte-mi!". Atunci sfântul Francisc, mirându-se de lăcomia omului aceluia, dar nevrând să se certe cu el, ca un adevărat ucenic al lui Hristos îşi vârî mâinile în sânul lui messer Bernardo şi, umplându-le cu bani, îi puse în sânul lui messer Silvestro, spunându-i că, dacă vrea mai mult, îi mai dă. Mulţumit de aceasta, messer Silvestro o luă din loc şi se întoarse acasă.

Dar seara, cugetând la ce făcuse în timpul zilei, tot căindu-se de zgârcenia sa şi chibzuind la dărnicia lui messer Bernardo şi la smerenia sfântului Francisc, în noaptea următoare şi în alte două nopţi i se arătă de la Dumnezeu o vedenie, cum că din gura sfântului Francisc ieşea o cruce mare din aur, al cărei vârf atingea cerul, iar braţele ei se întindeau de la răsărit până la apus. După această vedenie, el dărui, în numele lui Dumnezeu, tot ce avea, se făcu frate minorit şi ajunse în Ordin la atâta cucernicie şi trăire duhovnicească, încât vorbea cu Dumnezeu aşa cum vorbesc între ei doi prieteni , după cum sfântul Francisc a dovedit şi mai jos se va spune.

Messer Bernardo a primit de asemenea atâta har de la Dumnezeu, că adesea era răpit în contemplare divină; iar sfântul Francisc spunea despre el că era vrednic de toată lauda şi că, de fapt, el întemeiase Ordinul; pentru că el fusese primul care, lăsând lumea, nepăstrând nimic pentru sine şi împărţind toată averea sărmanilor lui Hristos, începuse astfel sărăcia evanghelică jertfindu-se pe sine gol la picioarele Crucii Mântuitorului.

Spre slava lui Hristos şi a sărăcuţului Francisc. Amin.

Capitolul III

Cum pentru gândul cel rău pe care sfântul Francisc l-a avut împotriva fratelui Bernardo, i-a poruncit mai apoi acestuia să treacă de trei ori cu picioarele peste gura şi peste gâtul său Preacucernicul slujitor al lui Iisus Hristos cel Răstignit, sfântul Francisc, din cauza asprimii pocăinţei şi a plânsului necontenit, rămăsese aproape orb şi abia dacă mai zărea.

Odată, el plecă de la schitul în care sălăşluia spre cel în care se găsea fratele Bernardo, ca să-i vorbească acestuia despre cele sfinte; şi ajungând acolo, îl găsi în pădure la rugăciune, desprins cu totul de lume şi unit cu Hristos. Neştiind aceasta, sfântul Francisc merse şi-l chemă: "Vino - i-a zis - şi grăieşte acestui orb". Dar fratele Bernardo nu-i răspunse nimic, deoarece fiind om de mare trăire duhovnicească, avea mintea înălţată la Ceruri. El avea darul deosebit al cuvântării cu Dumnezeu, cum şi sfântul Francisc însuşi o dovedise de mai multe ori; iar pentru că acum voia să-i vorbească, după un mic răgaz îl strigă a doua şi a treia oară în acelaşi fel; iar fratele Bernardo cu niciun chip nu-l auzi şi de aceea nu-i răspunse şi nici nu se duse spre el. Atunci sfântul Francisc plecă de acolo destul de mâhnit, mirându-se şi necăjindu-se în sinea sa că fratele Bernardo nu venise nici după ce-l strigase a treia oară.

Plecând cu acest gând, sfântul Francisc i-a spus însoţitorului său, când ceva mai târziu a venit la el: "Aşteaptă-mă aici"; iar el merse într-un loc singuratic şi, căzând în genunchi, îl rugă pe Atotştiutorul să-i dezvăluie de ce fratele Bernardo nu-i răspunsese. Şi stând astfel, auzi glas de Sus care-i grăi: "O, sărmane om de nimic, de ce te-ai mâniat? Trebuie să părăsească cineva pe Dumnezeu pentru vreo făptură omenească? Când tu îl chemai, fratele Bernardo era împreună cu Mine; de aceea nu putea să vină la tine, nici să-ţi răspundă. Aşadar nu te mira că nu-ţi vorbea; pentru că el era în aşa măsură ieşit din sine, încât din cuvintele tale nu auzea nimic". Aflând sfântul Francisc acest răspuns, numaidecât se întoarse cu mare grăbire către fratele Bernardo ca să-şi arate smerit vina pentru gândul ce-l avusese împotriva lui.

Văzându-l venind spre el, fratele Bernardo îi ieşi cu bucurie în întâmpinare şi i se aruncă la picioare; atunci sfântul Francisc îi spuse să se ridice şi-i povesti cu nespusă umilinţă gândul său şi mânia ce-l cuprinsese împotriva lui şi cum, din această cauză, l-a mustrat Dumnezeu. Si încheie astfel: "Îţi poruncesc, în numele sfintei ascultări , ca tu să faci ceea ce-ţi voi cere". Temându-se fratele Bernardo că sfântul Francisc o să-i poruncească ceva care întrecea măsura, cum obişnuia să facă, vru cu bună credinţă să dea ocol acelei ascultări; de aceea îi zise şi el: "sunt gata să mă supun, dacă promiţi să îndeplineşti ceea ce şi eu îţi voi porunci". După ce îi făgădui sfântul Francisc întocmai, fratele Bernardo îi zise: "Acum spune, părinte, ce vrei să fac". Atunci sfântul grăi: "Pentru a pedepsi trufia şi îndrăzneala inimii mele, îţi poruncesc, în numele sfintei ascultări, ca acum, când eu mă voi arunca la pământ, să-mi pui un picior pe gât şi altul pe gură şi aşa să treci dintr-o parte în alta de trei ori, rostind despre mine cuvinte de ocară şi de ruşine şi mai ales să spui: "Rămâi culcat, netrebnicule, fiu al lui Pietro Bernardone; de unde îţi vine atâta trufie, ţie care eşti o făptură josnică?". Auzind acestea, fratele Bernardo, deşi îi venea foarte greu s-o facă, îndeplini, totuşi, pentru sfânta ascultare, ceea ce sfântul Francisc îi poruncise, însă cât putu mai cu băgare de seamă. Şi odată cu aceasta, zise sfântul Francisc: "Acum porunceşte-mi tu mie ce vrei să fac, pentru că ţi-am făgăduit supunere". Spuse fratele Bernardo: "Îţi poruncesc, pentru sfânta ascultare, ca ori de câte ori suntem împreună să mă cerţi şi să îndrepţi cu asprime cusururile mele". Lucru de care sfântul Francisc tare s-a mirat, pentru că fratele Bernardo era aşa de cuvios, încât el îl ţinea la mare cinste şi nu socotea că ar putea fi certat pentru ceva. Iar de atunci sfântul Francisc a avut mare grijă să nu stea prea mult în preajma lui, din cauza acelei făgăduinţe, ca să nu fie nevoit să-i spună vreun cuvânt de îndreptare, tocmai pentru că îl ştia fără prihană; atâta doar când voia să-l vadă sau să-l audă vorbind despre Dumnezeu, însă la scurtă vreme după aceea se grăbea să-şi ia rămas bun şi să plece. Şi era o adevărată desfătare să vezi cu câtă bunătate şi cuviinţă şi smerenie se purta şi vorbea sfântul Francisc cu fratele Bernardo, fiul său cel dintâi născut.

Spre slava lui Hristos şi a sărăcuţului Francisc. Amin.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer