La masă

Fac un exerciţiu de imaginaţie, şi încerc să mi-o închipui pe Rada la masă cu bunicii mei. Oare s-ar fi înţeles mai bine cu ei decât s-a înţeles cu Tata (cu care de fapt nu s-a înţeles deloc) sau cu mine?

Pasiunea Radei pentru literatură ar fi apropiat-o în mod cert de Tataia. Pe de altă parte, felul ei de a riposta la orice observaţie, orice comentariu, de a face din ţânţar armăsar, de a ridica glasul când nu-i convenea ceva, probabil că n-ar fi făcut casă bună cu nişte oameni liniştiţi, care nu se certau niciodată, chiar dacă nu o dată aveau opinii divergente. Dar tot aşa cum Mamaia nu se amesteca în medicina lui Tataia, nici el nu se amesteca în gospodăria ei. El făcea aprovizionarea, apoi restul - gătitul, pusul şi strânsul mesei -, intra în jurisdicţia lui Mamaia. Ca şi curăţenia, şi toate celelalte sarcini domestice. Atunci când, de două ori pe an, se făcea curăţenie generală, ceea ce implica răsturnarea casei cu fundul în sus, mutatul mobilelor, spălatul geamurilor, bătutul covoarelor, frecatul parchetului cu petrosin, urmat de lustruitul cu ceară, Tataia nu se agita. Cerea să se facă cât mai puţine "stricăciuni" în cabinetul lui, şi evita să stea prea mult pe acasă în zilele acelea. Se mai deosebeau şi în alte privinţe: Mamaia era credincioasă, în timp ce Tataia era ateu, Mamaia citea puţin, şi doar în română şi franceză, iar Tataia mult, în special în română şi engleză, dar şi în franceză, germană sau latină. Dar nu i-am auzit să se certe vreodată pentru ceva. Dacă Mamaia dorea să meargă la biserică, unde adesea mă lua şi pe mine, foarte bine, dar Tataia rămânea acasă. Dacă Mamaia voia să joace canasta cu prietenele ei, nici o problemă. În acest timp bărbaţii jucau bridge, dar fără Tataia. Lucrurile "frivole" nu-l interesau (doar în tinereţe îl interesase fotbalul).

Un lucru însă îl interesa: masa, în special cea de prânz, dar şi cea de seară, şi nu atât pentru mâncare, cât pentru rolul ei social (dar asta am priceput-o mai târziu). În jurul mesei se strângea toată familia, cu mic cu mare. Trebuiau atunci respectate câteva reguli simple: să fim punctuali, corect îmbrăcaţi şi curaţi. Întotdeauna se punea un tacâm în plus, fiindcă oricând putea să apară un musafir. Nu se discutau decât subiecte nonconflictuale, fără politică, bani, boli, decese sau orice ar fi putut răni sentimentele cuiva ori strica buna dispoziţie generală. Toţi mâncam în acelaşi ritm, iar dacă unul (de obicei eu) era mai încet, nu se trecea la felul următor până nu terminau toţi. La fel, nu se ridica nimeni de la masă înainte să termine ultimul. Formula finală de adresare era invariabil "sărut mâna pentru masă" pentru Mamaia. Tataia lăuda de altfel, meritat, fiecare fel de mâncare în parte, şi o întreba pe Mamaia la sfârşitul mesei ca din întâmplare "Şi pentru mâine cam ce ai de gând să ne pregăteşti?", tocmai pentru că el era cel care la prima oră a dimineţii se ducea la piaţă după cumpărături. Mamaia avea grijă să facă în fiecare zi altceva, întotdeauna de sezon. Avea o listă nesfârşită de bucate, cu precădere moldoveneşti, unele mai gustoase ca celelalte. Nu lipsea niciodată ceva de post, fiindcă doamnele ţineau invariabil post miercurea şi vinerea în tot timpul anului, plus posturile celelalte.

Când m-am căsătorit, am încercat să păstrez acelaşi ritm în familie, dar s-a dovedit imposibil. Rada avea altă concepţie despre masă, spunea că trebuie să mănânci când îţi este foame. Am ajuns să mâncăm fiecare, eu, ea, copiii, la alte ore. Poate că a fost mai bine pentru stomacul fiecăruia (deşi nu prea cred), dar pentru familie nu.

(Bucureşti, iulie 2018)