Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un biciclist, o gâză


Alexandru-Radu Săvulescu

24.07.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ieşim de la restaurant. După căldura şi atmosfera plăcută dinăuntru, vremea rea de afară ne ia prin surprindere. A pornit să bată un vânt tăios şi plouă mocăneşte. Îmi îndes şapca pe cap ca să nu mi-o ia vântul şi ridic gulerul hainei de ploaie. Un biciclist tânăr se apropie în viteză de mine, făcând slalom printre puţinii pietoni care au ieşit din casă pe o astfel de vreme. Îl privesc intrigat. Îmi face impresia că ceva e în neregulă cu el. Merge prea repede pentru trotuarul pavat cu piatră cubică, alunecoasă. Şi ţine ghidonul doar cu o singură mână. În cealaltă ţine la ureche un telefon mobil. Ajuns cam în dreptul meu, inevitabilul se produce. Roata din faţă a bicicletei nimereşte într-un obstacol ascuns de o baltă, ghidonul se dă peste cap, iar tânărul cade morman, cu bicicleta peste el. Rucsacul îi zboară din spate. Singurul lucru pe care nu-l scapă din mână este telefonul. Plin de apă şi de noroi, cu genunchii ieşindu-i prin cadrul bicicletei, tânărul se ridică într-un cot. Duce telefonul la ureche, şi-şi continuă imperturbabil convorbirea sub ploaia de toamnă, de pe jos. Îi întind o mână ca să-l ajut să se ridice, dar îmi face semn cu mâna liberă că nu vrea. Îl întreb dacă vrea să-i aduc rucsacul mai aproape. Dă din cap că nu. Tot ce-şi doreşte este să vorbească la telefon. Ne îndepărtăm grăbiţi printre picăturile reci care ne lovesc peste faţă. La capătul străzii mai arunc o ultimă privire spre biciclist. E întins pe jos, ud şi murdar, cu telefonul la ureche. Câte un trecător grăbit îl priveşte mirat când trece pe lângă el, apoi se îndepărtează fără să-i mai dea atenţie.

Îmi torn un pahar cu vin. Îl pun pe tava pe care o ţin special pentru asta pe măsuţa joasă rotundă de lângă canapea. Mă aşez, cu o carte în mână. De fiecare dată când dau pagina, sorb câte un pic de vin. Observ câteva musculiţe de oţet care dau târcoale paharului. Le gonesc uşor cu mâna în timp ce-mi văd mai departe de citit. Tot dând din mână, la un moment dat sunt gata să răstorn paharul. Ca să nu se mai întâmple şi ca să-l feresc de musculiţe, îl apuc de picior, şi-l ţin lângă carte. Musculiţele nu se mai apropie de el. Sorb câte puţin din vin, până ajung la fundul paharului. Îl pun înapoi pe măsuţă, fără să mă mai gândesc la gâze. La un moment dat fac o pauză ca să-mi mai torn nişte vin. Când apuc paharul gol văd o musculiţă care se zbate pe fundul lui. Primul impuls este să duc paharul la bucătărie, să-l spăl cu un jet de apă. Mă răzgândesc. Iau binişor musculiţa cu vârful degetului şi îi fac vânt în chiuvetă. Poate o să trăiască. Când o văd cum se zbate în chiuveta udă, mi se face milă de ea, şi o iau de acolo. O pun uşor pe blatul mesei. O privesc cu tot mai multă atenţie. E minusculă, delicată. Lipită cu aripioarele ude de masă, bate cu disperare aerul cu picioruşele. O iau din nou pe vârful degetului, suflu uşor peste ea, ca să se usuce, în timp ce o răsucesc ca să stea pe picioare. Câteva clipe rămâne nemişcată. Mă tem să nu fi murit. Dar nu, dintr-o dată începe să avanseze încet pe deget. Ies cu ea afară pe balcon şi ţin mâna întinsă până când îşi ia zborul. Mă întorc în casă. Îmi reiau lectura.

(Bucureşti, iulie 2018)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer