Hipercorectitudine?

Dau peste încă un text în care Leica, legendarul aparat de fotografiat german, este ortografiat Leika, posibil prin contaminare cu Laika, numele căţeluşei trimise în spaţiul cosmic de sovietici. Evidenţiez cu roşu şi trec mai departe, fără să mai pierd timpul. E una din greşelile cele mai frecvente pe care le întâlnesc.

De ceva vreme, iritat de greşelile de tipar din cărţile noastre, le notez, poate va fi vreodată nevoie de corectură. Deşi nu cred.

De fiecare dată când încep o carte nouă sper să nu dau peste nici o greşeală. Există şi astfel de cărţi. La ele folosesc evidenţiatorul doar pentru citatele pe care vreau să le reţin. Dar adesea dau peste erori care mă fac atent. Pe primele câteva mă prefac că nu le observ, în speranţa că nu se vor mai repeta. Dacă totuşi continuă să apară, consider util să le însemnez. Evidenţiatorul bun la citate poate fi folosit şi la greşeli.

Cred că face parte din caracterul meu. Atenţia la detalii. Observ imediat când ceva nu este la locul lui. Mă deranjează, sufăr aproape fizic din cauza asta. Nu prea ştiu însă pentru cine fac observaţiile astea, pentru că editurile care au lăsat erorile să treacă probabil nu vor avea nici un interes să le corecteze vreodată. De altfel le-am trimis câtorva mesaje, dar n-am primit nici un răspuns. Am încetat să le mai semnalez erorile.

Uneori greşesc însă şi eu. Spre exemplu, am înroşit recent un text care începea cu literă mică după liniuţa de dialog. Am văzut însă mai apoi că autorul, de fapt autoarea, a repetat licenţa pe parcursul cărţii, dându-i un sens anume. Îmi pare rău pentru semnul făcut, dar n-am cum să-l mai şterg. Voi fi mai atent pe viitor.

Oare sufăr de hipercorectitudine? Se prea poate. Dar nu aveam cum să traduc altfel textul despre care voi vorbi. La început le-am spus şi eu ţigări, ca toată lumea, deşi îmi era clar că erau ţigarete. Dar apoi m-am răzgândit. Pentru că mi-a fost evident că descrierea tutunului fumat de fiecare personaj făcea parte de fapt chiar din descrierea personajului. Femeile uşoare, în aşteptarea clienţilor, fumau ţigarete. Meseriaşii, profesorii, clasa de mijloc să zicem, fumau cigarillos. Iar noii îmbogăţiţi fumau ţigări. Am ezitat aici, aş fi putut spune ţigări de foi, dar ce rost ar fi avut un pleonasm? Ar fi fost ca şi cum aş fi spus miere de albine, de parcă ar mai exista şi alt fel de miere. Sau ţuică de prune, ca şi când ar exista şi ţuică de mere sau de pere. Nu. Aşa cum mierea poate fi numai de albine, şi ţuica este doar de prune. Iar ţigările nu sunt decât de foi. Punct. Şi nu se pot amesteca ţigaretele - tutun tocat învelit în foiţă de hârtie, cu cigarillos - tutun tocat învelit în foaie de tutun, şi cu ţigările - foi rulate de tutun. Sau cel puţin aşa am crezut eu. Corectorul meu a fost însă de altă părere. Pentru el ţigaretele, cigarillos, şi trabucurile erau totuna - ţigări.

Să fi avut el dreptate, iar eu să fi fost hipercorect?

(Bucureşti, iulie 2018)