Ziua fierbinte de vară era abia la început, dar maşinile încărcate cu oameni, mâncare şi băutură se înghesuiau deja la marginea pădurii. Lumea a fugit de aglomeraţia oraşului ca să găsească linişte şi aer curat în mijlocul naturii. Se parchează peste tot, într-o devălmăşie sălbatică şi apoi începe căratul obiectelor, instrumentelor şi alimentelor de picnic sau de concediu către umbra codrului. Corturi, grătare, mese, scaune, butelii, umbrele, lăzi cu gheaţă, sticle, copii, cărucioare, mingi, carne şi paturi erau cărate în graba generată de găsirea unui loc cât mai bun. Apoi pornea instalarea taberei, făcutul focului, pusul muzicii şi al berii la rece în pârâul cristalin. Spre prânz, petrecerea era deja în toi. Grătarele sfârâiau, micii erau înghiţiţi fierbinţi, şpriţul curgea în gâturile însetate, copii cu pălăriuţe alergau după mingi care săreau printre cefele de porc şi pulpele de pui, ăi mai mari scrijeleau numele colegei preferate pe câte un copac, muzica urla din difuzoare. Simbioza omului de oraş cu natura încingea atmosfera şi învăluia pădurea în transpiraţie, fum şi ritmuri de manele. Orăşeanul a găsit în sfârşit liniştea, răcoarea şi frumuseţea naturii...
În timpul ăsta, un grup de pădurari venise în vizită şi pentru relaxare la oraş. Obosiţi de liniştea pădurii şi de domnia naturii voiau să trăiască o experienţă urbană, dinamică şi populată cu mulţi oameni, nu doar cu urşi, căprioare şi veveriţe. Porniseră dis-de-dimineaţă cu trenul, iar acum începeau să descopere minunea oraşului. Bulevarde largi de asfalt încins, blocuri semeţe din betoane gri, supermarketuri, bănci, farmacii şi săli de jocuri se succedau mecanic prin faţa ochilor în extraordinarul peisaj al metropolei. Doar câte un tramvai hodorogit spărgea liniştea maiestuoasă a oraşului cufundat în arşiţa verii. Spre prânz, pădurarii noştri, istoviţi de plimbare şi de căldură s-au aşezat la o terasă, au comandat câte ceva de mâncare unei chelneriţe îmbrăcate în costum popular, au mâncat în linişte şi au băut o apă minerală cu bule. Omul de la ţară şi-a văzut în sfârşit visul cu ochii în agitaţia, tumultul, zgomotul şi căldura marelui oraş...
În luna august, Europa intră în concediu. Toată lumea urcă în maşini, trenuri şi avioane şi fuge să se relaxeze. Autostrăzile sunt aproape blocate, trenurile, aeroporturile şi avioanele sunt pline până la refuz. La fel şi hotelurile, plajele, cabanele sau staţiunile de vacanţă. Concediul modern înseamnă aglomeraţie, alergare printre obiective turistice pentru suveniruri şi cât mai multe poze de amintire, preţuri duble şi stat la multe cozi... Mulţi se întorc obosiţi din concediu, dar bucuroşi că au bifat încă un august de "vis" şi au ce povesti neamurilor şi colegilor de serviciu. În timpul acesta, sunt oraşe din Europa care se golesc şi... respiră şi ele după un an de agitaţie continuă. Nu toate oraşele sunt aşa-zis turistice sau înseamnă obiective de vacanţă de vară. În aceste locuri e linişte şi pace. Nu stai la cozi, nu te înghesui nicăieri, nu e trafic. Şi sunt şi multe de văzut, dacă vrei şi ştii să le descoperi.
Ce să alegi din oferta de vacanţă de vară care începe să îţi fie fluturatâ încă de prin februarie... Mare, munte, muzeu, junglă, deşert, aventură? Peste tot, oriunde ai merge, ai parte sau mai bine zis nu scapi de "avantajele" concediului modern, de august.
Seara, picnicul în mijlocul naturii, la pădure, s-a terminat. La fel şi excursia pădurarilor la oraş. Dincolo de munţi de resturi şi gunoaie, grămezi de cărbuni încă fumegând şi copaci mutilaţi, pădurea şi-a regăsit liniştea şi măreţia, a revenit la viaţa ei de zi cu zi. Oraşul a revenit şi el la aglomeraţie, zgomot, poluare şi căldura sufocantă.
Nu vi se pare că, într-o alergare continuă, obositoare şi costisitoare, sperând că vom găsi măcar puţin din ceea ce credem că ne lipseşte, facem de multe ori alegeri greşite?
Concediu plăcut!