Câte Românii încap într-un televizor?

De câte feluri e pâinea? Albă, semi, din secară, cu seminţe, neagră, toast... De câte feluri e vinul? Alb, roşu, roze, sec, dulce, demi, vărsat... De câte feluri sunt oamenii? Înalţi, supli, scunzi, graşi, blonzi, bruneţi... Oriunde în lume am mânca o pâine, am bea un pahar de vin sau am sta de vorbă cu o persoană... aceeaşi pâine, acelaşi vin şi acelaşi om, lucrurile ar fi la fel. Pâinea albă e albă oriunde ai mânca-o, vinul roşu e roşu oriunde l-ai bea, oamenii graşi sunt graşi oriunde i-ai întâlni.

Dar România, de câte feluri e? Ne place să spunem că e una singură, că e unică, diversă şi complexă. Sau că ar fi în România noastră mai multe Românii. Că ar fi una educată, alta rurală, una arhaică, alta turistică, una profundă, alta în afara graniţelor... Or fi, probabil. Sau nu?

Dar este sigur că uitându-ne la televizor, vedem multe Românii. Fiecare canal de televiziune cu România lui. Agitaţi, partizani, atacând în haite, înjurând sau ridiculizând fapte sau oameni din alte tabere, îndemnând publicul discret sau brutal într-o anumită directie, promovând doar anumite persoane, acţiuni sau idei, oamenii de la televizor segmentează România. Lipsiţi de cele mai multe ori de echilibru, de echidistanţă, de neutralitate sau moralitate, mânaţi de interese, cei din televizor ne arată mai multe Românii, fiecare pe a lui. Desigur, dacă îi asculţi, toţi îşi spun independenţi, corecţi şi evident unicii deţinători ai adevărului gol-goluţ. Inclusiv televiziunea publică, nederanjată deloc de statutul ei scris în lege sau de ratingul hilar, mai mic decât al canalelor de desene animate.

România este, printre altele, o ţară de telespectatori. Petrecem nepermis de mult timp în faţa televizorului şi sfârşim prin a-l crede "pe cuvânt". Ajungem de multe ori să judecăm situaţii, oameni şi fapte exclusiv după cum ne spun unii la televizor. Zi după zi, luni, ani... Şi ne trezim, încet-încet, fiecare în România lui...

V-aţi întrebat vreodată ce ar crede despre noi şi ţara noastră cineva care ar veni aici pentru prima dată şi ar încerca să înţeleagă locul şi oamenii scanând canalele tv româneşti?

Nu doresc să zic despre mitinguri, politichie, incompetenţă sau centenar uitat. Vreau doar să observaţi cum se văd toate astea la televizor, cât de diferit şi încrâncenat sunt prezentate aceleaşi lucruri, de parcă ori ele, faptele, ar fi fost mai multe, ori noi suntem mereu alţii.

În vâltoarea asta de călduri, gaze şi televizoare ce ne desparte şi chiar învrăjbeşte pe unii dintre noi, haideţi să ne bucurăm o clipă măcar, împreună, pentru că o româncuţă din Constanţa, Simona, ridică iarăşi tricolorul peste un turneu în Canada şi rămâne, cu noi cu tot şi cu România noastră, pe locul întâi în lume la tenis. Măcar acum, pe toate televizoarele ar trebui să se vadă aceiaşi Românie.