Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Însemnări mediavitale

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

La teatru sau la păcănele?


Ovidiu Miculescu

20.08.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ştiţi câte teatre sunt în România? Sau câte orchestre simfonice? Ştiţi câte galerii de artă există pe cuprinsul patriei? Sau biblioteci? Sau măcar în Bucureşti sau în oraşul în care locuiţi? Ştiţi câte televiziuni există în România? Dar câte săli de jocuri mecanice sau pariuri?

Ne place să spunem că suntem, în comparaţie cu alţii, un popor educat. Sau eram un popor educat.

În Bucureşti, de exemplu, sunt 18 teatre, după numărătoarea mea. Praga are 45, Parisul are 240, Londra are 280... Nu ştiu câte săli de jocuri au oraşele astea, ştiu că Londra are în jur de 20 de cazinouri, dar îmi e greu să cred că ne întrec la capitolul ăsta.

Pe aici e bine. Abandonul şcolar e în floare, petrecem cel mai mult timp dintre europeni (30-35 de ore/săptămână) în faţa televizorului, nu prea citim sau intrăm în săli de spectacol, dar stăm tot timpul cu ochii în telefonul mobil şi jucăm vârtos la păcănele.

Într-o logică primitivă, din păcate perfect funcţională şi eficientă chiar, vedem că dacă îi dai românului loc de intrat, el intră şi consumă. Ce vezi pe strada principală a fiecărui orăşel din România? Bănci, farmacii, supermarket şi păcănele. Multe sedii, mulţi clienţi. O să îmi spuneţi că e marketing, aud teorii despre consumerism şi piaţa concurenţială. De acord, dar de ce nu şi la cultură? Credeţi că dacă am avea mai multe teatre, săli de spectacol, filarmonici sau galerii de artă, acestea ar fi goale? Chiar dacă le-am promova aşa cum facem cu băncile, farmaciile, supermarketurile sau cazinourile? Persistă o tâmpenie crasă pe la noi care zice despre cultură că mănâncă bani şi nu produce nimic. Adică cei de la Praga, Londra şi Paris nu pricep nimic, nici despre piaţă, nici despre cultură.

Nu voi înceta să susţin şi să repet, până la enervare, faptul că unul dintre puţinii piloni pe care se sprijină un neam şi o ţară îl reprezintă cultura. În cultură trebuie investit masiv, inteligent şi pe termen lung. Cultura este infinit mai profitabilă decât cred unii potentaţi efemeri ai puterilor care se succed pe la cârma ţării.

În România, la final de 2012, erau - conform CNA - 750 de televiziuni! Incredibil, nu? Criza trecuse parcă... Or mai fi şi acum câteva sute, mai multe, mai puţine? Prin 2015 autorităţile fiscale ziceau că datoriile primelor zece televiziuni din România erau în jur de cinci sute de milioane (500.000.000) de euro... Mult, puţin?

Ştiţi cât cheltuie România anual pentru cultură? Eu ştiu, dar vă rog pe dumneavoastră sa căutaţi suma şi să faceţi comparaţia. Ca nu cumva să credeţi că am înnebunit.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer