Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Legile Hazardului

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Credinţă


Ilinca Bernea

20.08.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În ziua aceea ploua pe rupte, trebuia să-mi cumpăr ceva de mâncare şi am luat-o în jos pe o stradă în pantă.
Nu ştiam unde duce.
Un localnic a deschis uşa unui bar, s-a aplecat din prag să scuipe pe caldarâm, şi a închis-o la loc, înfrigurat
Nu cunoşteam sudul, abia mă mutasem.
Pe drumul spre gară, fac două sute de metri spre Tamisa, apoi cotesc la stânga, trec de prăvălii şi bistrouri, apoi de podul peste calea ferată. Dacă te uiţi în zare de pe pod pare că eşti mai sus decât cerul. Un cer când vânăt, când galben cânepiu pe care îl pozez când şi când.
Ploua neîntrerupt de câteva ore.
Se uita la mine neputincios prin ecranul telefonului, "uite, azi e zi de bazar, stau cu tine, aici, lipit de celular".
N-am putut să spun nimic.
A spus el.

Mai ales la ceasul când se întunecă, oraşul are ceva monstruos, fantasmatic. Ai impresia că te mişti în visul altcuiva.
Spaţiile uriaşe suprapopulate sunt ca nişte prăpăstii.
Trebuie să le laşi să curgă pe lângă tine şi să încerci să ignori.
Să te concentrezi pe detalii. Pe şireturile vietnamezei din tren de pe bancheta de vis-à-vis
Pe mânuşile roşii ale grăsanului cu căşti şi păr verde.
În gări chiar n-ai ce face, e spaţiu deschis.
În hala de la Waterloo mi-a fost frică.
Nu ştiam cum să ies, de unde iau autobuzul, încotro să mă îndrept.
Am fost încântată să descopăr numele cartierului drag pe frontispiciul unei maşini. Woodgreen.
M-am suit în ea.
Avem nevoie de repere cunoscute.

Mă însoţea prin ecranul telefonul prin hăţişurile oraşului-hidră.
Ploua mărunt. O ploaie îngheţată şi ceţoasă care amesteca totul într-o pâclă în care se topeau ambiguu mugetul oraşului, huruitul motoarelor, fantomele trenurilor care se avântau în toate direcţiile, imaginea unui pumn de răvaşe rămase de la revelionul chinezesc aruncate într-un colţ de la intrarea într-un gang peste care trona cadavrul unui şobolan gras.
Încă îmi aminteam gustul buzelor celui cu care m-am chinuit să îl înşel o vreme.

Am încercat să îl înşel. Cu tocilari îmbuibaţi, ca să mă simt şi eu penibilă.
Cu puturoşi înfumuraţi ca să mă conving că nu îl merit.
Cu instructori de sală plini de ifose. Cu bonomi insipizi. Cu conferenţiari molâi. Cu prefrumoşii lui compatrioţi din Haringey. Cu neghiobi moralişti şi cu profitori evlavioşi. Am încercat să mă dresez să pot trăi oricum, cu oricine.
S-a dovedit că nu sunt în stare.

Mă trezesc noaptea în beznă tremurând. Îmi pipăi pielea încă ademenitoare şi ştiu că pentru noi nu există mâine. Uneori simte şi îmi scrie, "hai frumoaso, imaginează-ţi ceva bun şi obscen, ceva ce îţi place ţie. Sunt cu tine".
Nu ne despart decât câteva mii de kilometri.
Închid ochii şi îi aud bătăile inimii sincronizându-se cu valurile Egeei.

Am văzut atâtea filme în copilărie ştiam cu e.
Dar nu suntem niciodată pregătiţi.
În ziua în care mi-au cerut la Poştă să le arăt conţinutul pachetului am înţeles totul mult mai limpede.
Prin timpanele mele alergau turme de bizoni.
Cei veniţi la piaţă treceau prin mine ca printr-un coridor nesfârşit şi nu vedeam şi nu auzeam decât ploaia izbindu-se mărunt de acoperişurile caselor în ziua aceea în care n-am putut vorbi.

O soartă blestemată, o ţară care se înglodează pe zi de trece în dictatură. Agonia prelungită a singurelor rude. Nici un loc vacant pentru ce ar trebui să fie viaţa.
Mi-a vorbit despre cum dispar oamenii. Cei torturaţi zâmbesc când se întorc acasă.
Îmi voi inventa un trecut. Voi visa că ne-am aruncat în mare de pe stânci înalte sau că am zburdat pe acoperişuri şi că ne-au fluierat toţi golanii cartierului în adolescenţă.
Îl voi lua cu mine în grădina copilăriei sau în tabără, la Herculane.

Fiecare îmbucătură de viaţă are o taină a iei pe care o tot învârt şi pritocesc rotiţele memoriei
Până când o transformă în altceva.
Nu ne amintim tocmai cele trăite. Ne amintim ce a fost, prins ca un foetus de ceară în uterul viu al dorinţelor neîmplinite.
Avantajul când visezi la trecut este că nu îmbătrâneşti şi că îţi poţi permite totul. Ideea de viitor încurcă, te gândeşti să separi posibilul de imposibil, să nu speri prea mult.

A trăit cu monştri, a dormit cu ei în pat, a mâncat cu ei la masă.
Ploua ca într-un tablou căruia i s-au scurs culorile destrămând formele. Nu se mai înţelegea nimic din decorul în care atârnă viaţa.

Ploua cu cinism, cu răbdare asiatică în ziua în care mi-a zis că nu crede în Dumnezeu ci doar în infinita iubire a celor care au învins noaptea şi singurătatea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Din senin (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O fantomă (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro E şi nu e (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Naşterea credinţei (4.8/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Fericirile (4.1/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Poezia săptămânii
Sageata Nichita Stănescu
Sageata Discursuri
Sageata Translatio
Sageata Pictografii
Sageata Epistole indiscrete
Sageata Crime perfecte (în La minor)
Sageata Visăreasa-n colţul blocului


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer