Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Papionul negru


Alexandru-Radu Săvulescu

28.08.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
După o discuţie întâmplătoare despre cravate - obiect foarte rar utilizat de mine - am aruncat o privire prin dulap, la cele câteva pe care le-am uitat pe acolo. Printre ele am văzut şi papionul negru.

Mathias Neuwirth Bucureşti. Aşa scrie pe spatele lui. Cu stema Casei Regale alături. Pentru cine nu ştie, Mathias Neuwirth era furnizorul de cravate şi pălării al Casei Regale. Ceea ce nu însemna că nu putea să cumpere oricine de la el. Spre exemplu Tataia, un tânăr medic cu simpatii socialiste pe atunci, simpatii pe care avea să şi le tempereze imediat după preluarea puterii de comunişti, când şi-a dat seama de înşelătoria istorică care avea loc în ţară sub comandă şi protecţie sovietică.

Aşadar, înainte să fie al meu, papionul a fost al lui Tata, iar înaintea lui, trebuie să fi fost al lui Tataia, din moment ce e cumpărat înainte de război. Pe atunci Tata era încă un copil, n-ar fi avut cum să-l folosească.

L-am purtat la nuntă. Şi Tata l-a purtat la nuntă, cu douăzeci şi cinci de ani înaintea mea. Dar nu vorbesc niciodată cu el despre asta, tot ce ţine de Mama e pentru el subiect tabu. Nu ştiu dacă şi Tataia l-a purtat vreodată. Nu ştiu nici dacă avea smoking. Frac, da, avea, deşi nu cred că l-a mai purtat vreodată după război. A fost bine păstrat. Îl mai pune Tata acum, când vrea să facă pe nebunul. Frac şi pelerină. Însă la frac nu se poartă papion negru, ci alb.

Papionul meu negru e uşor zdrenţuit pe margini acum, nu de la purtat, ci de la numărul anilor. Chiar şi croit din mătasea cea mai bună, cât ar fi putut rezista? Dar tot arată elegant.

Oricum, a rezistat mai bine ca smoking-ul lui Tata, pe care l-am retuşat pentru nunta mea. L-am purtat o singură dată, apoi l-au mâncat aproape imediat moliile când m-am mutat, cred că le-a plăcut lâna din care era făcut, ţesută la Braşov, la faimoasa fabrică de postav Scherg. A trebuit să-l arunc înainte să-mi infesteze şi alte haine.

Am mai avut prin dulap şi alte câteva papioane, colorate. Dar nu ştiu ce s-a ales de ele, pur şi simplu nu le mai am. Poate le-am dat, poate le-am aruncat. Unchiu' Nic purta papioane. Verzi, roşii, cu buline. Nu purta cravate, nu ştiu de ce. Poate fiindcă nu arătau la fel de bine ca papioanele?

E drept că un nod de papion e foarte frumos. Problema este că trebuie să ştii să-l faci. Cere doar un pic mai multă îndemânare ca nodul de cravată, dar trebuie exersat, altfel uiţi cum se face. Cum n-am purtat papion decât o singură dată în viaţă, am uitat.

Am profitat de trecerea în revistă a cravatelor ca să-mi aduc aminte. Nu mi-a ieşit din prima, dar după câteva încercări am reuşit. Poate o să mai port papion, eventual unul colorat, îmi plac foarte mult. Şi mă amuză şi cum se face nodul. N-aş purta cu nici un chip un papion gata înnodat.

(Bucureşti, august 2018)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer