lui Nae Florenţiu
Încărcat de emoţie şi gâfâind după căţăratul pe scara de frânghie, sun la soneria plină de speranţe. Acum ori niciodată. E unica mea şansă de a învăţa să scriu. Maestrul ştie secretul, m-a programat, binevoitor, după iniţierea lui Maharishi Mahesh Yogi şi înainte de degustarea porcului, în agenda plină de ritualuri a Zilei de Ignat.
Îmi deschide chiar Maestrul. E îmbrăcat într-o tunică de mătase înflorată, are la gât un şirag de mătănii din colţi de caşalot tânăr şi ţine în mână un măr ionatan din teii de la Pietrari. Schimbăm salam aleicum-uri, aprindem narghilele, ne întindem pe Divanul Ad-Hoc şi intrăm direct în obiectul vizitei: lecţia de literatură. Mă prezintă Muzei Şef, soţie în organigramă, pe care o răpeşte pentru scurt timp din laborator.
În vreme ce Maestrul aduce de la Cabinetul de literatură şi pune pe măsuţă materialul didactic introductiv (tescovina din Focşani-ul lui Moş Ion Roată şi Unirea, producţie proprie, şi şoriciul din Povestea Porcului), eu îmi plimb privirile prin Salonul literar.
În scrinul negru trec în revistă trofeele cucerite de Maestru în diferite etape ale activităţii sale creatoare. Premiul I la etapa de cartier a Concursului "Traforajul viteză în sprijinul apărării patriei"; "Brigadier de Mijloc", Şantierul Naţional al Tineretului Câmpina-Comarnic, Kilometrul 96,3; "Palme Dor" la Concursul de Sărutări pe furate, faza pe facultate. Notez în grabă sursele de inspiraţie: munca asiduă, plină de patriotism, şi erotismul obstinat până la sacrificiu. Hotărât lucru, n-am venit degeaba: am multe de învăţat.
Peretele din faţă e tapetat, pe toată lungimea lui - lungimea unui paralelipiped dreptunghic. Notez ancorarea literară a Maestrului în cubism. O plajă la ocean, cu palmieri şi, bineînţeles, cu nisip. Într-un hamac atârnat între doi palmieri stă tolănit chiar Maestrul, cu o bască pe cap, mânuind remote-control-ul unui tractor UTB care ară, seamănă şi culege privirile admirative a două băştinaşe demne de toată admiraţia. Care băştinaşe poartă nucile de cocos ca şi mamele lor. Linia orizontului este exact în punctul în care cerul şi apa oceanului se întâlnesc, fără ca primul să se ude. Briza bate dinspre ocean, înfiorează nu numai moţul bascului, şi pătrunde în Salon odată cu Maestrul coborât din hamac. Băştinaşele profită de oprirea tractorului pentru a-l realimenta cu lapte de cocos.
- Ce-ţi inspiră tapetul? - mă seminarizează Maestrul, turnând în ceşcuţe licoarea gălbioară.
- Păi, să încerc. Ar fi cam aşa: naufragiat sau nu, pe o insulă pustie sau în Bărăgan, lucrările agricole trebuie efectuate la timp şi la adâncimea optimă. Omul - ca desţelenitor de noi teritorii şi descălecător de pe cal sau din hamac. Dar cum ai reuşit, Maestre, să salvezi de la naufragiu tractorul?
- Vezi, aici e una dintre greşelile pe care le faci. Eşti robul clişeelor. De ce trebuia să fi naufragiat ca să ajung pe insula pustie? Am ajuns acolo arând, călare în şaua tractorului. Altfel, nu eşti chiar departe de idee: îi dai roată, ca întotdeauna. Dar numai ideile prinse sunt consemnate de gloria literară sau de gemetele de plăcere ale cititorului. (Mărturisesc, în gând, că nu cunoscusem nici una, nici altele). Acolo ideea e întoarcerea omului la natură, dar nu aşa, rupt de lume şi fără chibrituri, ci pe spirala evolutivă, în şaua tractorului, cu piese de schimb şi provizii, tutun şi creme parasolar şi contra ţânţarilor, şi cu abonamente la ziare.
Dinspre laborator se aud glasuri, semn că Muza şefă are ajutoare şi că pregăteşte ceva. Dintr-o farfurie zburătoare coborâtă din romanele lui C. Baciu apare Ariel, fiul Maestrului, vraci în devenire. Maestrul însuşi simte că lipseşte ceva (perfecţionist, nu încape nici urmă de îndoială!) şi umblă la hruba plină cu mistere şi butoaie. Mă aştept să scoată de acolo, daca nu pe toţi cei 40 de hoţi, măcar pe căpetenia lor, conservată în ulei de măsline. Se întoarce cu un castron plin cu gogonele. Merg la tescovină şi la partea a doua a lecţiei, elegia, cu exemplificare pomana porcului. Lucrurile încep să se lege, este exact ce mi-am dorit, trecem prin toate genurile literare.
- Dar poate ne-am înmuiat prea dintr-odată în subiect, poate că ar trebui să lămurim un lucru simplu: Cum scrii? - mă întreabă Maestrul.
- Ca toată lumea, Maestre, de la stânga la dreapta; cam pipernicit când scriu de mână, şi cu două degete când folosesc calculatorul.
- Altă greşeală: să scrii la calculator! Păi, cum o să scrie critica literară că de sub pana ta măiastră au ieşit pagini de neuitat? Cum ar suna "De sub claviatura sa QWERTY"? Ar suna ca dracu', vorba lui Petre Roman. De azi înainte vei scrie numai cu pana de gâscă.
Şi Maestrul smulse o pană din aripa unei gâşte împăiate, care-şi odihnea pe veci migraţia într-un palmier, şi mi-o dărui împreună cu o sticluţă de cerneală "Victoria". Îşi ceru scuze că nu-mi poate oferi cerneală de fabricaţie proprie; o terminase, şi până la primăvară n-avea cum să-şi procure materia primă necesară (cochilii de melc, carapace de broască ţestoasă, venin de viperă şi decoct de sângele-voinicului).
- Acum, altceva. E importantă şi poziţia în care scrii. Ia aşază-te la biroul ăsta - şi mă invită pe un scaun rabatabil. Scaunul e foarte important. Cu cel rabatabil am scris întotdeauna pagini de neuitat. Poţi să schimbi oricând unghiul din care scrii, mânuieşti mai bine planurile, mă rog, înţelegi, că zici că ştii ceva geometrie. Lumina să-ţi vină din stânga - şi Maestrul dădu mai mare lampa care fusese cândva a lui Aladin, astfel că am putut vedea pe ea scrijeliturile în chirilice, cuneiforme şi hieroglife. Dreapta o laşi liberă pentru posteritate. N-ai de unde să ştii, dar de acolo îi place ei să te privească peste umăr. Nu-i da nicio atenţie, nu te lăsa păcălit! E o curtezană care a zâmbit multora, dar s-a culcat cu foarte puţini. Când scrii, să nu te gândeşti la ea. Când îi simţi răsuflarea dogorindu-ţi spinarea, mişcă scaunul, respiră adânc şi mănâncă o gogonea. Cred ca ai înţeles că nu trebuie să-ţi lipsească de pe masa de lucru castronul cu gogonele. Muzele adoră gogonelele, n-ai ştiut asta? De aceea nici nu te-au vizitat până acum.
Simţindu-mă copleşit, cu toţi biţii setaţi (mai puţin cei de-setaţi de tescovină), Maestrul întrerupse lecţia de creaţie şi îmi dădu recreaţie. Ca la un semn, intrară Muzele cu mâncăruri inspiratoare, de sezon. Alţi biţi fură de-setaţi de vinul de Focşani. Muzele se arătară mari amatoare de gogonele şi răbdară cu bunăvoinţă scotocitul nostru prin Caseta cu amintiri. Au fost evocaţi colegii noştri de generaţie (Eniac, Felix, Varian, Coral) sau colaboratorii (Aladin şi Pafnutie).
New York, 2002