Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Autorul

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Judecată la rece - scenariu din cartierul de sud-vest


Laurenţiu Orăşanu

02.11.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sala tribunalului de sector recent e-vanghelizat, în care, după alegeri, fiecare boschet a fost dotat cu laptop, conexiune rapidă la Internet şi la reţeaua de conducte prin care circulă liber şi gratuit biţii şi aurolacul.
 
Sala e plină cu foşti deţinuţi - eliberaţi în preajma alegerilor, pe cuvânt că nu mai fac până după alegeri -, viitori deţinuţi, nostalgici, simpatizanţi ai ambelor părţi, coji de seminţe. În aşteptarea completului de judecată, asistenţa sparge deocamdată cu înverşunare seminţe şi comentează cu patimă nedreptatea făcută lui Bănel Nicoliţă, care nu a fost inclus în recent anunţat selecţionată a marcatorilor de autogoluri.
 
Avocatul acuzării, Misceleanu (trecând pe lângă banca acuzatului): Criminalule! Ai răpus o viaţă tânără, uită-te la familia asta în doliu! Ei, cum te simţi, nemernicule?
 
Acuzatul Mărunţelu (spărgând seminţe fără semnalmente deosebite, acelaşi ghiul şi lanţ coclit la gât cum poartă jumătate din asistenţă; cealaltă jumătate sparge seminţe şi poartă fuste înflorate şi salbe din acelaşi material, coclit): Cum să mă simt? Mă doare puţin burta, crez că de la prune. Că nea Nelu a zis să vin pregătit pentru un proces parfum, şi atunci Piranda mea a gătit mâncare cu prune. Simţeşti deja parfumul?
 
Nea Nelu (avocatul apărării): Protestez!
 
Avocatul Misceleanu: Protestezi degeaba, completul nu e aici! Să te văd cum îl scoţi din rahatul ăsta, cu tot respectul pentru priceperea matale în domeniu, Maître!
 
Grefiera Miruna (o blondă superbă, unică, la vreo 25 ani, de fapt singura blondă din sală): Toată lumea în picioare! Intră completul de judecată!
 
Completul de judecată intră în sală. A fost completat chiar în acea dimineaţă cu stagiarul Ionescu Mirtirade. Acesta, debutant, calcă cu stângul pe nişte coji de seminţe proaspete, alunecă, dă să cadă, se sprijină în cădere de pieptul ferm al grefierei, Miruna pe nume şi pe ecuson, care îl îmbărbătează cum se cuvine să facă o femeie cu un bărbat la început. Judecătorul principal, respectabilul Raman Zorescu, îngăduitor doar de la caz la caz, trece în cazul acesta totul cu vederea, o vedere plăcut impresionată de amintiri mai vechi sau mai noi. Unele chiar de aseară.
 
Judecătorul Raman Zorescu: Ne-am adunat în această frumoasă zi de vară, în această sală recent dotată cu aer condiţionat prin grija organelor locale, să judecăm o faptă deosebit de gravă, care pune o pată întunecată pe renumele sectorului nostru proaspăt racordat pentru totdeauna la civilizaţie şi pentru moment la electricitate de primarul care este. O crimă odioasă a zguduit din temelii Aleea Zorilor nr. 6, ba chiar întreg sectorul.
 
Un bărbat trecut de vârsta a doua şi jumătate, cu biciuşca în mână, vorbind din sală: Zguduiala era de la Fazanu, de pe Strada Apusului, la colţ cu Zorilor. Îşi face manglitoru' vilă cu atomic, a săpat pickamerele la 10 metri sub pământ, că are familie mare: doi cai, un măgar şi şapte puradei. Vrea să aibă stoc de fân, seminţe şi ciucalată pentru cel puţin un an, să scape numa' el şi ai lui, ca taica Noe, dacă irakienii au bomba cum a zis Bush.
 
Judecătorul Zorescu: Linişte! Cine eşti dumneata de vorbeşti neîntrebat?
 
Bărbatul trecut şi mai mult de vârsta a doua şi jumătate: Sile Pompil, conducător auto...
 
Judecătorul Zorescu: Şi, mă rog, ce conduci mata cu biciuşca aia?
 
Sile Pompil (demn): Cu respect, dom' judecător, că nu mă lăsarăţi să sfârşesc. Conducător auto-moto-hipo. Da' acu, că ăla mare mi-o luat Merţanu, şi ăla micu mi-o luat, tot fără să spuie, Davisonu', şi s-a dus amândoi duminică seara la Bordei, la curse, şi s-a ciocnit ca proştii între ei, după tragedia asta din care a scăpat ai dracu' numai ei, io ce să mai conduc decât pe Sura şi căruţa? Ambele-s cam umblate, nu iese mare lucru: cărămizi pe la dărâmături, câte-un mort mai sărac, fiare vechi...
 
De plictiseală, stagiarul Ionescu Mirtirade cască ochii la decolteul grefierei Miruna. Grefiera simte cum privirea lui îi escaladează decolteul dintr-o poziţie convenabilă amândurora şi îl ajută din nou, cu o mişcare de bretea binevoitoare, care-i pune la vedere, în întregime, ecusonul. Mirtirade, deşi începător, îşi dă seama că sânii grefierei nu sunt numai fermi, dar şi naturali, ceea ce îi întăreşte şi mai mult convingerea că e un caz special, care trebuie urmărit cu toată atenţia. Va căsca, în continuare, şi urechile.
 
Judecătorul Zorescu: Am zis linişte, că altfel evacuez sala. Acuzarea are cuvântul!
 
Avocatul acuzării, maestrul Misceleanu (dregându-şi glasul, aruncând o privire scurtă şi deschisă spre aceeaşi grefieră, altă privire lungă şi ameninţătoare spre banca acuzării, şi o privire de ansamblu, cuprinzătoare, către sală şi către întreaga umanitate): Nu e crimă mai mare...
 
Maestrul Nelu (avocatul apărării): Protestez! Nu a demonstrat încă nimic, clientul meu e nevinovat!
 
Judecătorul Zorescu: Obiecţie admisă! Prezumţia de nevinovăţie funcţionează şi în sectorul nostru! Continuă, maestre Misceleanu.
 
Maestrul Misceleanu (privind spre banca acuzatului care sparge, liniştit, seminţe şi dinspre care se revarsă prin sală un vag parfum de prune): Poţi sparge o bancă, un bancomat, poţi fura o maşină, dar nu poţi sparge seminţe când ai luat de lângă cei dragi pe cel mai iubit...
 
Doamna Safta (o doamnă bine înflorată, roşie la faţă de atâta plâns şi fard, scoate un strigăt de disperare, de acolo de unde se scoate el, de pe banca apropiaţilor victimei şi din suflet): Pe Iubiţel! Doamne, ce mă fac acum fără el?! Lumina mea, lumina întregii alei! Că toţi îl iubea, dom' judecător, toţi îl chema să-i dea ceva de mâncare, şi-l mângâia, şi-l pupa...
 
Acuzatul Mărunţelu (în ciuda protestului avocatului său, maestrul Nelu): De ce nu ţi l-ai ţinut acasă, Safto, dacă îl iubeai aşa de mult? De ce nu i-ai dat numa' tu de mâncare? Să-l hi mângâiat numa' tu, ha? Ce căta noaptea la mine-n ceardac?
 
Safta: Nu te-ar mai răbda pământul de cremenal! Că ai mai deschis tu multe, chiar şi gâturi, dar te-a scos tot lepra asta de avocat, că din ce şi-a ridicat dita' vilă în Primăverii, şi se dă şi cu toate fufele din Ferentari la Ibiza...
 
Judecătorul Zorescu: Linişte în sală! Că evacuez! Şi e păcat, afară sunt 40 grade la umbră! Iar aici, prin grija organelor locale, cum spuneam, avem aer condiţionat şi apă rece la pahare de plastic. (La semnele disperate ale grefierei, adaugă:) Cum, nu mai sunt pahare de plastic? S-au şi furat? Parcă plasticul nu se recicla... Rog să reţineţi ideea cu Ibiza. (Grefiera o transcrie in extenso, telepatic. Şi, în sine, judecătorul Zorescu gândeşte că n-ar fi rău să-l ia cu ei, cu el şi cu Miruna, grefiera, pe Mirtirade, să câştige ceva experienţă. Pe plajă la Ibiza, în trei... Şi, către Misceleanu:) Miscelene, rezumă-te la caz, nu mai bate plajele, pardon, câmpii...
 
Maestrul Misceleanu: Dar eu n-am zis nimic despre Ibiza! Nici n-am apucat să expun cazul. Mă tot întrerupeţi...
 
Maestrul Nelu: Nici nu ai un caz, Miscelene. Totul e o întâmplare obişnuită la noi în sector, o mică găinărie...
 
Judecătorul Zorescu (către Misceleanu): Că văd că divaghezi. Care-i mobilul crimei?
 
Maestrul Misceleanu: Ura de rasă, domnule judecător. Pizma, care n-ar trebui sa caracterizeze un sector fruntaş ca al nostru. În care suntem toţi uniţi, nu divizaţi, de cele trei linii de tramvai.
 
Judecătorul Zorescu (tot către Misceleanu): Ai arma crimei?
 
Maestrul Misceleanu: Priviţi, onorată instanţă şi honorată asistenţă. (Scoate din briefcase un prosop murdar, şi din prosopul murdar o hârtie cu pete roşietice, şi din hârtie un cuţit de bucătărie cu mânerul de lemn ros de şoareci şi cu lama de oţel pătată de rugină.) Priviţi: deşi înroşit de rugină, acest cuţit este o armă albă. Lama are 175,31 mm, tăişul e de brici (Misceleanu şi-l plimbă pe obraz, şi dă să facă acelaşi lucru pe obrazul avocatului Nelu.) Dacă acuzatul nu ar fi intenţionat, subliniaţi intenţionat (priveşte către grefieră) să curme o viaţă plină de viitor, ar fi folosit el un cuţit atât de ascuţit?
 
Acuzatul Mărunţelu (mârâind): Era noapte, asta am găsit la iuţeală, ce vreţi?
 
Maestrul Misceleanu: Cât sadism, vă rog să reţineţi, cât cinism, acum, la trei ani de când victima nu mai e printre noi. Niciun pic de remuşcări! Nu-i aşa, maestre Nelu, că nu veţi cere circumstanţe?
 
Maestrul Nelu (impunător): Bineînţeles că nu! Dacă maestrul Miscelanu a terminat, cer cuvântul onoratei instanţe. Nu cer circumstanţe, cer achitarea. Cazul acesta, programat în instanţă la atâta timp după aşa-zisa crimă, e o înscenare. Se anunţaseră 40 grade, ştiam cu toţii că aici e aer condiţionat, hai la judecată! La cariera domnului Mărunţelu, aici de faţă, şi - prin vitregia vremii caniculare - acuzat pe nedrept, vă gândiţi? Un tânăr de excepţie care, numai după un scurt stagiu de perfecţionare la Jilava, este căutat peste tot unde e nevoie de o mână de lucru expertă, peste tot zic, nu numai în băncile unde salariaţii au uitat codurile seifurilor. Şi ce om săritor, de multe ori nici nu e nevoie să-l cheme. Se duce din proprie iniţiativă. În faţa lui se deschide orice uşă. Şi-ar strica viitorul un astfel de talent, s-ar încurca el cu o astfel de găinărie?
 
Judecătorul Zoreanu: Văd că aţi trecut la expunerea pe fond, maestre Nelu. Continuaţi vă rog, dar lăsaţi vă rog la o parte critica la adresa sistemului juridic. Mai avem şi noi lipsuri, nu e cazul să ne spălăm robele în public...
 
Maestrul Nelu: Întotdeauna am pledat cu plăcere în sala acestei onorate instanţe. Onorat judecător Zoreanu, cazul acesta e simplu: Domnul Mărunţelu vine obosit şi încărcat de la muncă, pe la ora 4 noaptea, şi lasă jos sacul de pe umeri, în cerdac. Sacul cu produsul muncii lui. O umbră se repede din întuneric. Victima! Obişnuită să i se dea pe nemuncite, cum a zis doamna Safta, căreia îi respect durerea pe care încă o resimte, acum, după trei ani de la pierderea irecuperabilă a Iubiţelului, victima, adică la momentul acela Iubiţelul, se repede la sac să se înfrupte din pradă. Se ştie, domnul Mărunţelu lucrează pe cont propriu, fără ajutoare, nu împarte cu nimeni rodul muncii sale. Dumnealui ori că îşi închipuie că un hoţ vrea să-i fure sacul, ori că bănuieşte că e unul care i-a luat deja nevasta fără să-l anunţe, întunericul fiind mare, că ştiţi că acum trei ani ne re-racordam mai rar, domnul Mărunţelu nu găseşte alt cuţit decât cel prezentat de maestrul Misceleanu, şi îl înfige în ceea ce crede el că este ceafa tâlharului.
 
Safta: Iubiţel, aşa de blând şi bun, să atace. Şi încă noaptea, ca bagabonţii...
 
Maestrul Nelu: Neostoită şi pe deplin explicabilă e durerea doamnei Safta, neostoită nici de cei trei amanţi pe care i-a avut de atunci, pe rând sau deodată, nu contează, sectorul nostru e cunoscut pentru discreţie... Închipuiţi-vă surprinderea domnului Mărunţelu - priviţi-l, poate că încă i se mai citeşte pe figură - când, în locul horcăitului aşteptat, a auzit de la victimă ultimul cucurigu. Aşa l-a găsit nevasta sa, stimata noastră concitadină, doamna Piranda, aşa l-a găsit, leşinat, cu sângele lui Iubiţel închegat pe gură, gata să-l sufoce. Să mă ierte doamna Safta, dar domnul Mărunţelu a avut noroc că n-a dat colţul, de spaimă sau prin sufocare. Am fi judecat astazi un caz de omor prin imprudenţă. Şi, în banca acuzării sau, mai bine-zis, în ţarcul acuzării, ar fi stat cocoşul Iubiţel. De ce nu-l închideaţi în ţarc, doamna Safta?
 
Doamna numită Safta: Era aşa de blând! Cum era să-l închid? Şi a sărit de atâtea ori gardul la găinile vecinilor, de ce a trebuit să moară pentru asta?
 
Domna Safta leşină.
 
Judecătorul Zoreanu (ascultă ce-i spune la ureche un curier, se consultă apoi, scurt, cu stagiarul Mirtirade) Mergi cu noi, cu Miruna şi cu mine, la Ibiza? Merită, să vezi ce experienţă câştigi! (şi anunţă cu voce hotărâtă): Acuzatul este achitat de orice vină, fiind în legitimă apărare. Omorul ar fi putut fi evitat dacă Electrica Muntenia nu ar fi tăiat alimentarea cu energie electrică a unui sector până nu demult năpăstuit. Acum, cu tot regretul pentru dispariţia dintre noi a celui care a fost acum trei ani Iubiţel pentru doamna Safta şi pentru găinile de pe trei străzi limitrofe Aleii Zorilor, să ne îndreptăm cu toţii spre un viitor luminos, în care re-racordările prompte vor face imposibile astfel de accidente regretabile. Şi, cu bucurie, vă anunţ că specialiştii ANM s-au înşelat şi de data aceasta: afară nu sunt 40 grade, cum au prognozat ei. Sunt numai 38. 38 poliţişti vă aşteaptă afară, domnule Mărunţelu. Ei zic că azi-noapte aţi fost la Sediul Central al BNR. Nechemat. Maestre Nelu, vă felicit pentru felul în care aţi pledat cazul acesta, şi vă doresc succes în cel care urmează.
 
Bucureşti, 2008
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer