Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Capelele Vaticanului la Bienala de arhitectură de la Venezia din 2018 (III)


Augustin Ioan

04.09.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Eduardo Soto de Moura a primit un Leu de argint la ediţia 2018 a Bienalei de arhitectură, atât pentru un proiect de refacere şi extindere a unei mănăstiri, expus la Arsenale, în expoziţia principală, cât şi pentru participarea sa la proiectul Capelele Vaticanului. Este o distincţie pentru întreaga operă, majoră, desigur: acest discipol al lui Alvar Siza este, de sine stătător, unul dintre cei mai semnificativi arhitecţi contemporani. A lucrat cu materialul locului, cu piatra, fie adăugându-i case minimaliste, fie un stadion care să se muleze pe o carieră de piatră.


În selecţia mea, capela pe care a propus-o, în blocuri litice elementare, este şi una dintre cele mai bune trei. În esenţă (căci doar astfel lucrează arhitectul portughez), este o alăturare de blocuri verticale, definind un trapez în plan, mai deschis către altar. Blocurile au două feţe. Cea exterioară, mai puţin fasonată, are chiar o seamă de, vagi, desene zgâriate, ca şi când ar fi vorba despre o uitată artă rupestră. Către interior, către spaţul incintei, sacru, blocurile sunt perfect netede, cu excepţia unuia singur, cel de la est, pe care e incizată o cruce. Naosul este acoperit tot de piatră, într-o alegorie a sistemului trilitic, astfel încât lumina naturală pare condusă, prin acest artificiu, către a lumina doar crucea extrem-estică.

O să îmi spuneţi, şi parţial aţi avea dreptate, că arhitectul nu e la chestiune cu propunerea sa: nu lemn, nu rotondă, nu cupolă.

Dar, repet, în esenţa sa, proiectul este fidel temei şi analogic, căci este o capelă pentru mediul mediteranean, nu pentru cel nordic, scandinav. Nu lemn, aşadar, căci nu sunt codri umbroşi acolo, ci piatră, căci Iberia este un deşert al pietrei; nu invocare a luminii, prin puţul de deasupra altarului, ca la Asplund, ci încercare de a o stăvili, fiind prea multă în sud, încât să conducă singură, prin umbra ce o precede, către altar. Şi, aşa cum Asplund vorbeşte despre caracterul xylic al lemnului, De Moura ne vorbeşte despre caracterul litic al pietrei, în urmarea gândului lui Heidegger: ceea ce este propriu fiecărui material este evidenţiat, dus din potenţă în actualitate, cu gesturi minore, dar extrem de relevante.

 
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer