Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Autorul

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Capitolul 1 - Autorul


Laurenţiu Orăşanu

07.12.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La început a fost ideea. Sigur că se poate scrie o carte fără nicio idee. Sau se poate scrie o carte care să aibă o idee acolo, cât de cât, dar acea idee să fie una proastă. Toată lumea ştie că, pe lângă idei care nu sunt, există idei bune, şi idei proaste. E o idee proastă să te legi de nevasta sau de prietena unui campion de box. Tot o idee proastă ar fi să te aşezi în mijlocul galeriei echipei adverse, la un meci de fotbal pe viaţă şi pe moarte. S-ar putea să nu ajungi să vezi scorul final. O idee bună, de fapt - două, ar fi să nu stai în faţa şefului sau la coada calului. Să nu te legi la cap dacă nu te doare - e tot o idee bună.
 
S-ar putea ca ideea acestei cărţi să nu fie o idee bună. S-ar putea ca, la sfârşit, cititorul să nu exclame admirativ: "Halal idee! Mie nu mi-ar fi trecut prin minte aşa ceva!" Dar, ca să ajungă acolo, la exclamaţie, un cititor ar trebui să citească tot. Tot-tot. Până la ultima pagină. Iar, dacă ar citi toată cartea, înseamnă că ar putea cădea în capcana întinsă de autor. Altfel, nu. Pentru că se ştie că un autor este de fapt un vânător care se bazează pe curiozitatea cititorului. Curiozitatea îl împinge pe cititor, în majoritatea cazurilor, la majoritatea cărţilor, să citească până la sfârşit. Faptul că el, cititorul, constată, până la urmă, că nu a fost nicio idee sau că a fost o idee bună, sau una proastă, este absolut irelevant. Scopul autorului a fost atins. A nimerit drept la ţintă: cartea sa a fost citită. Şi acesta e singurul lucru care contează pentru un autor.
 
Şi pentru că, fără ideea care i-a venit lui Liţă Zidaru, această carte, precum şi alte fapte, nu s-ar fi întâmplat, e bine să fie precizat, încă din capul rândului, momentul naşterii ei.
 
Liţă Zidaru era elev în clasa a VI-a. Mai exact - a VI-a B. Era precis în trimestrul III, pentru că purtase manualele şcolare şi în primele două trimestre. De acasă la şcoală, de la şcoală acasă. Se pomenise că le ştia titlurile şi autorii pe de rost. De învăţat nu învăţa, dar nici ce spuneau profesorii nu era adevărat: "Nici n-ai deschis cartea." Ba o deschisese, ştia totul despre ea. Algebra, clasa a VI-a, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Didactică şi Pedagogică, autori conf. Constantin Năstăsescu şi profesor Viorel Radu, Comanda 12350, Combinatul Poligrafic Casa Scânteii, 173.000 exemplare broşate + 1.000 exemplare legate. La cele mai multe manuale ştia şi data de "Bun de tipar". Întrebau profesorii: "Ce am avut pentru astăzi?" El, cu mâna pe sus. "Ia spune tu, Liţă". Îşi bomba pieptul. Noi pentru astăzi am avut din Matematica pentru clasa a VI-a, autor prof. Valeria Popescu, format A8 îmbunătăţit, coli 7,75, de la pagina 73 la pagina 76, şi de rezolvat 3 probleme din Culegerea de Probleme de Geometrie, autor Gheorghe Ţiţeica, ediţia XI-a, broşată. Sau: Am avut de învăţat pe de rost poezia Lazăr de la Rusca din Limba română pentru elevii din clasa a VI-a, autori lector universitar Paraschivescu Toader şi profesor Vasilescu Virginia, 213 pagini, ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Tiraj 287.000 exemplare + 1.200 broşate. Dacă vedeau una ca asta, unii profesori nu-l mai scoteau la lecţie. Venea sfârşitul trimestrului şi el era tot fără notă. Îi dădeau 5; "pentru activitatea din clasă" - ziceau ei. La alţi profesori nu mergea aşa: îl învăţaseră. Îi ocoleau cu privirea mâna ridicată, pentru că ştiau ce hărmălaie s-ar fi stârnit în clasă. Din 4 nu-l scoteau, căci din interiorul manualelor nu ştia nimic. În schimb coperţile nu aveau nicio taină pentru el.
 
Asta ar fi una. Alta ar fi că, oricât ar fi vrut să nu audă, tot auzea. Profesoara de română avea o voce tunătoare. Fuma Mărăşeşti fără filtru. Să fi vrut şi nu puteai să nu o auzi. "Autorul descrie frumuseţile patriei." "Autorul cântă eroismul ostaşilor pe câmpul de bătălie." Autorul în sus, autorul în jos. "Portretul autorului îl aveţi pe peretele din spate" - şi toţi se întorceau să vadă un portret pe care-l mai văzuseră de sute de ori până atunci. Da, dar acum devenise dintr-odată Autor, trebuia învăţat, crescuse în ochii elevilor. Şi, cel mai mult, crescuse în ochii lui.
 
Începuse să stea cu degetul la tâmplă, privea departe, ca şi cum ar fi căutat ceva să îl inspire. Ba, odată, răspunzând la lecţie, trecuse pe neobservate de conţinutul coperţilor şi se trezise că el cutreiera prin păduri, că doar băiet era şi el, chiar dacă stătea în Ţiglina 6, şi nu în Ipoteşti. Pădurile veneau şi ele odată cu inspiraţia, şi ce era mai frumos decât ca el, autorul, să cutreiere fără nicio grijă prin ele, în loc să stea pironit acolo, în banca a III-a, rândul de la geam. După vreo două ieşiri sau intrări din acestea în peisajul autorului Mihai Eminescu şi al altor autori, pe la Alecsandri, când era chiar Juna Rodica, şi-au dat seama cu toţii, şi-a dat seama şi el că făcuse pasul cel mare, pe care şi-l dorea fără să ştie. Devenise Autor.
 
Din ziua aceea profesorii şi colegii nu îl mai scoteau din autor. "Să iasă la tablă autorul Liţă." "Să vedem care-i poziţia autorului." "Autorul Liţă capătă nota 2, a greşit la numărul de exemplare." În recreaţie era adesea ciuca bătăilor. Colegii îi ziceau că trebuie să îşi încaseze "drepturile de autor".
 
Lui însă nu-i păsa de toate astea. Se uita la spaţiul liber din colţ, rămas liber lângă tabloul autorului Mihail Sadoveanu. Ar mai fi fost ceva loc lângă el. Profesoara de engleză îi dăduse speranţe în acest sens: "De mine nu treci; în clasa asta o să mori, Autorule!" Ce bine i-ar fi stat lângă autorul Fraţilor Jderi, trei volume epuizate, "Biblioteca pentru toţi", broşate, copertă roşie!
 
Acasă, părinţii autorului lucrau, fără să ştie, la biografia Autorului, capitolul "Copilăria". Mama Autorului cârpea ciorapii Autorului şi ai tatălui Autorului, lucru care avea să-l facă pe Autor să declare, într-o referire autobiografică pe deplin confirmată de un contemporan din bloc: "Cu acul m-a crescut biata mamă." Din când în când, mama mai lua bătaie de la tatăl Autorului, mai ales când acesta se îmbăta la "Drumeţul" şi se trezea cerând carnetul de note al Autorului. Folosind centironul rămas din armată, tatăl Autorului îi croia acestuia turul pantalonilor şi un trecut de autor deprins cu răzbătutul în viaţă.
 
Ce mai încolo şi încoace, biografia îi era aproape scrisă la capitolul "Copilăria". Stătea afară, lângă scara blocului, mulţumit că acel capitol ieşise aproape bine, când geamul lui Stamate de la parter se făcuse zob. Stamate ăsta era cam hapsân, le mai tăiase vreo cinci mingi de fotbal; zicea el că-i strică straturile cu ceapă. Stamate ieşise imediat, roşu de furie, şi dăduse cu ochii de el.
- Aha, te pomeneşti că tu eşti autorul?
- Păi, io sunt, ce, nu se vede? - se arătă el mirat că nici măcar atâta lucru nu ştia Stamate.
- Hai la tac-to - se răsti Stamate.
 
Nici n-a atins scările până la etajul III. Stamate l-a dus pe sus, ţinându-l de o ureche.
- Domnu' Zidaru - îi zise Stamate lui taică-său, care ieşise în pijama, Liţă al dumneavoastră mi-a spart geamul. A mărturisit chiar el, sunteţi bun de plată.
 
Tat-su i-a dat polul, să plece naibii, că-i strica biografia.
- Mă, tu chiar i-ai spart geamul?
- Nu, tată. Dar m-a-ntrebat dacă eu sunt Autorul. Şi nu era frumos să mint. Că doar eu eram, nu mai e niciun autor în tot cvartalul.
 
Tat-su se întorsese, că plecase după centiron. Îl mângâiase pe creştet şi-i dăduse doi lei, să se ducă să vadă Loana, că n-avea dialoguri prea multe şi putea să înţeleagă şi el.
 
Cu cincii ăia adunaţi cu greu, ceva corigenţe, neînţeles de unii dintre profesorii contemporani cu el, a terminat generala. Taică-său, care, de când cu geamul lui Stamate, din autor nu îl mai scotea - ba parcă îl bătea ceva mai rar - îl înscrisese să dea examen la Şcola Profesională de Tipografie. A dat examen doi ani la rând, şi în vară, şi în toamnă. Locurile nu se completau, dar el nu apărea pe listă: nici la admişi, nici la respinşi.
 
A patra oară taică-său se înscrise în audienţă la director. Se întoarse acasă nici trist, nici vesel.
- Măi Liţă, tu ţi-ai semnat lucrarea acolo, sub colţul ăla de-l sigilează comisia?
- Semnat, tată.
- Şi cum zici că ai semnat?
- Cum să semnez, că doar eu o scrisesem? Am semnat: Autorul.
 
I-a dat taică-său atunci cinci lei, să se ducă să vadă Rocky, că se scumpise între timp cinema-ul. Dar dialoguri erau şi mai puţine. Şi nici nu i-a cerut restul înapoi; de un leu şi-a luat seminţe.
 
N-a mai dat la profesională. Un autor adevărat trebuie să aibă doar şcoala vieţii. Atât - era de ajuns. Taică-său l-a luat să muncească cu el la ADP, la spaţii verzi. Nu mai cutreiera păduri, muncea prin parcuri, la secţia "Răsaduri". Nici băiet nu mai era. Mai avea doi-trei ani şi îl luau în armată. Scria de zor la capitolul din biografie "Tinereţea autorului".
 
Într-o sâmbătă seară juca pocher sub boltă, la Uscatu. Casa lui Uscatu rămăsese singura casă în tot cartierul. Restul caselor fuseseră demolate ca să se facă P+10. Mai erau acolo Viorel şi Ferdinand al III-lea. Pe el îl chemaseră în locul lui Ferdinand al II-lea, care plecase în primăvară la armată.
 
Beau vişinata lui Uscatu, Viorel le luase banii la toţi, cu doi şeptari, şi tocmai le arăta ce mutră să faci când mergi la cacialma când, în poartă, apăru Reta.
- Măi al III-lea, ţi-a mai scris frate-tău?
 
Reta se ţinuse cu Ferdinand al II-lea, care nu fusese nici primul, nici al doilea - cel puţin aşa zicea lumea.
- Nu - îi zise al III-lea - nu mi-a scris de mult. O fi în manevre. Dar vino încoace, mai stăm de vorbă.
- Dar cine mai e acolo, că nu se vede bine? - făcu Reta. Tu eşti, Viorele?
 
Reta intră în curte. Uscatu îi împinse galant scaunul sub fustiţa de 20 cm.
- Salut, Autorule. Măi, dar ce te-ai mai lungit!
- La anu-l ia în armată. Au ăia un corp special pentru scriitori. Îi înarmează cu pixuri - sări Ferdinand al III-lea, aşa, de conversaţie.
"Hai noroc, noroc Reto, noroc băieţi, să vă crească mare."
- Pe cât jucaţi?
- Ne-a golit Viorel, e în bulan, zise Uscatu cu ciudă. Dar ştii ce? Hai în casă, nu e nimeni, că ai mei sunt la ţară. Jucăm pe dezbrăcatelea.
 
Ochii Retei luciră.
- Măi, eu ştiu că voi sunteţi băieţi serioşi. Hai, dar să nu vă pară rău. Vă spun de la început că eu sunt norocoasă de fel.
 
Autorul se uita la ea în timp ce urcau scările spre sufrageria lui Uscatu. Nu prea avea ce pierde la pocher: fustiţa şi un petecuţ de bluziţă.
 
Uscatu puse ceva pe mag, nişte blues-uri nesfârşite, aduse o carafă cu vişinată, turnă în pahare. Viorel dădu cărţile. Ferdinand al III-lea trase draperiile.
 
Mai departe nu mai ştia ce s-a întâmplat. Un autor consacrat ar fi descris cu amănunte cum a zburat fustiţa, cum se înroşise Reta când a pierdut bruma aceea de bluziţă pe careul de popi al lui Uscatu, şi cum s-a lipit ea ruşinată de Ferdinand al III-lea, şi cum i-a făcut Viorel semn când a ieşit din dormitor. Dar el, ca autor începător, n-a ţinut minte mai nimic. Poate doar cum i-a pus Reta palmele ei fierbinţi pe obraji, şi o carte de pe noptiera lui Uscatu, editată la Sibiu de autorul Alexandre Dumas, cartonată, tiraj 87.020 exemplare.
 
Ai fi zis că uitase, dacă ar fi fost ceva de care să-şi amintească a doua zi. Dar el nici a doua zi nu şi-a amintit mare lucru, şi nici peste două luni nu-şi mai amintea, când stătea la pocher, tot sub boltă la Uscatu, şi intră Reta în curte, fără să bată sau să se oprească la poartă.
- Băieţi, uite ce e, mie nu-mi place vorba lungă! Ne-a luat pe toţi apa, nu-i aşa, dar vorba e că eu am rămas. Şi nici măcar nu ştiu cine-i autorul!
 
Uscatu, Viorel şi Ferdinand al III-lea se făcură că le intrase carte şi, cu nasul în ea, arătară cu degetul spre el. Ochii Retei erau umezi. Îi tremura bărbia şi îi ghicea palmele fierbinţi, uşor transpirate, la fel ca în seara aceea. Şi nu s-a mirat deloc să se audă spunând:
- Reta, eu sunt autorul.
 
Peste o săptămână era la ea în bucătărie şi făcea lista cu invitaţii la nuntă. Când ajunseră la cei trei cavaleri de onoare - Viorel, Uscatu şi Ferdinand al III-lea -, tatăl Retei îl întrebă:
- Cine naiba mai sunt şi ăştia, Autorule?
 
I-a răspuns, prompt:
- Co-autorii, tată socrule. Co-autorii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Capitolul 11 - Rondul de noapte (partea I)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Capitolul 10 - Vino, mamă, să mă vezi, cum lucrez la spaţii verzi (partea a II-a) (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Capitolul 10 - Vino, mamă, să mă vezi, cum lucrez la spaţii verzi (partea I)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Capitolul 9 - Reta (partea a II-a) (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Capitolul 9 - Reta (partea I) (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer