Scrisoare către Moş Crăciun

Luminiţe dalbe se aprind în case
Şi copiii cântec poleiesc pe porţi,
Ninge blând şi-n zare flutură gingaşe
Tainicele aripi ale Sfintei Nopţi.



Un fior cuprinde bradul de la poartă
(Nu are podoabe decât fulgii albi)
Clinchete de gheaţă se topesc pe vatră
Ochilor şăgalnici, jucăuşi şi calzi.



Vin colindătorii! Să deschideţi poarta
Inimilor-case, gătite cu mii
De beteli, de vise, de dorinţe, şoapte...
Cerul să se umple-n cântec de copii!...



„N-am venit să cerem", zice lin colinda,
„Ci-am venit să dăm, din prisos de dor..."
Să deschideţi poarta, să primeniţi tinda,
Paşii dragi s-o umple... Vin colindători!



...Numai colo-n noapte, chip înnegurat
Se ascunde, frânge lacrimi între gene...
Trec colindătorii, lumea s-a culcat,
Rând pe rând la geamuri bezna se aşterne.



E-un copil, e-o umbră?... N-are brad la poartă,
Nu are nici poartă, nu are nimic...
Singur doar cu noaptea rece şi înaltă
Îşi adună haina peste trupul mic.



„Leru-i Ler..." şopteşte, cu buze-ngheţate...
„Moş Crăciune, totuşi, de ar fi să vii,
Mă gândeam să afli şi de mine, poate,
Deşi nu am casă ca ceilalţi copii...



N-am să dau adresa ca să primesc daruri
De la moşul rumen, coborând pe coş...
N-am decât în mine, strânsă între maluri,
O mare de doruri... şi-atât, dragă Moş...."



Poate sus, în ceruri, o mică sclipire
Am ghicit în steaua ce luceşte alb...
Poate-n noaptea rece, goală de iubire,
Un braţ bun adună sufleţelul cald



Rătăcit pe-afară, şi-l strânge la piept...
Poate-i dă o clipă visul unei case...
„Moş Crăciun", suspină, „încă te aştept...."
Apoi trist adoarme în zăpezi golaşe.

>
Foto ©Dinu Lazar