Nu, despre asta nu se vorbeşte
mai ales femeile nu vorbesc despre aşa ceva
ele sunt mereu la înălţime, în echilibru, mereu lucide
ele nu calcă în străchini, nu ţipă, nu fac deranj
păşesc cu tocurile cui şi cu pantofii lăcuiţi impecabil peste apele tulburi şi învolburate, peste spinarea cocoşată a oraşelor
peste străzile murdare de excesele şi neputinţele bărbaţilor
peste resturile însângerate ale dorinţelor
femeile decente nu simt nevoia să se arunce de gâtul necunoscuţilor,
ele au mereu vorbele şi unghiile bine îngrijite
supraeul lor bine coafat poate otrăvi o armată de vietăţi crepusculare care li se zbat pe sub piele
nu se îmbată, nu se umilesc, nu cerşesc, nu se dau în stambă
basmele contemporane fac din ele victime imaculate
şi conştiinţe pure
ceea ce le îngreunează situaţia ăstora ca mine
care se împiedică de obicei şi cad în cap chiar pe covorul roşu în momentul cheie
O întrebare e vânată de o altă întrebare
o mirare e strivită sub un semn al mirării,
o dorinţă imensă e târâtă în noapte de o nădejde infimă
şi hărţuită de cioclii îndoielii
de zvonuri şi arătări primejdioase
cine e străina?
fiara din mine care abia aşteaptă
sau femeia decentă, civilizată, care nu vorbeşte despre asta...
unde mă sfârşesc eu şi începe domnia sălbăticiunii din mine,
unde se termină ce am voie să fiu şi unde începe străina să-şi facă de cap
cine plăteşte rătăcirea?
şi mai ales cine e străina