Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Însemnări mediavitale

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oamenii trişti pe care nu-i vedem


Ovidiu Miculescu

17.09.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
România e o ţară plină de contradicţii de tot felul. De aici, o mulţime de întrebări. Două însă îmi ies în evidenţă extrem de pregnant: ţară bogată sau săracă? Ţară veselă sau tristă?

Dacă ne uităm la ce ne-a dat Dumnezeu şi natura suntem fără îndoială o ţară bogată. Dacă ne uităm însă la cum trăieşte majoritatea românilor... ţara pare mai mult săracă.

Dar suntem noi veseli ca popor sau trişti în majoritate? Dacă ne raportăm la glume, bancuri, mişto-uri despre oricine şi orice, bucurie şi voie bună la şpriţ, nunţi, botezuri şi cumetrii ai zice că avem veselia în fibră. Dacă te uiţi pe stradă, la ţară sau în provincie mai ales, vezi multe, mult prea multe chipuri triste... Cine sunt oamenii trişti ai României? În primul rând bătrânii, oamenii nevoiaşi, cei apăsaţi de datorii, neajunsuri, suferinţe, boli sau necazuri de tot felul. Apoi, oamenii singuri, cei uitaţi de copii, rude, foşti colegi sau societate în ansamblu. Orăşeni, ţărani, popor de-a valma. Chipuri gri, priviri în pământ, umeri lăsaţi, feţe brăzdate de povară. Oameni uitaţi, oameni care se gândesc temători la ziua de mâine, români care par că nu mai ştiu încotro să o ia... Ei nu apar în nici o cercetare sociologică şi nici nu par a-i interesa pe potentaţii zilei. Unii vor spune că e chestie de destin sau că mulţi şi-au făcut-o cu mâna lor. Alţii cred că cei mai mulţi dintre aceşti oameni sunt încovoiaţi de greutăţi sau probleme pe care nu ştiu sau nu pot să le gestioneze corect. Deci iarăşi ei sunt într-un fel de vină. Oare?

Nu ştiu... Dar e cert că foarte mulţi români sunt trişti, iar tristeţea tinde să devină o trăsătură naţională. Bătrânii, de exemplu. par la un moment dat că devin invizibili. Singuri, măcinaţi de boli şi uitare, strângând dureros în mâini reţeta de la doctor, se grăbesc la poştă în ziua de pensie şi în rest, aşteaptă... Viaţa merge tumultuos înainte şi nu îi mai observă. Chiar şi tristeţea lor devine desuetă.

Şi să ştiţi că am văzut şi mulţi tineri trişti...

Statul Bhutan are fericirea ca indicator care ghidează guvernarea, un fel de element al PIB de pe la noi. Interesant, nu? Tristetea noastră o conta pe undeva sau pentru cineva? Opriţi-vă o clipă pe stradă, la metrou, în staţia de tramvai sau la piaţă, oriunde vreţi şi priviţi atenţi chipurile compatrioţilor noştri. O să fiţi surprinşi... Apoi, desigur, ei devin invizibili. Trist, nu?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer