18.09.2018
Îmi scriu cele mai bune texte când noaptea se îngână cu ziua, iar lumina palidă a dimineţii începe doar să se facă simţită. E momentul de graţie al zilei când îmi imaginez cu precizie tot felul de acţiuni, de personaje, de locuri şi lucruri interesante. Le vizualizez perfect, ca într-un film în care aş fi propriul meu personaj.

O dată am participat la o urmărire de noapte pe străzile pustii, bătute de rafale de vânt rece, ale unui oraş trist. Altă dată mă găseam în clasă, cu colegii, într-o zi caldă şi luminoasă de început de toamnă, la o lecţie de engleză care s-a încheiat când colega mea de bancă şi-a apropiat buzele de ale mele. În materie de povestiri, nici o dimineaţă nu seamănă cu alta.

Secvenţele sunt însă întotdeauna cursive, fără întreruperi, chiar dacă poveştile sunt lungi şi complicate, cu evoluţii adesea surprinzătoare, ciudate chiar. Nu ştiu de unde-mi vin toate ideile acestea. Ştiu doar că ele se înlănţuie firesc, fără nimic forţat, abrupt sau nepotrivit.

Problema mea e că de fapt le scriu doar în gând, înainte să mă trezesc complet. Până să mă dau jos din pat uit cea mai mare parte din ce mi-am imaginat, aşa încât chiar dacă aş vrea să-mi notez câte ceva, n-aş mai avea ce.

Apoi, când soseşte timpul să mă aşez cu adevărat la masa de scris, ideile parcă mă ocolesc. Oricum, mă vizitează mult mai greu. Iar cele care-mi vin mi se par cel mai adesea rele, aşa că nici măcar nu încerc să le scriu, pentru că ar fi o simplă pierdere de timp.

Iată de ce cele mai bune texte ale mele sunt nescrise.

(Bucureşti, septembrie 2018)

1 comentariu

  • Frumos
    Gabi Voicu, 19.09.2018, 01:42

    Frumos text Alex

Publicitate

Sus