Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fugu


Ioana Bâldea Constantinescu

18.09.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Eu nu alerg. De fapt, nu prea fac nimic cu caracter minimal sportiv. Merg pe jos, cât se poate. Când se poate. Am zile când nu beau Cola şi nu mănânc îngheţată (nu, nu sunt chiar consecutive, acum să nu exagerăm). De ce să mint, mă uit adesea pieziş spre oamenii care fac sport. Cu admiraţie. Cu invidie. Cu admiraţie şi invidie. Pieziş, ce să mai...

Acestea fiind zise, aveţi toate motivele să nu înţelegeţi cum am ajuns să citesc What I Talk About When I Talk About Running. De Murakami. Nici eu nu înţeleg foarte bine cum şi de ce m-am apucat de ea. Ce ştiu e că am regăsit în cartea asta, un hibrid între jurnal şi eseu, simplitatea savuroasă din Meseria de romancier. Murakami scrie despre disciplină, despre eficienţă, despre rutină. Proprii atât alergătorului, cât şi scriitorului.

Îl citesc lacom, cam cum muşti dintr-o brioşă. Cartea asta mă ţine captivă pe canapea, imobilă, cu încheieturile amorţite şi neuronii în continuă alertă. Murakami scrie despre muşchi care dor, despre cum şi-a abandonat barul ca să scrie, despre teama de eşec. Despre cum, din teama de eşec, a abandonat o afacere care mergea bine pentru una cu potenţial incert. Scrisul e o afacere imprevizibilă. Pentru că, spune Murakami, dacă nu te dedici cu totul şi eşuezi, te vei întreba toată viaţa cum ar fi fost dacă pariai totul pe tine. Pe talentul tău. Pe ce putea face mintea ta.
M-a pus pe gânduri.

Nu cunosc mulţi scriitori.
Ştiu şi mai puţini care să trăiască din scris.
(Oare ştiu pe cineva care să trăiască din scris bine?).

Ideea că se poate, că riscul e echilibrat de constanţa exerciţiului, că nu poţi progresa decât scriind în fiecare zi e, cumva, la fel de angoasantă ca imaginea alergătorului nelipsit din traseul său matinal, pe orice vreme, în orice anotimp interior şi exterior.

Mă gândesc la dieta lui Murakami (fără dulce, fără alcool, fără carne, fără... fără). La Murakami, meticulos, scriind după program. Dormind după program. Alergând. După program.
Abandonez cartea. E prea intimidant. E bulversant de-a dreptul.

Mă întorc la ea după un puseu de existenţă dezordonată, cu scones şi clotted cream, şi lipsă totală de rutină. (Da, şi Cola. Uneori în loc de apă).

Mă uit ca la o vitrină cu haine scumpe, prea scumpe, la existenţa asta programată milimetric. Mă mişc greoi de la o pagină la alta. Murakami sprintează. Spune că tot ce ştie despre scris vine din experienţa lui de alergător. Din lucrul metodic. Din efort. Din limita mereu redesenată. Mereu forţată.

Stau ca un arc în colţul meu de canapea. Murakami aleargă la Marathon, în Central Park şi la Tokyo. Dă interviuri. Bea apă. I se face masaj. Doarme la prânz.

Şi, la un moment dat, apare imaginea asta cu peştele, care mă face să înţeleg. Scrisul, spune Murakami, e un mod de viaţă nesănătos. E un exces acolo. De imaginaţie. De adrenalină. O nelinişte. Un ceva fără nume, fără cap şi coadă, care se cere pus pe hârtie. Un dezechilibru. Tocmai de aceea, un scriitor are nevoie de un corp sănătos. Cât mai sănătos. Ca să reechilibreze situaţia.
Înţeleg asta.

Peştele fugu, delicatesa cu potenţial letal, are, după cum povesteşte Murakami, un anume punct, intuit doar de marii bucătari, unde carnea e intens dulce, fragedă, neasemuită cu vreo altă carne de peşte. Întâmplarea face ca acel punct, cel mai gustos şi mai greu de izolat, să fie lipit de punctul cel mai otrăvitor, cel care poate ucide. La fel, capacitatea de a ficţionaliza e, paradoxal sau nu, sudată de o zonă care inundă sufletul de toxicităţi greu de neutralizat.

Sufletul acesta nesănătos e greu de întreţinut. Unii îşi dezvoltă tot soiul de adicţii, alţii devin asociali. Şi alţii, pur şi simplu, aleargă. Aleargă enervant de metodic, de riguros, de pedant.

Aleargă, în fond şi la urma urmei, ca să supravieţuiască.

*
Notă: cartea s-a tradus în română sub titlul Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer