Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Promo


Ioana Bâldea Constantinescu

25.09.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Îţi plac merele perfecte, lucioase, mari, fotogenice? Din suflet te rugăm să nu cumperi de la noi! Ale noastre sunt înspăimântător de urâte, sunt pătate şi te fac de râs pe Instagram. Crede-ne pe cuvânt! Unele au viermi!!!! Asta e, şi lor le place gustul..."

Ador să citesc ad-urile din metroul londonez. Sunt simpatice, sunt zemoase, sunt jucăuşe, nu se tem de controversă, de subliminal, de giumbuşlucul retoric. Mizează pe găselniţă, pe umor, pe complicităţi fine cu un public pe care nu-l iau de sus. Conversează mult cu filmul, cu muzica sau cu teatrul şi arareori cu politicul. Ţin la pariul celei de-a doua lecturi. Sunt proaspete, uneori obraznice şi mai întotdeauna inteligente.

Îmi aduc aminte de textele sforăitoare din spaţiul autohton, în general imperative sau calate pe o notă falsă, reducţioniste până la artificial. Plate. "Consumă aia sau ailaltă. Face bine la / te scapă de...". Umorul, dacă există, e grosier, de halbă inundată. Tonul e fie superior, fie sfătos, fie cazon. Dincolo de aceste trei variante e o terra incognita.

Păi şi ce să fie?, m-aţi putea întreba. În câte feluri poţi vorbi despre brânză de vaci şi despre detergenţi?

Nu ştiu. Nu mă pricep. Iar acesta nu e un text despre antanaclaze, litote şi prolepse. E, într-un fel, despre cum vorbeşte oraşul şi despre cum i se vorbeşte. E despre cum vorbim unii cu alţii.

Zilele trecute m-am trezit discutând cu cineva despre cum ne plângem de atrofierea limbajului, de lemnoşenii, de orori din manuale şi standardizări ale comunicării. Facem asta după zeci de ani, deja, în care generaţii peste generaţii au învăţat ce a vrut să spună poetul. După ce am pierdut din vedere sensul în favoarea formulării. După ce şcolile au consacrat comentariile. După ce redacţiile au oferit reţete unice (de obicei copiate şi readaptate din mers) de scriere a unui text sau de abordare a unui subiect. După ce regulile gramaticale au tot fluctuat în diverse zone (da, şi asta e o problemă, multă necunoaştere vine din faptul că oamenii nu înţeleg în profunzime cum funcţionează sintaxa sau care e sâmburele logic al morfologiei, sau de ce e semantica punctul 0 al creaţiei). Am căzut pe gânduri. După ce scrierea CV-ului şi a scrisorii de intenţie au ajuns un fel de piatră filozofală a lumii moderne, cu proprietăţi danteşti excedând cu mult iubirile... terestre, clar a început să fie sinonim cu sec şi original a început să însemne discutabil.

Poate că o parte importantă din disensiunile noastre actuale, ca societate, vine din faptul că nu avem cultura argumentului. Poate că motivul pentru care mulţi oameni se simt "într-o bulă" ţine de cât de sensibilă e digestia noastră intelectuală. Şi poate că sensibilitatea asta vine din cultul unicităţii: un slogan trebuie să fie simplu, clar şi uşor de mestecat, un reportaj are atâtea paragrafe descriptive şi atâtea de mişcare şi poetul a vrut să spună un singur lucru, pe care-l ştiu EU. Reducţionismul, care nu a însemnat niciodată esenţializare, ne-a cam schilodit verbal, ca să nu... extrapolez. Problemele au început să aibă doar rezolvările intuite de corectori şi totul a început să graviteze în jurul baremului de la examen şi al numărului de puncte de pe fişa angajatorului. Unde, ca să poţi fi evaluat, a fost, de multe ori, nevoie să reproduci hălci de text memorat, nu să produci răspunsuri şi soluţii individuale. Cum să mai crezi, după toată şarada asta, într-o relaţie nici măcar frumoasă, dar măcar onestă cu propria verbalitate?

Mă întreb ce s-a întâmplat cu ironia, cu alegoria, cu zâmbetul, cu gradarea, cu şarmul, cu polisemiile, cu supleţea discursivă, cu agilitatea retorică. (Exact, retoric mă întreb). Când am început, mai exact, să ne desconsiderăm unii pe alţii, ca interlocutori? Şi de ce? Când au murit complicităţile? Şi cât au agonizat înainte să moară? De ce "pe înţelesul tuturor" înseamnă, aproape obligatoriu, un discurs public anost ca supa fără sare? Şi de ce mâncăm supa asta, complet nehrănitoare? De ce am făcut din ea baza unei diete aride intelectual?

Sunt multe lucruri de construit în jur. Asta ştim toţi. Spitale, şcoli, sisteme de referinţă, politici publice coerente.

Merg prin oraşul aceste infestat de verbe cenuşii ca spinările de şobolani şi mă trezesc gândindu-mă, din ce în ce mai des că, paradoxal, nu şantierele astea sunt cele care mă descurajează prin cât sunt de presante şi cât suntem de la început.

Nu.

Ce mă sperie e cât avem de reparat în noi înşine, în modul în care percepem şi traducem lumea, în felul în care vorbim şi în care ne raportăm unii la alţii. Tern. Anacronic. Îmbâcsit. Fad. Mă sperie comunicările forţate, insipide, trenante, cu incertitudini de registru, de regim de adresare, de coerenţă. Lipsa de relaxare. De jovialitate. De culoare. De umanitate. De stil. De şarjă. De umor. De amor. Inclusiv retoric.

Ne extaziem în faţa oricui vorbeşte corect, o reclamă minimal ieşită din turmă ni se pare complet revoluţionară, ne cheltuim râsetele pe glume explicite, din cele care te avertizează de trei ori înainte de poantă, ca nu cumva să pierzi poanta.

Ştiu, cel mai simplu ar fi să renunţ la asemenea fineţuri. Vorba aia, ţara arde şi baba se piaptănă.

Dar, cât timp nu trăim într-o lume cu atingeri delicate, ca de balsam, şi nu putem descoperi prospeţimea verde a naturii, parcă tot nu pot să combat cu cap durerea de cap, nu gândesc la fel cu nicio bancă, mă îngrozeşte ideea că, poate, cafeaua mea nu are suflet şi nu mă simt pregătită să am încredere în roz şi să uit de pete.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • "Prostificarea" limbajului
    Ioana Brudașcă , 25.09.2018, 12:15

    Textul m-a uns la suflet. Trăim într-adevăr o schilodire și o sărăcire a limbajului, nu doar în media și în publicitate, ci și în comunicarea cotidiană. Nu mai avem nuanțe, calambururi inspirate(doar unele căznite de tip ProTvara etc).


Spacer Spacer