Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Grădina bunicilor (1)


Alexandru-Radu Săvulescu

16.10.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Poarta de fier nu s-a schimbat. Doar că acum stă permanent deschisă, în timp ce pe vremuri era mereu închisă. În timpul zilei e un permanent du-te-vino de maşini stricate sau tamponate spre atelierul din fundul curţii. O maşină vine, alta pleacă. Aşteptând să-i vină rândul, câte o maşină se înghesuie aşa de mult în zid, încât uneori nici nu ai loc să mai intri pe aleea dintre casă şi gard.

Dacă poarta a rămas la fel, gardul care separă curtea de cea vecină e în schimb de nerecunoscut. Vechile scânduri înalte de lemn, rotunjite la vârf, au dispărut. În locul lor au apărut plăci de tablă subţire, care iarna ţin frig, iar vara se încing la soare.

Pe partea casei noastre, vechiul gard de lemn, pe vremuri complet acoperit de trandafiri căţărători, cu flori mici, roz, acum e pur şi simplu gol. Îmi amintesc că în copilărie era gol doar pe partea cealaltă, a vecinilor, unde se puteau vedea stâlpii solizi de lemn, cilindrici, care fixau gardul în pământ. De stâlpi erau fixaţi drugi dreptunghiulari, orizontali, iar pe aceştia erau bătute în cuie scândurile lungi, vopsite în maro. Pe aceşti drugi mă căţăram mai târziu, când crescusem ceva mai mare, ca pe o scară, ca să sar câteodată gardul. Puteam face asta doar în partea din spate, pe unde mă puteam coborî pe partea noastră fără teama de a mă prinde în trandafirii agăţători, care creşteau numai în faţă. Acum nu mai sunt deloc trandafiri pe gard. S-au uscat, sau au fost tăiaţi, nu ştiu. Presupun că deranjau maşinile care trebuie să se strecoare între casă şi gard, spre garajul din fundul curţii. Şi dalele cu care era pavată curtea sunt acum crăpate, înfundate în pământ, acolo pe unde trec roţile maşinilor. N-au fost gândite să reziste la traficul de acum.

Deşi curtea înconjurată pe trei laturi de clădiri mai are încă arbori şi flori, e complet schimbată faţă de cum a fost odată. Două din cele trei căsuţe din curte au dispărut, au fost demolate. A treia e goală, chiriaşii au plecat de mult. Locul celor două case demolate a fost mai întâi luat de un atelier de sticlărie, iar acum de un garaj de tablă acoperit cu azbociment.

În curte se pătrunde pe un culoar îngust, între casă şi gardul vecinilor din stânga. Locul era pe vremuri plăcut, cu trandafiri pe margini, cu vedere din stradă până în fundul curţii. Acum a rămas un simplu culoar de trecere, şi atât. Tot ce se vede din stradă e o a doua poartă verde de tablă montată la mijlocul culoarului.

Curtea e împărţită mai mult sau mai puţin la fel ca înainte: o peluză mai mare în partea din faţă şi alta mai mică în partea din spate. În prima parte a grădinii, cea care ţinea de casa mare, creştea pe vremuri un cais. În cea de-a doua, care ţinea de cele trei căsuţe din spate, creştea un liliac. Acum în niciuna nu mai creşte niciun copac. În faţa fiecăreia din cele trei căsuţe mai era câte un mic petic de pământ, pe vremuri fără copaci. Acum acolo cresc doi smochini.

Peluzele erau înconjurate de alei înguste de pământ bătătorit, de care erau separate printr-o simplă bordură rotunjită nu mai înaltă de câţiva centimetri. Nu toată lumea făcea distincţia între peluză şi alei. Mi-l amintesc pe prietenul meu Ştefan, care prima dată când a venit la noi trebuie să fi avut cel mult vreo doisprezece ani, cum a intrat direct printre trandafirii de pe peluză. Abia după ce şi-a agăţat hainele în spini a înţeles că ceva nu e în regulă. Căţelul meu, în schimb, un setter irlandez, alerga numai pe alei, iar când intra printre trandafiri se strecura într-un mod curios, unduit, în aşa fel încât nici nu atingea florile.

Cât a trăit, adică până ce eu am împlinit opt ani, Unchiu' Nic a fost singurul care se ocupa de grădină, de fapt de partea din faţă a grădinii. Avocat la pensie, jucător de bridge şi fumător înrăit - de altfel asta avea să-l şi răpună - Unchiu' Nic era şi un pasionat şi experimentat grădinar. Creştea în grădină doar trandafiri şi lalele, dar soiuri cu adevărat extraordinare. Şi prezenţa lui era specială, cobora de sus de la etajul al doilea, unde locuia, în costum cu vestă. Îşi scotea haina, dar nu şi vesta, îşi punea un şorţ şi mănuşi de piele, şi se apuca de treabă: săpa, plivea, tăia. Mi-l amintesc purtând papioane la fel de colorate ca lalelele olandeze pe care le cultiva. Principalele flori ale grădinii erau însă trandafirii, unii cu petale mari, cărnoase, alţii, englezeşti, cu petale mai mici şi dese. Desigur, mai erau şi trandafirii agăţători de pe gard. Tot lângă gard creştea şi regina nopţii, care umplea grădina de parfum în lungile seri de vară.

(va urma)

(Bucureşti, octombrie 2018)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer