Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bucureştii. Lumea


Augustin Ioan

23.10.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
(Prefaţa volumului Bucureştii. Lumea, editura Paideia, 2018, care se va lansa la târgul Gaudeamus, carte de învăţătură)

Aşa a fost să fie, am umblat mult, mai ales după 1989; fie cu bursele de cercetare şi de studiu, fie invitat să vorbesc la felurime de şcoli de arhitectură, dar nu numai (acum predau, de pildă, şi la un colegiu teologic american, iar în SUA am vorbit adeseori la departamente de studii slave, unde greşit este adăugată, dacă este, cultura română, în vreme ce, la Oxford, am fost un an arondat facultăţii de istorie).

Deocamdată, nu am fost mai la est de Ierusalim şi de Ankara. Mai la vest de Seattle, San Francisco şi Los Angeles nu am ajuns, nici mai la sud de Joal, în Senegal, iar la nord (dar, la drept vorbind, şi est) - stă ca reper Moscova. În unele locuri am stat, adunat zi la zi, ani (Cincinnati, OH), sau măcar luni bune (Budapesta). Calculasem, la un moment dat, că, mai mult de trei luni, am stat în aproape douăzeci de apartamente sau case, iar hotelurile nu le-am mai numărat. Nu e de mirare că mă visez adeseori, coşmaresc, că nu am cameră la cămin (am fost căminist şase lungi ani de viaţă), sau că nu am unde pune capul peste noapte. Şi ţara mi-am vizitat-o îndelung, poate nu atât de temeinic pe cât mi-aş fi dorit, dar, în orice caz, oraşele cu facultăţi de arhitectură le ştiu bine, iar Braşovul şi Sinaia îmi sunt ca acasă.

Poate este doar un destin mai îndelung. Tata se trage, pe linie paternă, din râşnoveni strămutaţi în Dobrogea, după 1878, la rândul lor experţi în transhumanţă. Mama, ucraineancă, provine dintre cei refugiaţi în Dobrogea din pricina persecuţiilor staliniste. Tata a fost, la rândul său, hoinar, când, ca inspector şcolar, a bătut judeţul Tulcea cu inspecţiile sale vreme de peste cincisprezece ani. Geanta lui de voiaj am moştenit-o, am recondiţionat-o - e dintr-o piele foarte bună - şi voiajează iar. Nici căsătoria nu a adus repaus, dimpotrivă. Soţia mea a fost ani lungi plecată la studii sau la predat în Franţa, apoi a fost, timp de zece ani, ambasador al României în multe ţări africane, cu baza la Dakar şi, în fine, la Rabat. Aproape că nu mai e vreme de turism personal, pentru că profesiunea, ea însăşi, impune deplasări la şantiere prin ţară, la conferinţe şi expoziţii peste tot. Zece ani am bătut drumul Curţii de Argeş, cât a durat zidirea de la Argeş.

Şi, totuşi, Bucureştii sunt, nolens-volens, acasa mea. Aici am unul dintre domicilii, deşi familia extinsă şi mormintele părinţilor mi-au rămas la Tulcea. Aşa se explică şi titlul, pentru că, în ultimă instanţă, Bucureştii sunt lumea (mea). Deopotrivă acasă şi străin sunt şi în satul naşterii mele, Dorobanţu din judeţul Tulcea, al cărui cetăţean de onoare am devenit, după tata, unde străbunicul Dumbravă a fost notar (şi un caligraf desăvârşit, talent pe care tata s-a străduit să îl emuleze până la sfârşitul vieţii). La fel, Tulcea, unde am făcut gimnaziul şi liceul şi unde mă întorc, rar, spre a mai bate faleza Dunării, ca odinioară. Acolo am locuit, întâi, într-o casă a directorului, cât tata a fost directorul Şcolii 7, pe strada Libertăţii 76. Poate o să mai scriu despre acest episod, deşi am făcut-o în volumul de versuri Armata Poporului. Iar Sinaia îmi este, din 2007, loc de scris şi linişte, mai rar decât mi-aş fi dorit.

Aşa încât, din nou prin bunăvoinţa echipei de la Editura Paideia, a domnului profesor Ion Bănşoiu şi al doamnei Eugenia Petre, redactorul tuturor cărţilor pe care le-am publicat aici, am strâns laolaltă cele mai interesante texte de călătorie, care dau seama şi de locurile pe unde am umblat, dar şi de vârstele pe care le aveam, în fiecare loc. Un proiect straniu este cel din timpul unui campionat de fotbal, când Răzvan Penescu, cel care m-a îndemnat să preiau rubrica 4SPACE de pe www.liternet.ro în 2004 şi mă suportă şi în prezent acolo, ne-a propus un joc: să scriem despre ţările care se înfruntau atunci, sau despre oraşele în care aveau loc meciurile. Aşa se explică asocierile bizare din carte, pentru că m-am prins în joc, deşi fotbalul îmi este străin.

De umblat, dacă sunt sănătos şi dacă sunt solicitat, nădăjduiesc să mai umblu. Nu am ajuns nici în India, nici în China, nici în Japonia, deşi îmi doresc foarte mult. Deci, locuri ar mai fi, după cum şi în ţară sper să mai ajung ici-acolo, de voi mai fi chemat să împărtăşesc şi altor prieteni şi colegi din cele, multe-puţine, câte am văzut şi câte am înţeles până acum.

Călătoriilor le datorez şi unul dintre cele mai mişcătoare cadouri primite în viaţă. Istorisesc la cald, căci lucrurile s-au întâmplat alaltăieri. De când merg cel puţin anual la Iaşi, adică din 2015, am printre prietenii din auditoriu două doamne, surorile Irinel şi Carmen Cracea, prima - arhitectă şi cealaltă profesoară; anul trecut, tema conferinţei a fost despre ce (mai) înseamnă să fii acasă astăzi, în epoca acestor mari migraţii, la care România participă cu o auto-distructivă frenezie. Şi am povestit acolo cum, plecând la Oxford pentru în an (1992-1993) mi-am luat drept acasă un pui de pernă făcut de mama. Pe care, la plecare, l-am uitat acolo şi la care tânjesc de atunci şi mai cu seamă de când mama nu mai e. Or, la conferinţa de anul acesta, am primit de la cele două doamne o mică-mică pernă, care să o înlocuiască pe cea pierdută...


Departamentul DAAP al Universităţii din Cincinnati, Ohio, arh. Peter Eisenman.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer