Arhitectură cu vocaţie europeană - Edificii ale monarhiei din România din 1866

Monarhia instaurată de Regele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen în 1881 în România, la cincisprezece ani după înscăunarea sa ca domnitor al României, pe care o condusese deja spre independenţă (1877-78), a continuat şi accelerat la maximum procesul, deja început, de europenizare a ţării. Edificiile pe care monarhii (Carol I, Ferdinand, Carol II şi Mihai I) le-au ridicat pentru sine, cele care au fost ridicate în numele lor şi/sau cu patronajul lor estetic, dau seama despre acest caracter deopotrivă modernizator şi europenizant.

Carol I a emulat, în arhitectura pentru Castelul Peleş de la Sinaia, renaşterea germană de acasă. În arhitectura urbană majoră, însă, a promovat mai degrabă stilul eclectic francez (precum şi, în contrapondere, direcţia neoromânească, autohtonizantă, dar care este, de fapt, o variantă locală a naţional-romantismului european). Domnia lui Ferdinand a consemnat apariţia avangardei (Tristan Tzara şi Marcel Janco plecând din România, ultimul întorcându-se şi fiind unul dintre cei mai activi arhitecţi în Bucureştii interbelici), dar şi importul unor arhitecturi precum cea mauro-florentină (adusă din Spania de evreii sefarzi), sau cea Art Deco. La Castelul Pelişor din Sinaia, precum şi la Palatul Cotroceni din Bucureşti, Regina Maria, nepoată a Reginei Victoria şi a ţarului Rusiei, soţia Regelui Ferdinand, a adus împreună elemente celtice şi neo-bizantine, după cum, influenţată de cele văzute în adolescenţă la Edinburgh, dar şi la Darmstadt, oraşul de adopţie al uneia dintre surorile sale, a pus în contact arhitecţi ai mişcării Arts and Crafts şi Jugendstil/Sezzesion cu arhitecţi români.

Carol II a promovat o arhitectură latinizantă, inspirată de stile littorio italian, pentru a marca originea latină a poporului său, dar şi o arhitectură strict modernistă, atât de vizibilă astăzi în Bucureşti. Regele Mihai I, în scurtul răstimp dintre finele războiului al doimea mondial şi alungarea sa din ţară în 1947, a putut vedea o renaştere a modernismului, pentru ca, după 2003, să patroneze refacerea castelului său de la Săvârşin şi a catedralei arhiepiscopale cu necropolă regală (unde a fost îngropat, în 2017, alături de soţia sa, Regina Ana), în manieră neo-bizantină.

Perioada monarhică, de la venirea regelui Carol I şi până la abdicarea din 1947, rămâne o epocă în care România atinge nu numai maximul său economic (1938), ci şi apogeul culturii sale naţionale în context european.