Pentru tine

La voi se întâmplă foarte des să nu meargă interfonul. Sun, nu răspunde nimeni. Îţi dau mesaj că sunt jos. Te aud cum cobori până la mine. Probabil că nu ţi-a spus nimeni (eu, eu ar fi trebuit să-ţi spun prima), dar ţi se luminează faţa când mă vezi. Ca atunci când mă trezeam dimineaţa şi primul lucru pe care-l dibuiam în cameră era bucuria ta.
"Cum vorbeşte mama, Ioana?"
"Cos de x, ăsta şi cu ăsta se duc, ce avem aici? e expresie, da? şi aici? ştim că sin de B egal AC supra BC, mai departe..."

Şi tu râdeai şi eu continuam cu tangenta de 30 şi treceam din cadranul trei în cadranul patru, şi mixam şi ceva integrale pe drum, şi vreun volum al sferei, ceva, până toată lumea se minuna şi întreba câţi ani am şi eu răspundeam că mama mea e profesoară de matematică şi aşa vorbeşte ea la şcoală.

Şi mergeam cu tine la şcoală, şi adormeam pe la consilii, şi jucam şotron pe hol, şi-mi dădeai corn cu mac şi mă ţineai în braţe cât le povesteai copiilor despre Euclid, şi Pitagora, şi Euler (mie Euler ăsta îmi plăcea cel mai mult şi "Ştii că în germană Eule înseamnă bufniţă?" şi tu atunci mă mângâiai uşor, uşor pe spate, ceea ce pe limba noastră însemna mai taci, te rog, te rog eu mult, puţin până se termină ora şi la pauză te duc jos, la biologie, să vezi animalele împăiate).

Azi am să scriu despre tine.

Care m-ai convins că prin camera mea trece un iepure ("Viu?", "Păi sigur că e viu! Nu l-ai văzut? Nu? Hai, iute, să ne îmbrăcăm, poate iese iar...").
Care-mi citeai seara Legendele Olimpului şi 1001 de nopţi (cum ai făcut cu 1001 de nopţi? cum le-ai adaptat pentru vârsta mea de-atunci?), şi poezii din care nu-mi rămânea decât starea aia de diafan, de plăcere nenumită şi inexplicabilă, de lipsă delicioasă de... concreteţe, cred.
Care-ţi dădeai toţi, dar TOŢI banii pe jucării, şi discuri, şi cărţi pe care le voiam eu mult şi atunci, când n-ai avut bani să-mi iei Cituţa aia pe care mi-o doream groaznic, ai împrumutat bani de la Micu şi ai stat în ploaie, în faţă, la Materna, să fii prima la coadă, că eu nu mai avusesem Cituţă niciodată şi "Ce e o Cituţă?" ne-a întrebat doamna de la magazin şi noi am zis amândouă deodată că e o maimuţă de pluş, dar noi o vrem pe aia, cea cu pantalonaşi albaştri, că are feţişoara mai prietenoasă, da, aia e, mulţumim.
Care ai venit atunci, când a fost explozia de la Cernobîl şi m-ai luat din curtea grădiniţei şi m-ai ţinut strâns, strâns, strâns de mână şi eu te-am întrebat de ce mă ţii aşa strâns şi atunci m-ai gâdilat în palmă şi ai râs şi eu te-am întrebat de ce plângi şi tu ai zis că nu, că ţi-a intrat ceva în ochi.
Care mi-ai spus că nu contează că scriu urât, pentru că mintea mea e frumoasă şi eu m-am bucurat şi te-am întrebat de unde ştii şi tu mi-ai spus că o vezi în fiecare zi.
Care mi-ai explicat că nu trebuie să văd greierii, trebuie să-i aud.
Care mi-ai spus "Vreau să ai opinie". (Pe urmă ne-am tot lovit de clădirea asta angulară, opinia mea, dar tu niciodată nu ai regretat că ai construit-o).
Care te-ai certat cu un coleg care ţi-a zis că sunt fată deşteaptă, de ce mă laşi să dau la Uman.
Care m-ai întrebat ce vreau eu şi ce-mi place mie, într-o epocă în care prea puţini părinţi se sinchiseau de lucrurile astea.
Care faci cele mai bune clătite.
Care hrăneşti câinii din palmă şi le scoţi ciulini din blană şi spini din labe şi ei nu zic nimic.
Care îmi dai mesaj seara că e frig mâine, să ne îmbrăcăm bine.
Care eşti mereu acolo, care vii de oriunde, care faci oricât, care poţi orice. Oricând.
Care dai dovadă de foarte mult calm când te sunăm disperate că nu găsim caietul de matematică ("Păi şi fişa? A, fişa e în el...").
Care m-ai aşteptat, fără să-mi spui nimic, în faţă la Kunsthistorisches Museum, să mai câştigăm o jumătate de zi împreună.
Care mă trimiteai să mă uit în dicţionar când întrebam ce înseamnă aia sau ailaltă şi înţelegeai ca nimeni alta când îţi spuneam că la fizică mi-e frică şi mă plictisesc în acelaşi timp.
Care nu spui niciodată că ţi-e greu, sau frig, sau somn.
Care ai puteri magice.
Care mă iei de mână câteodată şi nu spui nimic. Şi spui totul.
Care m-ai iertat de fiecare dată.

E ziua ta săptămâna asta. Şi eu aici scriu despre cărţi. Dar eu citesc, de-atâţia ani, cu vocea ta în braţe. Tu mi-ai schimbat mereu cărţile din primul raft. Mi-ai copiat de mână, cu scrisul tău urât, pe care l-am moştenit şi eu, un volum de poezii care nu se dădea decât "la sală", de la bibliotecă. Mi-ai povestit despre piramide, şi cruciade, şi zei, şi ţări în care e cald şi se găsesc portocale tot timpul.

Şi voiam să-ţi spun că toate astea, tu, inelul tău cu piatră albastră, rochia ta de mătase mov, cana ta nelipsită de cafea, cerceii lungi, cu clinchet, pachetul de teze de la marginea patului şi bpt-ul de pe noptieră şi "ce faci tu, puiul meu?" sunt în biblioteca mea din cap. Şi le duc cu mine mereu. Peste tot.

La mulţi ani! (Aş vrea să scriu, cumva, cât de mult, cât de grozav de mult... şi nu ştiu, nu am cuvinte atât de mari, să ţină atâtea lumi în ele. Aşa că te iau de mână şi te ţin strâns. Întotdeauna am să te ţin. Întotdeauna.)

P.S. Şi să ştii că vrem tort cu cremiţă din aia bună de vanilie şi doar o cupă de îngheţată, te rog, te rog, te roooooooog, promit că mănânc încet, mami!!!!