Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mary Hamilton


Ioana Bâldea Constantinescu

13.11.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Iată-mă, aşadar (spuneţi-mi Mary Beton, Mary Seton, Mary Carmichael sau oricum vă place, nu are nicio importanţă), pe malul râului, cu o săptămână sau două în urmă, pierdută în gânduri, într-o frumoasă zi de octombrie. Acest colan greoi despre care am vorbit, femeile şi ficţiunea, nevoia de a ajunge la o concluzie în legătură cu un subiect care stârneşte tot felul de prejudecăţi şi pasiuni, îmi îngreuna capul." (Virginia Woolf, O cameră numai a ei)

Şi mie mi-l îngreunează. O (re)citesc pe Virginia Woolf, proaspăt tradusă la Black Button Books, cu pledoaria ei pro nuanţă, pro argument, pro realitate complet demachiată, cu riduri şi pungi sub ochi. O cameră numai a ei. Eseul cult din 1929.

O recitesc cu vocea lui Joan Baez în minte. Mary Hamilton. A patra Mary. Cea din baladă. Mary Beton, Mary Seton, Mary Carmichael şi Mary Hamilton. The Fower Maries. Mary Hamilton, cea mai tânără şi mai frumoasă copilă din suita reginei, e iubita regelui Scoţiei. Foarte romantic. Regina o urăşte de moarte. E Mary cea fără de ruşine. E seducătoarea. E ispita. E desfrânata. E altfel decât cele trei.

Nu e de mirare că Woolf le aminteşte pe ele, cele trei anonime, într-o încercare tipică de a deruta cititorul ispitit să o identifice cu un soi de everyman. O Mary oarecare. "Spuneţi-mi Mary Beton, Mary Seton, Mary Carmichael...". Nume pierdute în istorie. Woolf scrie despre femei şterse din istorie. Femei care nu sunt Clitemnestra, Cleopatra, Cressida, Desdemona. Femei "născute pentru anonimat". Femei care trec, ca o marfă, de la taţi la soţi. (Zestre e un alt cuvânt pentru bani.). Femei pregătite pentru o carieră domestică. Istoric vorbind, ele nasc şi organizează mese, păstrându-şi, pe cât le permit naşterile şi mesele, atribute minimal decorative. Eventualele derapaje de la îndatoririle domestice sunt legiferate în detaliu. Şi tatăl, şi soţul, au dreptul să bată fără limită o fiică şi o soţie cu performanţe deficitare. Să o îndrepte. În unele culturi, nu neapărat marginale, o pot suprima complet.

Woolf, cea mai dotată intelectual din cei opt copii ai unei familii destul de emancipate şi de înstărite, nu merge la Cambridge, unde merg doar băieţii. Virginia îşi completează educaţia în biblioteca tatălui ei, pe deplin conştient de posibilităţile fiicei lui şi de limitările epocii lor. E începutul secolului XX. Educaţia e încă un subiect destul de tabuizat. Ca să nu zicem foarte. Oare cum s-o fi simţit? Oare ce s-a construit în ea în acei ani?

Dau volumul mai tare în căşti. În balada celor patru Mary se întâmplă o grozăvie. Mary Hamilton a născut un copil şi e acuzată de pruncucidere.

Mă mut înapoi în pagină, unde, pornind de la observaţiile profesorului Trevelyan cu privire la femeile din epoca Stuart (nu prea ştim nimic concret despre ele, remarcă Woolf, în afara faptului că erau umilite şi chinuite, că nu aveau bani sau un spaţiu al lor, că nu moşteneau şi că puteau fi ucise lejer sub îngăduitorul ochi public dacă refuzau farmecele nupţiale ale unui soţ cu patru decenii mai în vârstă), aflăm că, într-adevăr, o femeie nu ar fi putut avea genialitatea lui Shakespeare. Pentru o femeie "având la dispoziţie doar mintea şi caracterul ei", talentul era un blestem. El ar fi provocat frustrări, pentru că nu ar fi putut fi exploatat. Niciodată. Poveştile de tipul acesta se sfârşeau, tradiţional, cu violuri şi naşteri. Şi anatemă publică. Şi moarte.

Ce e de admirat e lipsa de vehemenţă a acestui eseu, care vorbeşte despre alteritate, despre teama şi necunoaşterea care stau la baza oricărui discurs dominant. Despre Pope, care crede că "majoritatea femeilor sunt complet lipsite de caracter". Despre Napoleon, care le crede creaturi incomplete intelectual. Despre domnul Oscar Browning, figură academică importantă, care a susţinut că, indiferent de notele obţinute, femeile rămân fiinţe inferioare şi performanţa lor fulgurantă nu trebuie să ne inducă în eroare. Vor fi biruite şi limitate de biologie. Sunt o investiţie academică proastă.

Woolf scrie elegant, construieşte etaje, face curat în pivniţă, uneori de mână cu Freud, urcă îndrăzneţ pe acoperiş, scrutează peisajul de sus. Îşi ia un caiet şi scrie. Nu se teme de excentricităţi şi ironii. E articulată şi elocventă. Plăcută în expunere. Ocazional caustică. Ocazional amară.

Mă înduioşează cel mai mult când, la rândul ei, o reciteşte pe Charlotte Brontë.
"Este prostesc", scrie ea, "să spui că fiinţele omeneşti ar trebui să se mulţumească cu liniştea: au nevoie de acţiune şi, dacă n-o pot avea, vor găsi o cale să aibă parte de ea. (...) Se presupune că femeile sunt foarte calme în general: dar femeile simt întocmai ca bărbaţii, au nevoie să-şi exerseze mintea şi au nevoie de un câmp de acţiune la fel de mult ca fraţii lor; ele suferă din cauza unei constrângeri prea rigide, din cauza unei stagnări prea acaparatoare, la fel cum ar suferi şi bărbaţii; şi este stupid din partea semenilor lor mai privilegiaţi să spună că ele ar trebui să se mărginească la a face budinci şi a împleti ciorapi, a cânta la pian şi a broda."

Mă gândesc la Virginia şi la mintea ei fabuloasă.
Mă gândesc cum o fi fost ziua când a înţeles că ea nu poate merge la Cambridge.
Mă gândesc la Charlotte, care a murit atât de tânără.
Fără să vreau, mă gândesc că nu ştiu să fac budinci.

Mary, cea din baladă, a urcat pe eşafod la Glasgow. E abia o adolescentă. Spune că nu a ucis pruncul, ci i-a dat drumul pe râu, ca Ioheved lui Moise, într-o lădiţă cu aşternut curat, în braţele de apă ale lui Dumnezeu.

Se spune că regele aproape că şi-a ucis calul sub el, gonind spre eşafod, s-o salveze.
Se spune că nu i-a mai păsat de regină.
Se spune că cel mai slăvit dintre Stuarzi a cerut îndurare călăului pentru iubita lui.
Şi se mai spune că Mary Hamilton, copila de pe eşafod, l-a refuzat. Că i-a aruncat în obraz, în faţa supuşilor săi, că nu există osândă pe lume mai mare ca ruşinea şi durerea pe care ea le-a îndurat din pricina lui.
Şi se spune că ea, a patra Mary, a pierit sub secure, sub privirile lui Mary Beton, Mary Seton şi Mary Carmichael.
Că a ieşit din poveste.
Că, pur şi simplu, n-a mai fost loc pentru ea.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer