Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pe afară-i vopsit gardul


Ioana Bâldea Constantinescu

06.11.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
... adevărul e că în dimineaţa asta cam trag de mine. Când cobor pe Brezoianu, pe lângă Palatul Universul, ultima mea idilă urbană, să-mi iau cafeaua în pahar de carton şi să alunec mai departe spre serviciu prin Cişmigiu, duc cu mine destul de mult nesomn, resturi de oboseală vechi de câteva luni şi câteva gânduri, vorba poetului internautic, mai încâlcite decât firele mele de la căşti. Cam aşa e şi senzaţia asta uşor sălcie pe care ţi-o lasă, câteodată, întâlnirea cu autorul. Mai ales când îţi place opera. Vrei, nu vrei, proiectezi, upgradezi, construieşti tipologie umană pornind dintr-o notă de subsol. Îţi imaginezi mintea în care a dospit pagina. O ambalezi frumos. Te ia valul.

Din experienţa mea, scriitorii cu adevărat fabuloşi sunt oameni modeşti, uneori emotivi, de multe ori minunaţi. Te lasă greu să te apropii de biroul lor virtual, de teancurile lor de idei răsfirate în camere interioare care, odată deschise, te invadează estetic, te recalibrează uman. Arhitectural, sunt construcţii care lasă Palatul Universul mult în urmă.

Există, însă, şi dezamăgiri. Am câteva prin buzunare, zilele astea. Le mărunţesc cu buricele degetelor, mi le învârt prin minte, îmi pare rău. Copilăreşte. Ca şi cum mi s-ar fi fărâmiţat printre dinţi un lexic moral. Kalon între măsele, agathon subţiat într-un gust amar şi lipit de cerul gurii.

Adevărul e că idealizarea asta infantilă merge mână în mână cu literatura şi, istoric vorbind, funcţionează din doi în patru. Între operă, de multe ori glorioasă, şi fiinţa de carne din spatele ei există incongruenţe, tenebre şi, nu de puţine ori, crevase mai adânci ca fisura dintre două muchii de piatră cubică între care mai, mai, să-mi sucesc o gleznă. Uite că n-am sucit-o. Minune mare. Jumătate din cafea e pe mine, normal.

Să revenim.

Scriitorul, by default, e un personaj-colaj, făcut din bucăţi de identitate nu de puţine ori groteşti. Rimbaud era cleptoman. Byron, un scandalagiu notoriu. Dickens îşi demoniza literar soţia, mama celor zece (zece!) copii ai săi, în încercări acerbe de a justifica episoade repetate de adulter. Flaubert plătea pentru sex. Cu minori. Pound era visceral antisemit. La fel ca Eliot. La fel ca Gertrude Stein, Roald Dahl şi, paradoxal, Virginia Woolf (mă rog, aici lista e nesfârşită şi nu mai am suficientă cafea s-o diger pe toată...). Mailer, alcoolic, extrem de violent. Hemingway cam tot pe-acolo, cu ceva înclinaţii spre şantaj. Salinger a fost pedofil. La fel Golding, care şi-a mărturisit inclusiv tentativele de viol.

Toţi au scris, din punctul meu de vedere, minunat, uneori cu sclipiri din cele care schimbă radical felul cum alunecă lumina pe pavaj sau cum se unesc norii pe cer în continente iluzorii. Tema asta, a literaturii nedublate de umanitate emoţionantă, e veche. E şi nevralgică. I-ai vrea, parcă, pe toţi scuturaţi de orgoliile care-i intoxică mai ceva ca opiumul pe Coleridge. Ai vrea textul salvat de micile meschinării ale omului. Ai vrea, în fine, povestea niciodată vulgarizată de posibila atrocitate a celui din spatele ei. Şi nu funcţionează aşa. În niciun milimetru din artă. Sigur, ideea e să nu confunzi omul real cu autorul. Atât că, în fapt, lucrurile funcţionează arareori în separări chirurgicale. Poţi, de asemenea, să ierţi vulgaritatea, violenţa, oportunismul. Să tragi spuza pe turta poeziei. Pentru asta trebuie să fii un suflet mare (eu nu sunt, mai ales nu după ce am consumat deja jumătate de pachet de şerveţele umede ca să mă curăţ de cappuccino). Poţi să-ţi conservi ignoranţa (uneori ajută). Ce mă interesează, în fond, cum e omul, dacă scrie superb... Sau poţi să înveţi. Să observi linia asta fină. Spectacolul umanităţii capabile, simultan, de oroare domestică şi panseu existenţial profund. De răutate gratuită şi metaforă în şarjă translucidă de sinapse sfârâitoare... Să te cutremuri puţin. Să-ţi aşezi mai bine geanta pe umăr. Să-ţi cumperi alt latte de la colţ. Să te agăţi bine de el. Şi să mergi mai departe.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mary Hamilton (5.0/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Maverick (5.0/5 - 15 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Legile Dragostei (5.0/5 - 12 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Promo (4.8/5 - 22 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Fugu (5.0/5 - 16 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Şantier
Sageata Vizor
Sageata Jurnal intim
Sageata Clavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)
Sageata Primele o mie şi una de nopţi
Sageata iubirea mya din absurd
Sageata Oraşul interior
Sageata Cafea şi pisici
Sageata Eseuri personale
Sageata Despre noi. Şi lucrurile care contează
Sageata Din lumea celor mici
Sageata Galeria Amintirilor - Fundaţia Hope and Homes for Children România
Sageata Lecturi la 16 ani
Sageata The Doc Files


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer