Mărturisesc: când am avut privilegiul să văd această carte am fost impresionată de la început de cum arată: atât de simplă şi în acelaşi timp, atât de sofisticată! O copertă din hârtie mată ţine fotografiile laolaltă. Cele doua părţi ale coperţii, una gri închis, cealaltă de-un gri alb fumuriu, au fiecare câte un nume scris pe ele: Essipowitsch, respectiv Hille. O copertă poate fi pusă peste cealaltă şi vice-versa, astfel încât cele doua nume se combină şi se citesc ca un nume întreg: Essipowitsch Hille sau Hille Essipowitsch. Două nume de familie suprapuse peste fotografia misterioasă şi atmosferică a unei păsări pe fundalul unei ape matinale, învăluite în ceaţă.
Şi ce se ascunde sub această perdea fumurie? Fotografii alb-negru făcute în apropierea unui râu, într-un peisaj căruia i se potriveşte cuvântul franţuzesc "la frische" (primul care mi-a venit în minte). Un fel de no man's land fără nume (într-o fotografie un mic detaliu ancorează imaginea din punct de vedere geografic, dar vă las pe voi să-l descoperiţi). Unele imagini au fost făcute de Arina, altele de Dominique şi atunci când le-au privit împreună, fetele au descoperit că fotografiile ar fi putut fi făcute de oricare dintre ele. Le-a fost astfel clar că împărtăşind aceeaşi viziune, fotografiile nu pot decât să le aparţină amândurora.
Pe-această carte nelegată, cu paginile libere, puse una peste cealaltă, o leagă un anumit simţ al poeziei. O carte-poezie deghizată prin imagini ale unei zile reci într-un decor sălbatic şi părăsit, cu două tinere fotografe care se joacă cu trunchiuri de copac, se fotografiază una pe cealaltă (mai mult îmbrăcate decât goale) şi privesc lumea din nişte puncte de vedere cam neobişnuite. Figura podului, care aminteşte de copilărie, este adoptată de amândouă în câteva fotografii. Într-una dintre ele apare Arina / Dominique făcând podul, în timp ce o altă imagine o arată pe prietena ei în timp ce încearcă să se dea pe spate pentru a cădea în pod.
Mie această figură îmi sugerează şi contorsiunile pe care le facem ca adulţi (în devenire) atunci când încercăm să înţelegem lumea din jurul nostru; precum şi încercările noastre de a privi lumea dintr-o perspectivă nouă, uneori chiar şi prin ochii altcuiva.
Colaborarea dintre Arina Essipowitsch şi Dominique Hille este sofisticată, dar într-o manieră foarte specială, reţinută. Acesta nu este un proiect tematic despre de-cultivarea adultului din ele sau din noi. Este mai degrabă un proiect dornic să arate cât de ingenioşi suntem şi cât de conectaţi cu natura şi cu o altă persoană putem fi.
Hille & Essipowitsch i-au interzis acelui erotism ataşat de obicei femeilor fotografiate într-un peisaj să intre pe locul lor de joacă. Iar rezultatul este atât de neaşteptat, încât nu mi-am găsit încă cele mai potrivite cuvinte pentru a-l descrie... Naturaleţea şi spontaneitatea anumitor gesturi surprinse de aparat şi dezinteresul fotografelor pentru poziţii convenţional atrăgătoare îmi amintesc de coregrafiile Pinei Bausch.
Atmosfera melancolică, uşor întunecată (cu maluri de râu necultivate, sălbatice, abandonate şi trunchiuri de copac uscate) dezvăluie o sursă poetică de joacă şi prietenie / companie. Imaginile se completează una pe cealaltă: peisajul călătoreşte liber dintr-o fotografie în alta, naraţiunea se continuă şi dincolo de cadrele imaginii. Apar motive care se repetă şi perspective comune. Priviţi fotografiile luate de jos, ca şi cum cineva ar putea să facă o poză în timp ce face şi podul. Seria aceasta de fotografii fascinează şi ne incită curiozitatea.
Proiectul celor două fotografe este preocupat de ideea de libertate, de inspiraţie reciprocă şi descoperire. Artistele nu au fotografiat şi coregrafiat o zi însorită, dar energiile create şi surprinse de aparat sunt jucăuşe şi misterioase, calde şi pline de devotament.
Arina şi Dominique s-au angajat în acest proiect fotografic, l-au concretizat într-o carte şi au împărţit drepturile de autor (abandonând acel ceva ce s-ar putea numi ego-ul artistic), devenind pentru o vreme, una alter-ego-ul celeilalte. Arina mi-a împărtăşit cât de greu a fost să aranjeze fotografiile astfel încât ele să se potrivească aşa de bine ca acum: pagina din stânga cu cea din dreapta, plus faţă-verso! Cele câteva excepţii sunt nişte rebeli bineveniţi.
Această potrivire a imaginilor, oricât de susţinută şi atentă la detalii a fost după sesiunea de fotografiere (în aşa numita post-producţie) mă face însă să mă gândesc la cât de fluidă trebuie să fi fost comunicarea între artiste în timpul procesului fotografic. Ele au numit-o blindfold trust, încredere oarbă. Cred că Arinei şi lui Dominique le-a făcut plăcere să creeze împreună o coregrafie într-o zi răcoroasă, şi, prin asta, să îşi lărgească reciproc perspectiva asupra lumii. Alăturarea şi combinarea celor două nume este şi ea tot o coregrafie. Apărută probabil în urma jocului fotografic şi a combinării imaginilor, ea ne întâmpină acum pe prima pagină, ca o invitaţie de a deschide cartea. Primiţi-o cu bucurie!
Notă: am preferat să păstrez ca titlu cuvântul englezesc Unbound, întrucât el se potriveşte formatului cărţii (unbound = nelegat) şi exprimă în acelaşi timp o anumită atitudine şi stare de libertate pe care eu le-am regăsit în fotografii.
(Toate fotografiile: © Hille / Essipowitsch, 2017)
