Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Energii bune, energii rele


Alexandru-Radu Săvulescu

04.12.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Chiar şi aşa, renovată aproximativ, urâţită de intrarea cu pavajul stricat de maşinile care merg la service-ul din curte, cu gratii improvizate la ferestrele şi uşile de la parter, cu ferestre cu rame de forme şi culori diferite la fiecare etaj, schimbate după cum s-a nimerit de fiecare nou proprietar, casa încă mai impune admiraţie şi respect. Nu ştiu dacă asta e doar părerea mea, sau mai sunt şi alţii care cred aşa.

Sigur că frumoasele proporţii şi detalii neo-româneşti - arcade, coloane - au rolul lor, dar ce simt eu în plus este vibraţia bună transmisă de cele trei generaţii de înaintaşi care au locuit aici. Pe cel mai vârstnic dintre locatari, Tătuţa, cel care de altfel a şi construit casa, nu l-am prins, a murit chiar înainte de război, a avut o infecţie care astăzi ar fi fost ceva banal, dar care atunci, când nu existau antibiotice, a fost mortală. Soţia lui, Mămuţa, i-a supravieţuit însă aproape un sfert de secol, şi m-a ţinut în braţe când eram mic.

În interiorul casei nu mai există decât prea puţine lucruri care să aducă aminte de oamenii din familie. Clara şi-a dat toată silinţa să facă să dispară întreaga agoniseală a "Barzanilor", cum le spune ea celor din familia noastră - mobilă, lămpi, covoare, veselă, sticlărie, chiar şi cărţi. Dar fiecare toc de uşă, ramă de fereastră (cele care n-au fost încă schimbate), treaptă de scară, balustradă, îmi aduce aminte de ceva.

E interesant că de fiecare dată când intru în curte nu văd stricăciunile aduse de timp şi de nepăsare, prostie sau răutate, ci mă aştept să-mi văd câinele sărind pe mine dând din coadă, sau s-o văd în dreptul bucătăriei pe Marica aşteptându-mă să-mi spună cum a ieşit anul ăsta dulceaţa de caise. În sufrageria rebotezată bibliotecă parcă o văd pe Mamaia punând masa, ajutată de Mamanina, coborâtă de sus, de la etajul al doilea, amândouă îmbrăcate în capoatele lor verzi, Mamanina cu nelipsita ei tichiuţă verde-gri pe cap, fie iarnă fie vară. În camera mea (devenită cabinetul medicalo-filosofic al lui Tata după revenirea lui în casă, iar mai recent un fel de depozit cu de toate, începând cu munţi de scutece pentru adulţi) sau în cabinetul lui Tataia (devenit dormitorul fetei lui Tata cu Carla, apoi al lui Tata) am amintiri atât de puternice încât aproape mă împiedică să văd tristeţea noului interior. Mai că nu observ locurile goale în care erau sobe superbe, dispărute acum, sau ferestrele zidite din hol, "îmbunătăţire" arhitectonică adusă unei camere rămase fără nici o sursă de lumină sau de aer de către primul soţ al Clarei, care a rămas la fel de prezent în viaţa ei şi după ce a divorţat de ea ca s-o lase să se căsătorească cu Tata.

Dormitorul lui Mamaia şi Tataia e singura cameră în care nu vreau să mă duc. Acolo, în patul bunicilor, zace Clara de când a paralizat. Îmi ajunge că-i aud câteodată din partea cealaltă a casei vocea ascuţită, spartă, acum puţin ezitantă, lungind un pic cuvintele, care-mi face un rău fizic, stricându-mi instantaneu orice bună dispoziţie.

De altfel, energia rea pe care o transmite acest ciudat personaj se mai simte încă după atâţia ani şi în locul unde stau eu acum, fostul ei apartament, din care a plecat după cutremurul din 1977, când blocul a trebuit consolidat. I se făcuse atât de frică, încât n-a vrut să mai locuiască în el. Cum pentru ea nu mai era bun, m-a trimis pe mine acolo.

Orice asemănare cu personaje reale e pur întâmplătoare.

(Bucureşti, decembrie 2018)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • energii...
    Marius Georgescu, 04.12.2018, 18:49

    Emoționant.

Spacer Spacer