Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre jurnal: caiet, maculator, sau ce scriem atunci cînd nu scriem


Bogdan Ghiu

23.12.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Trebuie să recunosc că jurnalelor le prefer, şi citind, şi scriind, caietele. Scrie, în genere, jurnal cine scrie, în genere, aşezat, gospodăreşte, pe genuri, adică separat şi distinct, ca la catalog(ul) de prezentare de produse al magazinului de literatură): poezie, roman, eseu etc. - jurnal. Principala confesiune a scriitorului este scrisul însuşi. Am încercat de mai multe ori să scriu (să ţin) un jurnal, şi de fiecare dată nu atît "pactul autobiografic", cît cel narativ-mimetic, cu ceea ce numim realitate, a fost repede încălcat, textul părăsind destul de rapid relatarea şi luîndu-şi autonom zborul. Îi admir deci şi îi invidiez pe cei care sînt capabili să scrie jurnal-jurnal, să se ţină de ele, nu jurnal-caiete. În ceea ce mă priveşte, sînt scriitor de caiete, în sensul că scriu mult şi totul - adică inclusiv elemente, file de jurnal - într-un singur lor, în "vrac" (termen pe care l-am şi folosit pentru a-mi publica unele texte). Citesc jurnale cînd vreau să mă odihnesc - dar numai pentru a mă putea întoarce cît mai rapid la lucru. Cariera mea de cititor este aşadar presărată cu jurnale neterminate. Dar nu este oare acesta tocmai principiul jurnalului: neterminarea, neisprăvirea, convertite în interminabil şi infinit?
 
Ceea ce mă interesează în literatura de tip confesiv este dansul autorului în jurul scrisului, ce şi cum face scriitorul pentru a-şi asigura independenţa, suveranitatea propriului scris, cum fuge el de scris numai pentru a putea să se întoarcă pe ocolite, dar cît mai rapid, la el, acolo unde se simte în viaţă, într-o viaţă învingătoare. Scrierea de jurnal este mînată de magia scrisului paradoxal: a continua să scrii şi atunci cînd nu scrii, şi a ţine seama de viaţa dată chiar şi atunci cînd scrisul îşi inventează propria viaţă, şi te atrage în ea (dar ştim cel puţin de la Blanchot că viaţa textului este viaţa unui mort, că literatura presupune trecerea prin moarte). A scrie jurnal ar putea atunci însemna a scrie propriu-zis la prezent, a scrie din viaţă pentru viaţă, nu deja postum, a încerca să împaci şi viaţa, şi scrisul. Ceea ce, aşa cum se ştie, e imposibil. Jurnalul e aşadar între, o şmecherie, o impostură fericită, promisiunea unui truc reuşit, între viaţă şi scris şi între scrieri şi alte scrieri. Este un spaţiu în acelaşi timp de fugă şi de manevră, locul incert, intermediar, hibrid, suspect, în care poţi fugi şi din viaţă, şi de scris pentru a putea să-ţi construieşti o perspectivă asupra ambelor. Un refugiu, dar care te expune cu atît mai mult. În jurnal încerci de fapt imposibilul, adică să-ţi scrii viaţa, să-ţi salvezi propria viaţă prin simplul fapt de a o transpune în scrie, de a o face scris, de a-i schimba natura din continuă pierdere în cîştig definitiv. În ceea ce mă priveşte, sub denumirea de caiete, prefer reciproca: să-mi trăiesc scrisul.
 
Cu o vorbă celebră, prefer să nu. Sînt în acelaşi timp mult prea ambiţios şi mult prea leneş s-o fac. Nu, eu scriu (dacă scriu) caiete, adică ceva şi mai incert, care se poate întîmpla uneori să conţină, dar numai atunci cînd consider că este cazul, deci strict măsurat şi atent supravegheat, jurnal.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer