Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Atât de repede


Alexandru-Radu Săvulescu

15.01.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mama, deşi minionă, a luat peste douăzeci de kilograme în timpul sarcinii. Eu însă, în loc să mă nasc mare şi gras, m-am născut mic şi slab. N-aveam nici două kilograme şi jumătate la naştere.

Dar copiii născuţi mici mai recuperează. Eu însă, deşi alăptat la sân, aşa cum trebuia, nu prea recuperam. Ba mai mult, am avut şi câteva crize serioase de spasmofilie, care au cam creat panică în familie.

Cum, necum, doctorul Roşculeţ a dat nişte soluţii, bunicii mei paterni, care se ocupau de mine, le-au aplicat, şi lucrurile s-au mai rezolvat. Au urmat bolile copilăriei, din care n-am ratat niciuna, plus diverse căzături, la ski, cu patinele cu rotile, cu bicicleta, care s-au lăsat cu entorse, fracturi, capul spart. Una peste alta, am fost cam bolnăvicios, dar în final am trecut peste toate. E drept, n-am ajuns chiar un atlet. Nici n-aş fi avut cum, eram cel mai mic şi mai slab din clasă. Dar nici n-am avut probleme mari. Ştiam că sunt fragil, şi mă păzeam.

Când a sosit vremea să mă gândesc la căsătorie, am ţintit sus. Rada era printre cele mai frumoase fete din facultate. Foarte vitală, foarte sănătoasă.

Dacă eu îmi puneam întotdeauna ceva pe cap iarna, ea mergea mereu cu capul descoperit. Dacă eu simţeam nevoia să mă întind un sfert de oră după-amiaza, ea nu se odihnea deloc în timpul zilei. Dacă eu adormeam imediat ce puneam capul pe pernă seara, ea rămânea trează până mai târziu. "Nu mă asculţi. De ce nu vorbeşti cu mine? Stai treaz să mai vorbim!", o auzeam ca prin vis, pe jumătate adormit.

Când i-am cunoscut familia, şi mai ales bunicii ei materni, care trăiau la ţară, am fost bucuros să văd cât de sănătos trăiau. Mă temeam că genetica mea de orăşean de atâtea generaţii nu e cea mai bună, dar speram că a ei o va compensa. Mi s-a părut desigur firesc că a născut fără probleme. Iar copiii s-au dovedit sănătoşi, şi au rezistat cu bine condiţiilor de frig şi foame din "epoca de aur".

Rada spunea totuşi adesea, conjurând, credeam eu, soarta: "Eu o să mor tânără!". Râdea în acelaşi timp de mine: "Tu, cu calmul tău, o să trăieşti o sută de ani."

Eu gândeam că va fi exact invers. De aceea, atunci când s-a îmbolnăvit, n-am crezut că poate fi ceva serios. Şi parcă nici acum nu-mi vine să cred că s-a dus atât de repede.

(Bucureşti, ianuarie 2019)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer