Mama, deşi minionă, a luat peste douăzeci de kilograme în timpul sarcinii. Eu însă, în loc să mă nasc mare şi gras, m-am născut mic şi slab. N-aveam nici două kilograme şi jumătate la naştere.
Dar copiii născuţi mici mai recuperează. Eu însă, deşi alăptat la sân, aşa cum trebuia, nu prea recuperam. Ba mai mult, am avut şi câteva crize serioase de spasmofilie, care au cam creat panică în familie.
Cum, necum, doctorul Roşculeţ a dat nişte soluţii, bunicii mei paterni, care se ocupau de mine, le-au aplicat, şi lucrurile s-au mai rezolvat. Au urmat bolile copilăriei, din care n-am ratat niciuna, plus diverse căzături, la ski, cu patinele cu rotile, cu bicicleta, care s-au lăsat cu entorse, fracturi, capul spart. Una peste alta, am fost cam bolnăvicios, dar în final am trecut peste toate. E drept, n-am ajuns chiar un atlet. Nici n-aş fi avut cum, eram cel mai mic şi mai slab din clasă. Dar nici n-am avut probleme mari. Ştiam că sunt fragil, şi mă păzeam.
Când a sosit vremea să mă gândesc la căsătorie, am ţintit sus. Rada era printre cele mai frumoase fete din facultate. Foarte vitală, foarte sănătoasă.
Dacă eu îmi puneam întotdeauna ceva pe cap iarna, ea mergea mereu cu capul descoperit. Dacă eu simţeam nevoia să mă întind un sfert de oră după-amiaza, ea nu se odihnea deloc în timpul zilei. Dacă eu adormeam imediat ce puneam capul pe pernă seara, ea rămânea trează până mai târziu. "Nu mă asculţi. De ce nu vorbeşti cu mine? Stai treaz să mai vorbim!", o auzeam ca prin vis, pe jumătate adormit.
Când i-am cunoscut familia, şi mai ales bunicii ei materni, care trăiau la ţară, am fost bucuros să văd cât de sănătos trăiau. Mă temeam că genetica mea de orăşean de atâtea generaţii nu e cea mai bună, dar speram că a ei o va compensa. Mi s-a părut desigur firesc că a născut fără probleme. Iar copiii s-au dovedit sănătoşi, şi au rezistat cu bine condiţiilor de frig şi foame din "epoca de aur".
Rada spunea totuşi adesea, conjurând, credeam eu, soarta: "Eu o să mor tânără!". Râdea în acelaşi timp de mine: "Tu, cu calmul tău, o să trăieşti o sută de ani."
Eu gândeam că va fi exact invers. De aceea, atunci când s-a îmbolnăvit, n-am crezut că poate fi ceva serios. Şi parcă nici acum nu-mi vine să cred că s-a dus atât de repede.
(Bucureşti, ianuarie 2019)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Un demonTrobriandO după-amiază griAltfelSixty-FourToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaInvoluntar, tandemPovești la ibricEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...Bungee JumpingInCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvinteleBalansPublicitate