Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Topuri  Sageata  Topuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dincolo de aparenţe. O privire asupra anului 2018


Alin Vara

16.01.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Într-o percepţie istorică clasică, 2018 ar fi trebuit să stea sub semnul Centenarului. Un an pentru a sărbători o reuşită politică "miraculoasă", înfăptuită însă de "mari oameni de stat", cu viziune, curaj, demnitate interioară. Lectura dată evenimentului e deja sub semnul unei perplexităţi mascate de expresii de manual. Ştim că a fost "un miracol", aşadar dincolo de puterea oamenilor, şi totuşi înfăptuită de aceştia.

E clar că a avut un pic din toate: în octombrie 1918 nimeni nu îndrăznea să se gândească măcar la aşa ceva; despre "făcut" cu atât mai puţin putem vorbi - ar fi dificil să vorbeşti fără calificative despre "meritele" elitelor şi ale poporului. E greu să ai merite pentru ceva ce nu ai intenţionat, multă vreme, să faci. Succesiunea acelor ultime săptămâni ale războiului a schimbat însă rapid ideile şi a deschis o fereastră de oportunitate unică în istorie. Atunci, din noiembrie până la ratificarea tratatului de la Trianon în iunie 1920 (fără de care plebiscitul de la 1 decembrie 1918 ar fi rămas invalid) au fost într-adevăr câteva personalităţi mari care au împins lucrurile spre un deznodământ pozitiv pentru români.

1918 e parte din era naţiunilor şi naţionalismelor, ea însăşi parte din marele fluviu al istoriei, aventura spiritului uman în nenumăratele sale ipostaze, cu mizeria şi grandoarea aflate într-un echilibru mereu fragil. Civilizaţii se nasc şi pier, sunt create mari opere şi se comit crime fără sfârşit, popoare se ridică, se năpustesc asupra altora, ele însele fiind mânate de forţe obscure. Rămâne problema libertăţii şi a determinării, a celor care sunt mari oameni pentru că "înfăptuiesc cu adevărat ceva" sau doar pentru că intuiesc curgerea istoriei şi sunt suficient de înţelepţi încât să nu o împiedice. Poate că marii oameni ai acelui moment intră în ultima categorie. Şi poate că asta înseamnă să fii om mare.

Un popor se simţea oprimat de un alt popor, aşa că s-a unit cu "statul-mamă". S-a creat un "stat naţional unitar", indiferent sau ostil faţă de minorităţi etnice sau religioase. Greco-catolicii, maghiarii, evreii au simţit din plin această ostilitate. 300.000 de evrei aveau să piară. Comunismul e principalul responsabil pentru distrugerea bisericii unite, dar el duce la îndeplinire răul fermentat în ultimele secole de complexul teologico-politic alcătuit în naţiunile ortodoxe est-europene. Izgonirea saşilor este o politică a naţional-comunismului românesc, pe un fond de mistică etnică de coloratură socialistă.

Încă nu ştim de ce comunismul românesc a fost printre cele mai dure regimuri din Europa de Est, de la început până la sfârşit stalinist, fără a fi contestat de o societate civilă, de altfel cvasi-inexistentă. Secolul României Mari a fost o serie de speranţe, deziluzii, scurte reveniri şi abisuri. Promisiunile din anii 1918-1920 - regim de autonomie pentru Transilvania, libertatea de expresie, de asociere şi a cultelor religioase - au fost vorbe în vânt. Către sfârşitul anilor '30, totul eşua într-o dictatură regală sinistră, pe un fond de violenţă politică şi capitulare a intelectualilor. Revoluţia maghiară din 1956 provoacă în România, spre deosebire de celelalte ţări din est, un nou val de teroare. Dej şi Ceauşescu au mimat convingător independenţa de ruşi pentru că au simţit că de acolo bătea vântul unei reforme moderate; s-au prefăcut a fi independenţi pentru că erau nişte stalinişti convinşi. Mai sinistru, nu e exclus ca totul - "reforma moderată" şi "rebeliunea" română iugoslavă să fi fost o mascaradă KGB-istă. Revoluţia din 1989 e confiscată de comunişti cu gânduri de aliniere faţă de URSS. Mor tragic şi stupid 1.000 de oameni după fuga lui Ceauşescu, într-o diversiune neegalată, prin cinism, în întreaga lume civilizată. 2018 ne prinde într-un deşert politic şi demoralizare civică, cu milioane de români plecaţi peste hotare. Se moare în spitale, nu avem autostrăzi, suntem ruşinea Europei în privinţa standardului de viaţă, a nivelului clasei politice, a competenţei administrative.

Dar ce am fi fără speranţă? 2018 ar putea fi anul unei tainice treziri a societăţii. Există mulţi oameni frumoşi: i-am văzut în Piaţa Victoriei şi îi întâlnim la teatru, film, operă, galerii de artă; în ONG-uri, opere sociale şi educaţionale, în şcoli sau în parcuri plimbându-şi copiii. Trebuie să credem în victoria adevărului şi a dreptăţii. Niciodată, cât timp va mai dura timpul istoric, nu va fi totul pierdut.

O apariţie de-a dreptul înduioşătoare a fost România neîmblânzită, exemplarul film-documentar despre natura spectaculoasă pe care o putem întâlni în ţara noastră. Un mistreţ care învinge, contrar aşteptărilor, o haită de lupi, o omidă care se camuflează cu ajutorul unui feromon şi este luată de o colonie de furnici drept una de-a lor, hrănită de acestea până când ajunge cocon, apoi fluture pentru a zbura spre libertate; zborul pelicanilor; lenta luptă pentru lumină a copacilor; nonşalanţa caprelor negre pe stânci ascuţite; o vulpe privind îndelung spre cameraman; şi nelipsiţii urşi bruni, regii nătăfleţi ai Carpaţilor - iată imagini ce alcătuiesc un portofoliu al miracolului vizibilului. Victor Rebengiuc ne aduce o naraţiune amuzant-maiestuoasă: "În adâncuri înoată un monstru preistoric... (pauză, apă tulbure, întunecată)... Morunul!", dar şi, la final, un mesaj de reţinut: nu oamenii au plăsmuit aşa ceva. Trebuie să avem grijă de ceea ce ne-a fost dăruit. Dăruit de cine?

Anul trecut a marcat şi frumoasa ascensiune a unui proiect jurnalistic original - Recorder.ro. Reţeta e simplă: Reportaje postate pe Youtube. Dar sunt bine "ţinute", împletind implicarea afectivă şi distanţa profesionistului; muzică bună, subiecte adecvate. Mişcarea e parte dintr-o Românie nouă, decentă, pro-europeană, fără iluzii misticoide sau fantasme folclorice. Oscilează între subiecte din categoria "România frumoasă" şi cele din cea a "mizeriei româneşti". Dar ce vine după sau odată cu această nouă Românie? Jos PSD, jos corupţia, vrem autostrăzi, educaţie, spitale. Dar şi jos religia? Recorder se lansează pe piaţă printr-un interviu cu celebrul "preot ateu", "Ion Aion", care pe film pare un miel în căutarea libertăţii de gândire, dar în scris e un campion al blasfemiei, al criticii religiei în registru suburban, pornografic.

Tot ei au realizat un reportaj care, prin tonul trist al pianului din fundal, deplânge mizeria şi ignoranţa familiilor din Moldova care fac mulţi copii, deşi sunt sărace şi nu ştiu de ginecologi, "protecţie" şi "planning". Nimic despre marea minune din acele imagini: copiii înşişi. Nimănui nu pare să-i treacă prin cap, în acea mizerie, că cea mai mare bogăţie sunt chiar copiii, şi că ei ar fi "problema" doar pentru minţile înrăite de noua religie a secularismului. Totul în jur poate fi problema, doar ei, copiii, sunt noutatea absolută a acestei lumi căzute. Numele lor sunt Inocenţa, Puritatea, Binecuvântarea.

Cazul Recorder arată o mutaţie mai profundă, deja în plină desfăşurare, manifestată şi prin reacţiile faţă de Referendumul pentru familie şi sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului. Comunicarea ineptă, moment istoric ruşinos şi o ostilitate crescândă a societăţii faţă de Biserica Ortodoxă au asigurat eşecul unui referendum care ar fi adus o victorie simbolică într-o bătălie care în Occident e în plină desfăşurare. Dacă mai credea cineva în mitul sondajelor cu încrederea românilor în Biserică şi chiar credinţa lor în Dumnezeu ("peste 95%"), acum a sosit momentul duşului rece. Românii care cred în valori obiective, transcendente, "conservatori" şi / sau "religioşi" sunt cei care au ieşit să voteze, cam 3,5 milioane. Dintre aceştia însă, o parte sunt masă manipulabilă, o parte au ieşit pentru că "au boală pe gay", şi abia o parte, nu ştim cât de mare, sunt creştini practicanţi, conservatori dar totodată pro-occidentali. Eşecul însă a separat apele şi întărit o tabără secularistă şi ea împărţită între o minoritate ideologică cu accente revoluţionare şi un public larg, informat, care îşi doreşte o occidentalizare generică, laicizantă, cu stat de drept funcţional şi o largă şi naivă toleranţă faţă de... orice.

Devine evidentă o fractură mai veche din România, oarecum tipică pentru ţările ortodoxe, între o direcţie ortodoxistă obscurantistă şi extremistă, patronată de o Biserică înfiorător de inadecvată momentului, şi o direcţie occidentalizantă radicală, înclinând spre agnosticism şi progresism social. Lipseşte "intervalul", măsura, centrul - un creştinism viu, articulat intelectual, pro-occidental cu discernământ, capabil de construi în spaţiul public un argument strict filosofic, sceptic faţă de Stat, senin şi totuşi de neclintit în chestiunile esenţiale de credinţă şi morală. Sfinţirea Catedralei a fost un spectacol tipic pentru ortodoxia românească: splendoare arhierească pe un fundal de mizerie, "prostimea îngheţată afară" şi elitele ecleziastice şi politice înăuntru. România în ansamblul ei - nepăsătoare. Nimeni nu mai ascultă limbajul de lemn al clericilor cu bărbi, mitre şi toiege.

În cinematografie, aş menţiona A Star is Born şi Bohemian Rhapsody, în primul rând pentru că ar trebui să fie percepute ca nişte analize convingătoare ale căderii deloc scăldate în glorie a figurii Starului Pop, noul zeu al postmodernităţii. Muzica e muzică, viaţa e viaţă: arta adevărată ridică temporar pe cel care o produce, dar fără nişte valori obiective de bază, fără exerciţiul virtuţii nu rezistă nimeni asaltului unei vieţi dezordonate. Nu e nimic glorios în viaţa marilor artişti pop care s-au sinucis sau care s-au consumat lent până s-au stins. Cum spunea fratele cântăreţului din A Star is Born: "A fost doar vina lui". Nimic tragic în sensul clasic, nicio soartă nemiloasă; ci doar micile alegeri zilnice care au secătuit forţa interioară, au dat naştere obiceiurilor rele, viciilor şi au dus în final la ratare şi moarte. Cu atât mai greu de înţeles este soarta lui Freddie Mercury care renunţă la iubirea vieţii lui, Mary, pentru neantul legăturilor pasagere cu alţi bărbaţi, după o viaţă fără mari traume, deci fără circumstanţe atenuante. Alegerea lui a fost pur şi simplu stupidă. În final, probabil că l-a costat viaţa.

În plan editorial, s-ar cuveni semnalată, tot în siajul celor scrise mai sus, apariţia biografiei lui Arsenie Boca, Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca de Tatiana Niculescu, o binevenită perspectivă nouă asupra unei figuri devenite obiect de cult deseori idolatru, care a crescut imaginar odată cu noua faţă a Bisericii Ortodoxe de după 1990. Salutară este şi ediţia în română a cărţii lui Jordan Peterson, 12 reguli de viaţă. Un antidot la haosul din jurul nostru. Peterson este unul dintre cei mai în vogă oameni ai momentului: psiholog canadian, el se remarcă prin nemiloasa critică pe care o face ideologiei gender, postmodernismului axiologic şi relativismului moral. În carte, el pleacă de la arhetipuri şi motive întâlnite în marile culturi pentru a repropune, de pe baze psihologice şi filosofice, credinţa în adevăr, bine şi frumos. Şi este probabil o carte mai utilă decât celebrele producţii ale lui Yuval Noah Harari, Sapiens şi Homo Deus, promovate ca Vechiul şi Noul Testament, cărţile definitive despre trecutul şi viitorul omului. Şi ce este omul pentru autorul israelian? Doar un rezultat al "evoluţiei oarbe", singur într-o lume absurdă, prădător al planetei, îndreptându-se către un viitor în care va fi dominat de roboţi. Reducţionism anti-uman şi multă banalitate. Pentru astfel de profeţii amuzante, e de preferat seria Terminator.

Un proiect extraordinar prin amploare, primul de acest gen din cultura română, şi-a avut debutul cu primul volum, Biblia după textul ebraic: Geneza. Demersul e coordonat de neobositele Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu şi reuneşte cercetători tineri ce îşi dedică timpul cărţii fundamentale a civilizaţiei occidentale. Îşi propun să traducă Biblia ebraică. Să sperăm că vor reuşi. Continuă la Humanitas şi traducerile cărţilor lui Brant Pitre: după Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus - un argument pentru divinitatea lui Isus Hristos, recent a apărut şi Isus Mirele. Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor - o lectură a naraţiunii biblice despre Isus din perspectiva metaforei nupţiale. Mirele Isus este cel după care suspină întregul spirit uman, de la începutul până la sfârşitul istoriei când, în sfârşit, el se va întoarce la Mireasa Sa, omenirea răscumpărată.

***

Descoperiri personale în 2018

Lev Tolstoi - Război şi pace - Capodoperă a umanităţii, o redare uluitoare, prin exactitate şi amploare, a oscilaţiilor sufletului omenesc, o incitantă teorie a istoriei ca flux misterios, purtat de o mână invizibilă către un scop necunoscut, în care libertatea umană rămâne un paradox. Dar un paradox real.

Shusaku Endo - Samuraiul. Mai matură şi mai calmă decât cea din Tăcerea, naraţiunea din acest roman urmăreşte destinul unui samurai de ţară trimis peste mări şi ţări să însoţească un preot franciscan însetat de succes misionar, care apoi se întoarce în Japonia şi este pus sub acuzare pentru că a trecut la creştinism. De trecut, trecuse, însă doar de faţadă, pentru a-i convinge pe europeni că e sincer şi doreşte relaţii bune între Japonia şi Europa. Dispreţuieşte creştinismul şi pe "omul sfrijit, ţintuit pe cruce" pe care toţi europenii îl venerează. Şi totuşi, nu şi-l poate scoate din minte pe cel crucificat. Povestea curge delicat, dar inexorabil, spre un deznodământ tragic.

Henryk Sienkiewicz - Quo Vadis. Spre uimirea mea, am descoperit că acesta era un roman "obligatoriu" pentru generaţia părinţilor mei. Dacă citeai Jules Verne, Mizerabilii, Cei trei muschetari, mai mult ca sigur trebuia să ajungi şi la romanul scriitorului polonez. Ca şi Samuraiul, acest roman ţinteşte cu precădere problematica creştinismului în contactul său cu lumea "păgână", în acest caz cu cea romană. Pentru cine are false nostalgii ale culturii greco-romane, această carte ar trebui să constituie un antidot. Cum ajunge durul şi senzualul patrician Vinicius să se convertească la "superstiţia orientală", la "secta" unui anume "Crestus", crucificat, banal şi sălbatic, de către Pilat în Iudeea? Există minuni? De ce totuşi nu se converteşte şi Petronius, "arbitrul eleganţei", ultimul mare păgân? Există pentru oricine drumul unui Petru ezitant, încercând să fugă de persecuţie, şi apoi întâlnirea cu Hristos, care îi spune: "Merg să fiu răstignit a doua oară, în locul tău"?

Roger Scruton - exponent al vechii Europe, el este un gânditor de bază pentru conservatorismul anglo-saxon contemporan. A scris despre politică, istorie, artă, muzică şi... vin. L-am descoperit într-un documentar al cărui autor este: Why beauty matters? - "De ce contează frumuseţea?" Urmăriţi-l şi veţi afla.

Cel mai frumos eveniment din 2018

Beatificarea Veronicăi Antal, fecioară martiră din Nisiporeşti (Bacău). În 1958, pe când avea 23 de ani, a fost atacată de un bărbat care a încercat să o violeze. Ea s-a opus din toate puterile, fiind apoi ucisă cu 42 de lovituri de cuţit. A fost găsită cu un rozar în mână. Beatificarea a avut loc pe 24 septembrie, apreciindu-se că ea a ales moartea pentru a-şi apăra curăţia. Cu ceva timp în urmă scrisese pe un bileţel: "Îngerilor, scrieţi în Cartea vieţii: Isus este al meu iar eu sunt a lui Isus".

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2018 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2019. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 12 amintiri (aproape uitate) din 2018, Andrada Ionescu (4.4/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Top 2018. Ori transcendenţă, ori nimic, Andrei Baciu (4.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 2018, anul în care niciun alt top n-a mai contat, Mihaela Pascu-Oglindă (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 2018, un an blând şi jucăuş, Ana Tatu (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Top (foarte personal şi puţin cam eclectic) 2018, Alexandru-Radu Săvulescu (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer