- Ştiu ce ai făcut anul trecut! Nu te teme că nu pleacă nimic spre lume, nimic din ce n-a văzut deja, din ce nu ştie deja!
N-am deschis ochii. Vocea se opri preţ de o secundă... poate aştepta un răspuns, poate doar ca să mestece saliva ce urma să fie înghiţită.
- Te-am urmărit cum ai sorbit carte după carte, ca un nebun dornic să cuprindă toată lumea în mintea lui. N-am înţeles de unde atâta putere de a te lăsa mereu purtat de cărţi chiar şi după zilele lungi şi nebune de muncă. Dar am tăcut. N-am zis nimic când ai robotit în casă, n-am zis nimic când ai robotit afară, n-am zis nimic când ai întins o mână de ajutor celor din jur. Acum, sincer, mulţi nici nu meritau, şi cu toate astea te-ai ridicat, ai stat drept şi ai preferat să faci, să-i ajuţi, decât să ignori. Te-am admirat, deşi uneori îmi venea să-ţi spun vreo două. Uhh!!! Câte au fost să fie şi să treacă, nu ştiu de unde atâta putere, de unde atâta energie!
Vocea coborî moale, ca o cocă de cozonac. M-am ferit să mă mişc, să respir, să-mi bată inima.
- Te-am invidiat. După atâta amar de vreme de când ne ştim, anul trecut te-am invidiat. În urma ta a rămas ceva. Poate pentru tine nu e mare lucru dar să ştii că pentru alţii este. Tot ce am prins scris de tine am tradus, am citit, am încercat să pricep. Iar cartea, veche dar nouă în acelaşi timp, la un alt nivel. Iar eu m-am ferit să-ţi arăt cât de mult mă bucur, cât de sus îmi sare inima cât am văzut cât ai crescut. Poate ar trebui să-i arăt mai des, să-ţi spun mai multe!... Poate! Dar trebuie să recunoşti, ne-am plimbat un pic anul trecut...
Văd cu ochii minţii un zâmbet. Eu tac. Zâmbesc în gând pentru gândul de lângă mine. Aşa este, ne-am cam plimbat şi am colindat ţara asta străină în sus şi în jos. E drept, mai sunt atâtea de văzut, dar doar nu s-a gătat vremea!
-... câte peripeţii... gară... aeroport... maşină... ce de nervi întinşi, ce de râsete pline de viaţă!!!
Are dreptate, am uitat de câte ori am trecut graniţa, dar mai ales am uitat de ce am trecut graniţa. Ei, s-a întâmplat o dată, sau de două ori să uit, dar ce aventuri au fost să fie! Dacă gândesc bine n-am uitat că am vrut... n-am ştiut ce urmează. Cel mai fericit am fost când am fost acasă. Asta e sigur. Mai bine tac, nu zic nimic. Oare mai răsuflu?
-... a fost frumos! Privind în urmă a fost, cred, mai mult decât atât. Ştii ce n-am învăţat niciodată să controlăm?
Nu mă prinzi... e început de an... vreau să învăţ să ascult!
-... Vocea! Am ridicat vocea de prea multe ori. Am vorbit cu litere mari cum spui tu. Acum nici nu mai contează cine a început, de ce, cum şi ce a fost. A trecut aşa cum trec toate şi se duc de parcă n-ar fi fost nicicând. Rămânem cu ce am învăţat! Asta, dacă ştim a culege ce e mai bun din vorbitul cu litere mari.
După ce a apus soarele, caută să nu ai sfadă cu cel de lângă tine. Dacă eşti deja sfădit, caută să te împaci până dă de noapte. Întunericul poate scoate ce e mai rău din om. Noaptea nu e mereu cel mai bun sfetnic. Somnul nu te cuprinde, gândurile te macină, inima îţi ţipă, sentimentele se amestecă şi până e dimineaţă iei o decizie ce crezi că-i bună. Dar după nesomn şi după frământări, oare aşa o fi? Nu, nu te duce noaptea acasă sfădit cu nimeni şi nu te apuca să ai gura mare în casă după ce soarele nu se mai lasă văzut.
- Ce n-a fost să fie anul trecut poate termini anul ăsta! Te-ai stresat cu terminarea casei! Tot zic eu că tu nu faci nimic, ai tăi fac totul. Tu stai şi dai indicaţii! Or fi ele preţioase, dar poate ar trebui să îţi iei o vacanţă mai lungă, chiar să faci ceva la casa ta, cu mâna ta!
Nu ştiu ce ai în cap, sau ce crezi că fac când merg acasă, dar cât pot, fac! Ţi-aş zice vreo două, dacă nu m-aş preface că dorm!
- Mi-ai avut grija anul trecut, eu n-am ştiut a te ajuta când ai avut nevoie! Nici nu ai cerut, ca să fim sinceri! Bine că au trecut şi astea, alături de toate nopţile pierdute în dans, în fum de ţigară, în aburi de alcool, în filme bune, proaste şi în sunete acute sau şterse de muzică! Nopţi pierdute, prietenii câştigate, idei prinse în zbor, pierdute în zori de zi. Planuri aranjate, spulberate de noi şi noi paşi. Te-am văzut râzând, plângând, te-am văzut fericit şi trist şi te-am văzut dornic să iubeşti. Păcat doar că alegi mereu greşit!
Că te-am ales pe tine? De asta am greşit? Poate! Dar după toate ce au fost să fie anul trecut, m-am bucurat de ce am trăit! Aşa cum a fost să fie! Respir să mă audă.
- Când am învăţat să iubesc....
Mă întorc să mă vadă, să mă audă.
-... am învăţat că nu iubesc ce trebuie!
Linişte... Nimeni lângă mine. Patul e neatins. Hmmm!!!
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2018 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2019. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)