Pustiul creşte! Tu(r)nuri de nisip (Radiotxt)

 
Săptămîna aceasta aş dori să vă vorbesc despre turnuri, în lume şi la noi. Spun "săptămîna aceasta", dar încă nu ştiu, îmi este cu neputinţă să ştiu dacă nu mă voi lungi şi dincolo de această săptămînă cu discuţia aceasta esenţială, veche, adîncă şi grea despre turnuri, despre obsesia oamenilor - de fapt, a puterii, în general - pentru clădirile capabile să sfideze, după părerea, dorinţa şi voinţa lor, cerurile - sau măcar gravitaţia. Nu ştiu, deci, dacă discuţia despre turnuri nu se va întinde dincolo de durata unei singure săptămîni - la fel ca umbra unui turn pe pămînt.
 
Să începem. Conform unor informaţii din presa adevărată, care chiar caută să îi informeze pe oameni cu privire la starea lumii lor, informaţii prelucrate, fabricate şi puse la dispoziţia celor interesaţi de asociaţia Council on Tall Buildings and Urban Habitat (CTBUH), din cadrul Institutului de Tehnologie din Chicago, ar exista - există - în momentul de faţă, în lume, fix 1478 de zgîrie-nori de peste 200 de metri, cu 141% mai mult decît în 2010, cei mai mulţi fiind concentraţi în Asia, în special în China, ţară-continent în care s-au construit cele mai multe turnuri în ultimii 20 de ani.
 
Să continuăm cu cifrele, care de multe ori au puterea de impact a unor imagini. Astfel, anul trecut, în 2018, în întreaga lume au fost date în folosinţă 143 de turnuri de 200 de metri, cu patru mai puţin decît în 2017, ceea ce nu înseamnă însă deloc că ritmul ar scădea, că ridicarea de turnuri ar bate pasul pe loc, ea a crescut, dimpotrivă, semnificativ faţă de trecutul recent, faţă de anii 2000 de exemplu, cînd media de înmulţire a clădirilor hiper-înalte era de "doar" 25 anual, la nivel mondial.
 
Investitorii vor să construiască mereu mai înalt, să ajungă mereu mai sus. Din acest punct de vedere, metropolele lumii sînt dominate, constituie terenul unei întreceri, dacă nu de-a dreptul al unei lupte care ar putea părea absurde dacă n-ar fi naturală, şi care ar putea părea naturală dacă n-ar fi, tocmai, absurdă.
 
Turnurile ascund - de fapt nu ascund, ci presupun două realităţi, două aspecte care nu sînt ascunse, dar pe care noi preferăm să nu le vedem, să ne ascundem, noi, ochii de ele, dar care sînt bătătoare la ochi.
 
Cele două aspecte pe cît de bătătoare la ochi, pe atît de nebăgate în seamă ale oricărui zgîrie-nori sau turn, de care noi sîntem cei care ne ascundem, ca struţul, privirile, sînt rădăcinile lui - ce ascunde orice turn în pămînt, de unde vine el, din ce creşte el - şi umbra lui, în ce fel arată el ora exactă a lumii, proiectîndu-şi, ca într-un antic ceas solar, umbra peste suprafaţa pămîntului - şi peste faţa lumii. Umbrele turnurilor brăzdează chipul lumii. Dar ele vin de departe: turnurile pe care le vedem de-a lungul şi de-a latul lumii nu se rezumă doar la segmentul vizibil, oricît de impunător din punct de vedere arhitectural, ci cresc din şi ascund, deci, nişte subsoluri nebănuite, de cele mai multe ori infernale. Turnurile lumii ridică infernul la ceruri.
  Să ne continuăm discuţia despre turnuri, cărora le putem spune şi zgîrie-nori, dar cărora eu, unul, prefer să le spun turnuri, la nivel mondial, în momentul de faţă. Călăuziţi de umbra pe care aceste clădiri o aruncă pe suprafaţa pămîntului, de umbra pe care o fac pe faţa lumii, vom ajunge cu discuţia noastre şi la Bucureşti. Dar deocamdată să continuăm să ne ocupăm de aceste clădiri hiper-înalte ca de acele unui ceasornic, pentru a vedea care a ora lumii.
 
Astfel, în 2018, 18 noi zgîrie-nori au depăşit 300 de metri, ceea ce constituie un record. Iar înălţimea medie a turnurilor de peste 200 de metri a atins, tot în 2018, nivelul de peste 247 de metri, o cifră care nu încetează să crească.
 
Există, deci, în momentul de faţă, în lume, aşa cum vă spuneam şi ieri, 1478 de turnuri de peste 200 de metri, cu 141% mai mult decît foarte recent, în 2010, cînd faţa lumii nu era brăzdată decît de umbrele a 614 construcţii de acest tip. O nebunie! Un delir! Normalitatea însăşi, altfel spus. "Business as usual", cu alte cuvinte.
 
Fără nicio surpriză, aşadar, în clasamentul acestei întreceri a sfidării, a ceea ce vechii greci numeau hubris, domină Asia, cu 109 turnuri livrate de constructori în 2018, 88 dintre acestea aflîndu-se - fireşte, desigur, cine s-ar fi putut aştepta la altceva! - în China, un record pentru această ţară, care constituie, de peste două decenii, teritoriul în care "cresc" cei mai mulţi zgîrie-nori. Cea mai înaltă clădire a cărei construcţie a fost terminată în 2018 este, de altfel, turnul China Zun din Pekin, care "durează" sau "ţine", care se întinde pe nu mai puţin de 528 de metri.
 
Să ne continuăm însă clasamentul. Detronată de Asia, America de Nord "ţine" şi ea aproape, cu 16 turnuri de peste 200 de metri terminate în 2018, dintre care 8 la New York, oraşul-zgîrie-nori prin excelenţă (la egal cu Pekinul), metropolă urmată de Miami, San Francisco şi Philadelphia. În 2018, 13 turnuri au fost livrate şi în Orientul Mijlociu, dintre care 10 - fireşte, desigur, cum ar fi putut să lipsească Noul New York! - în Dubai. Slăbind considerabil, dezamăgitor chiar, ritmul, putem număra doar trei noi zgîrie-nori şi în America de Sud, unul în Oceania, şi - atenţie, mare atenţie! - unul, doar unul singur în Europa, şi acesta la marginea Europei, mai degrabă în drumul către Orient: Nuroi Life Building din Istanbul. În ciuda a multe proiecte şi şantiere din Londra, niciun turn de peste 200 de metri nu a fost dat în folosinţă în 2018.
 
Mă simt foarte bine şi foarte mîndru că sînt european! Dar o fi oare o întîmplare că Europa "nu ţine pasul" în întrecerea mondiala a ridicării de zgîrie-nori? O fi de bine? O fi de rău? Neajuns sau virtute? Criză sau progres? Vă las să meditaţi.
  Spuneam că în 2018, 18 noi zgîrie-nori au depăşit 300 de metri, ceea ce constituie un record. Şi că înălţimea medie a turnurilor de peste 200 de metri a atins, tot în 2018, nivelul de peste 247 de metri, o cifră care nu încetează să crească.
 
Va putea fi însă menţinut, şi chiar depăşit, acest ritm şi în 2019? Oho, ba bine că nu, şi încă cum: din record în record, o umanitate înfloritoare! Pardon, era să spun "înfiorătoare". Nu ştiu însă dacă aş fi greşit în vreunul dintre cazuri. Căci pe cît de înfloritoare este această lume pentru o parte a ei, pe atît de înfiorătoare este ea pentru altă parte - cea mai mare însă - a ei. Să continuăm însă.
 
Avînd aşadar în vedere şantierele aflate actualmente "în lucru", cum se spune pe la noi (un fel de "şantier în şantier"), este foarte posibil ca, potrivit deja amintitei asociaţii Council on Tall Buildings and Urban Habitat (CTBUH), din cadrul Institutului de Tehnologie din Chicago, în 2019 să fie date în folosinţă, la nivel mondial, peste 150 de zgîrie-nori, dintre 30 de peste 300 de metri. Deşi, potrivit aceleiaşi CTBUH, este foarte posibil ca războiul comercial dintre China şi Statele Unite să mai încetinească puţin zămislirea de coloşi, o altă cauză, mult mai - literal - terre-à-terre, mai terestră, mai pămînteană, a acestei posibile - vai, atît de nedorite, de neplăcute, de neaşteptate - încetiniri a producţiei de titani tetanici să o constituie o tot mai accentuată penurie de... nisip, "ingredient" indispensabil preparării unor materiale din care sînt alcătuite turnurile precum betonul şi sticla.
 
Merită, cred eu, să ne oprim o clipă, o zi, de azi pînă mîine măcar, asupra acestei informaţii absolut triviale, asupra acestei corelaţii absolut banale dintre zgîrie-norii (marilor zgîrie-brînză ai capitalismului neoliberal global) şi criza de nisip. Căci cum e posibilă o astfel de criză într-o lume în care deşerturile nu încetează, la rîndul lor, asemenea unor păduri orizontale de zgîrie-nori, asemenea umbrei materializate compact a junglei de turnuri care împînzeşte şi sufocă lumea, să se extindă, să crească? Şi, pe de altă parte, invers, răsturnat privind lucrurile (căci ele chiar ar trebui răsturnate), nu reprezintă cumva zgîrie-norii, turnurile, o mutare a deşertului de pe orizontală pe verticală? Nu deşertifică, nu pustiesc ele oraşele? Nu sînt turnurile şi zgîrie-norii nişte vampiri? Nu sug ele, la propriu, sîngele oraşelor şi al civilizaţiilor pe care marile metropole, în genere, le reprezintă?    
  Vorbind, mai sus, despre o posibilă penurie de... nisip, "ingredient" indispensabil preparării unor materiale din care sînt alcătuite turnurile precum betonul şi sticla, penurie care ar putea să încetinească, vai, cursa înarmării cu turnuri tot mai înalte, vă invitam să ne întrebăm cum e posibilă o astfel de criză într-o lume în care deşerturile nu încetează, la rîndul lor, asemenea unor păduri orizontale de zgîrie-nori, asemenea umbrei materializate compact a junglei de turnuri care împînzeşte şi sufocă lumea, să se extindă, să crească? Şi, pe de altă parte, invers, răsturnat privind lucrurile, dacă nu cumva zgîrie-norii, turnurile, reprezintă o mutare a deşertului de pe orizontală pe verticală? Nu deşertifică, nu pustiesc ele oraşele? Nu sînt turnurile şi zgîrie-norii nişte vampiri? Nu sug ele, la propriul sîngele oraşelor şi ale civilizaţiilor pe care marile metropole, în genere, le reprezintă?  
 
Turnurile sînt în acelaşi timp mari afaceri şi, în această calitate, nişte simboluri de ele însele, nişte însemne prin care capitalismul în acelaşi timp, printr-un acelaşi gest, face o afacere şi se laudă, se auto-glorifică, se preaslăveşte pe sine cu sine că o face.
 
Turnurile sînt în acelaşi timp actul şi simbolul, actul auto-simbolizant al unei dominaţii fără replică. Marca, emblema în acelaşi timp realizată şi performativă, programatică, a unei utopii. Prin celebrul Turn al lui Tatlin, de fapt "Monumentul" pe care artistul şi arhitectul constructivist Vladimir Tatlin îl închina "Internaţionalei a Treia", se îndemna la edificarea comunismului. Era, deci, vorba de o utopie proiectivă, care nu s-a mai împlinit.
 
În cazul pădurii, a junglei de turnuri şi zgîrie-nori actuali, este vorba nu de proiecte şi de îndemnuri, ca în cazul comunismului istoric, ci de o utopie constant realizată şi chiar - paradox al paradoxurilor! - depăşită, împlinită: capitalismul nu înceteze să se realizeze pe sine nu prin utopii proiective, ci prin utopii în acelaşi timp performative şi retrospective, adică procesuale, în act, monumente care descriu însuşi gestul de monumentalizare de sine, de preaslăvire de sine. Zgîrie-norii sînt nişte nori tereştri de imnuri, dar care nu se înalţă, cu pioşenie, speranţă şi umilitate, spre nişte ceruri despre care nu se ştie dacă sînt pline, populate, sau goale, abandonate, ci care sînt ele însele cerul, care, prin recordurilor lor de înălţime, prin întrecerea orizontală dintre ele ca verticale, se afirmă ca fiind cerul însuşi, divinitatea pornind de pe pămînt la cucerirea cerului.
 
Turnurile lumii actuale nu ţintesc cerul, sînt cerul însuşi. Munţi de bani în văzul lumii şi spre sfidarea lumii. Cinism în act.
 
Care, vom vedea, poate îmbrăca şi forme umane, nu doar pretins, eretic demiurgice.
  Deliranta cursă a înarmărilor cu tot mai multe turnuri (turnuri sau tunuri - imobiliare, adică, economic, militare?), de ocupare, altfel spus, a orizontalei terestre cu supraînălţimi, este oricum numai ecologică nu. Ea contrazice anumite, deloc exagerate totuşi, pretenţii auto-moralizatoare ale capitalismului contemporan de a ţine seama de schimbările climatice şi de a construi afaceri în mod "virtuos". Zgîrie-norii sînt nişte uzine hiper-energivore. Mici apocalipse în sine.
 
Iată însă că în una dintre ţările cele mai bogate ale lumii, ca urmare tocmai, în primul rînd, a rezervelor de combustibil "fosil", anti-ecologic, pe care le deţine şi le exploatează - mă refer la Norvegia -, a răsărit, ca urmare şi semn poate tocmai a unei conştiinţe ecologic încărcate, un zgîrie-nori integral din lemn.
 
La Brumunddal, orăşel de abia 10 000 de locuitori aflat pe malul lacului Mjøsa, cel mai mare din Norvegia, la 150 de kilometri nord de Oslo, se înalţă, singuratic, înconjurat de păduri, turnul Mjøsa, înalt de doar 85 de metri, dar construit, cum spuneam, în totalitate din lemn. Un adevărat tur(n) de forţă!
 
Şi, mai ales, un contra-exemplu virtuos faţă de zgîrie-norii oriental-occidentali din beton şi sticlă - adică, esenţial, din nisip, altfel spus din deşert (pustiu construit) -, pe cît de înalţi pe atît de duşmănoşi nu numai, religios, cu cerurile, ci, secular, cu Pămîntul însuşi, contribuind la amplificarea degradării climatice a acestuia.
 
Trebuie spus că proiectele de a construi, virtuos, clădiri verticale din lemn au început şi ele, în contrapondere şi în contrapartidă, să se înmulţească, tendenţial, în lume. Aceste construcţii încearcă, practic, ca un fel de sinteză dialectică naturală, deloc "sintetică", să împace două exigenţe ecologice, "climate friendly", care în capitalismul clasic şi ultim, definitiv, de acum, se exclud: exigenţa densificării oraşelor (împotriva întinderii lor, "suburban"-periurban-"rurban", anti-ecologice) şi exigenţa utilizării unor materiale naturale.
 
Dar asupra contra-exemplului de turn ecologic pe care îl oferă Norvegia, şi asupra contra-modelului economic pe care astfel de construcţii îl presupun, altădată.
 
Cînd vom ajunge, sper, să vorbim şi despre situaţia "turnurilor" din Bucureşti. Atît cum şi aşa cum există ele. Căci prezintă nişte aspecte cu totul misterioase, tulburătoare.